Nu mai am făină, Moara mea de Vânt...
nici (în)totdeauna, nici din când în când,
nu mai am răbdare, nu mai stau la rând...
vreau să fac o turtă, să nu mor flămând!...
Cei săraci ca mine, Moara mea de Vânt...
nu au loc în ceruri, n-au nici pe pământ,
nu-s primiţi în raiuri, nici în iaduri nu-s...
sunt striviţi de minus, sunt mereu în plus!
Dacă ai vreo milă, Moara mea de Vânt...
vino mai încoace, tocmai unde sînt
lângă cel mai singur Cavaler Trist, sfânt...
şi adu-mi făină, să nu mor flămând!...
Mă tot uit în zare...nu cred că mai vii
să-mi ştergi lăcrămarea ochilor pustii...
nu am nici de suflet, nu am nici de gând...
mai rămâi cu bine, Moara mea de Vânt!
