Staţi liniştiţi, nu poate fi nicicum/ decât ce nu se ştie niciodată/ - în rest, e totul simplu şi-nţeles/ şi clar ca-ntr-o oglindă fermecată!// Uită-te bine, vezi că sunt şi eu/ acolo, mărmurită-ntr-o secundă:/ aceea, a căderii pe pământ,/ dintr-o sămânţă mică şi fecundă,/ şi dintr-un vis, şi dintr-un dor, atunci,/ când am pornit alături, înspre nuntă!
Stai liniştit, ajungem negreşit,/ nu are cine-ce să ne despartă/ - fiindc-avem acelaşi dumnezeu,/ aceeaşi uşă şi aceeaşi poartă,/ aceeaşi scară şi acelaşi cer/ din ce în ce mai mare, mai aproape,/ mai plin cu alţi ne-norocoşi ca noi:/ vasali ai veşniciei, robi şi roabe/ n-oglinzi şi faţă-n faţă până când/ nici infinitul nu ne mai încape!