DULCE şi AMAR (II) (mic... tratat de lumină)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Moto: "De unde are Raiul lumină? Ştiu: îl luminează Iadul cu flăcările lui".

                                                                                (Lucian Blaga)

Fac răul bine, binele-l fac rău -

poate aşa m-ascultă şi mă-nvaţă -

şi poate nu rămân Nesocotit,

departe de amar sau de dulceaţă!

Nenumăraţii sunt tot mai puţini,

dar şansa mea se face mai puţină

fiindcă n-am potrivă, mă îndoi,

nu-s drept ca purtătorii de lumină!

Sunt păcătos şi stau la numărat -

mă ocoleşte... văd că nici nu-i pasă

acestui Numitor Numărător -

Mă număr singur şi rămân Acasă!

Citit 7682 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Septembrie 2019 19:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.