DE/SĂVÂRȘIRE (splendoare în pustiu)

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"

întreabă despre mine, strigă-n pustiu şi plânge -

parcă nu ştie cine-s, şi unde-s, şi ce fac -

îşi muşcă din răbdare, din poftă, până-n sânge -

ce surdă şi ce oarbă!... mi-i dragă şi i-s drag!

și doar am învăţat-o să nu mai umble-aiurea -

îi place să râvnească? s-aştepte? până când? -

şi are toate cele dintru-nceput: securea,

suflarea, crucea, primul şi ultimul meu gând!

ea fost-a ursitoarea cea-ntâia, cea trimisă

cu darurile-acestea, atuncea, la botez:

eu - făt-naiv din lacrimi materne şi din clisă -

eu le-am luat pe toate căci n-am avut de-ales!

întreabă despre mine, mă vede, strigă, trece -

parcă aş fi devreme, parcă n-aş fi târziu -

îşi muşcă din splendoare, mă lasă cald în rece,

intrus, im/pur, im/pudic... şi-n alt fel de pustiu!

de altfel, numai astfel îmi pot aduce-aminte

cum tot trăiesc întruna şi tot întreb de ea -

mă uit pe sub cuvinte, citesc printre cuvinte:

această-n veci splendoare-i... de/săvârşirea mea!

Citit 8328 ori Ultima modificare Duminică, 11 Aprilie 2021 20:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.