Pe limba Cuvintelor Tale sunt Grâu/ cu Patria-n fire -
căţelul Pământului latră la Cer,/ prin Paiul subţire!
Eu am Ciocârlie-n Cuibar şi-n Văzduh,/ pe vârfuri am Pâine
din Darul Adâncului plin cu Ţărani/ rămaşi fără Mâine!
Prin maci umblă Sângele lor Sfinţitor/ de Ziuă şi Noapte -
miroase a tot ce a pus Dumnezeu/ în Turtele coapte!
Sunt Grâu şi mi-i bine şi rău şi mi-i cum/ îţi este şi Ţie
în vremuri când Lacrămi de Rod şi de Dor/ s-amestecă-n Glie!
Adesea, când vânturi grozave mă bat,/ mă rup şi mă-ndoaie,
din tot ce am fost nu rămâne decât/ o Mână de Paie!
Ascultă un tril şi priveşte un mac.../ şi adu-ţi aminte
cărarea (ne)dreaptă prin Sufletul meu,/ ’napoi şi ’nainte!
Când vezi că sunt gata, ia secera-n brâu şi vino afară/
şi fă-mă polog, fă-mă snop... fă-mă bun/ de Sac şi de Moară!
Şi dă-mă la Patria ta, la Copii,/ la Taţi şi la Mame,
iar mie să-mi laşi de-o Colivă, atât/ - mie nu mi-i foame!
Sunt Grâu... şi prea mult azvârlit la gunoi,/ pe Deal şi pe Vale -
Tu, Limbă Română, Iertare îmi cer/ Cuvintelor Tale!
