Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
Când mă uit la pian şi (nu) sunt de acord,
nu înseamnă că ştiu să nu tac, să nu cânt –
dacă pot şi nu vreau, nu-i ca vreau şi nu pot
să ascult ce n-am fost şi să uit ce nu sînt!
Dacă „este nimic” şi „nu-i tot”, nu-i absurd
să iau tot din nimic şi nimic de la tot –
şi să fiu judecat/condamnat pentru furt:
mort abstract după viu, viu concret după mort!
Şi mă-ntind, şi mă-ncerc – şi naiv, şi savant –
şi mă dau la pian să mă facă neant,
să mă cânte la cei care ştiu ne/greşit:
am ajuns, am plecat, am văzut, am venit!
Nici atunci nu ştiam, nici acuma nu ştiu
ce înseamnă să-nvăţ a fi mort după viu,
ce înseamnă să uit a fi viu după mort
când mă uit la pian şi (nu) sunt de acord!
Nu ştiam şi nu ştiu, dar învăţ – nu-i frumos
cu Moldova de Sus prin Moldova de Jos?
Am venit, am văzut, am plecat, am ajuns
cu Moldova de Jos în Moldova de Sus!
