(!) se duce! se tot duce!...se mai întoarce, oare? - văd urme de adio şi urme de plecare - înjur/blestem să plece, şi strig, nu mă ascund: să plece tocmai unde nici margini nu mai sunt (!)   (!) mă uit: dă colţul, fuge, se pierde-n depărtare! - să piară! - zic - piară această poamă care m-a lepădat în clipă, m-a păcălit să cred că-s om, da-s nu ştiu cine, oricine - şi proclet (!)   (!) un terchea-berchea-s - unu egal cu cei, cu cele cutare şi cutare - închis şi ...

(!) dacă-s pe-aici, de ce mă văd pe-acolo, cu gândul că, în fapt, mă văd pe-aice, cu gândul că, în fapt şi-nchipuire, trecutu-ncepe iarăşi să mă strige în capătul din zero-al întâmplării, al în/fiirii şi-al deşertăciunii, al foamei şi al setei de neanturi? - de ce să-i cred pe alţii contra unii când unii contra alţii şi-mpreună împuşcă-n sus şi-azvârle barda-n lună (?)   (!) mă cred pe mine?!...tristă păcăleală! şi morgă! şi funestă des/fătare! - ...

Zice că sunt când nu mai sunt! - când nu mai sunt?...ce întrebare! şi n-am răspuns...şi mă strecor în miezul clipei următoare,   unde-o sămânţă cu ne/tot stă-n semn şi-n vârf de fecundare, mă face steauă şi mă dă drept hrană la continuare!   Zice c-am fost când nu am fost! - când nu am fost?...e o minciună! - şi am răspuns: am fost mereu, însă nu are ce să spună,   n-are nici cum, n-are nici când şi nici nu poate să se-ascundă căci Niciodată stă str� ...

(!) și trebuia să fi plecat mai înainte de-a fi-nceput cest crud spectacol ordinar /- sau trebuia să fi rămas atunci, în urmă, printre nimicuri sfinte, singur şi hoinar (!)   (!) să fi rămas unde stă timpul şi-unde locul (n)-are nimic în legănare şi-n descânt, unde văzduhul e sfinţit de ochii mamei şi naltul umblă (omeneşte) pe pământ (!)   (!) atunci, acolo, sub secanta selenară, sub cerul plin cu ochii tatei, trecători pe cest rotund (încă-nvârtindu-se-n rotire) h ...

(!) trebuie să facem ceva împotriva cestui Cuvânt ne/obişnuit şi ne/îndurător - şi chiar acuma să-l pedepsim aspru şi definitiv pe Regele-fiu al Vântului, care a reuşit să păcălească Moartea foarte uşor (!)   (!) trebuie să-i smulgem din minte şi din inimă ideea şi trufia că l-a plămădit pe Ulise: un aventurier şi mai şiret, care şi-a trădat nevasta, l-a înşelat şi pe Homer, a ruinat atâtea sirene şi atâtea vise (!)   (!) să scoatem Poezia din acest Cuvânt ...

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"întreabă despre mine, strigă-n pustiu şi plânge - parcă nu ştie cine-s, şi unde-s, şi ce fac - îşi muşcă din răbdare, din poftă, până-n sânge - ce surdă şi ce oarbă!... mi-i dragă şi i-s drag! și doar am învăţat-o să nu mai umble-aiurea - îi place să râvnească? s-aştepte? până când? - şi are toate cele dintru-nceput: securea, suflarea, crucea, primul şi ultimul meu gând! ea fost-a ursitoarea cea-nt ...

cică a fost o dată ca nici o dată o mirare de animal/zimbru trimis pe pământ să sfinţească pentru totdeauna isprava deşertăciunii şi poezia morilor de vânt cică nu l-a trimis cel de sus ori cel de jos pe aceste tărâmuri pline de dor şi de rod, şi cică-i trimisul celui ne/cunoscut şi ne/auzit şi ne/văzut şi nemuritor cu centrul peste tot   cică acest animal se află pe cale de dispariţie şi cică nu se mai poate face nimic aici şi acum - cică lumea nu mai are trebuin ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"pot crede oricând că mă duc înapoi să caut şotronul uitat în ţărână - s-apropie timpul, s-aude cum cad secundele ultime-n zero şi-ngânăîn toiul seminţelor scâncete noi şi-un alt început de plecare-nainte, extaz şi-agonie, senin şi-nnorat, cuvânt in/egal printre alte cuvinte acolo-s, şi singur, şi caut pe drum desenul acela prin ţărna trecută - aud sărituri, şi găsesc doar un ciob şi-o cruce în valmă de scai ...

vrei să-mi aduci Marie ?!... să ştii că am nevoie - tu ai cu mult mai multă decât oricine... ştiu că ţi-ai păstrat în suflet, de când i-ai dat lui Noe să-nnobileze Lada... atunci şi mai târziu !!! ştiu că încape multă în sufletul tău mare - dă-mi câtă vrei, am unde s-o ţin, chiar am un loc de taină pentru toată Maria viitoare de când mi-a stat clepsidra şi roata la noroc !!! oleacă de Marie în fiecare noapte, oleacă de Marie în fiecare zi, oleacă de Marie - do ...

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"(!) sunt prea înalt să cred c-au fost o întâmplare acestea toate şi ne/toate - acest tot, dar şi ne/tot, vibrează-n sine, muşcă, doare, stârneşte pricini între pot şi nu mai pot, azvârle zero din adâncuri spre înaltul care-l azvârle din înalturi spre adânc - sigur că da, dinspre nimic porneşte caldul şi cată rece - strâng ce pierd şi pierd ce strâng (!) (!) sunt prea mărunt să cred c-a fost o întâmplare tot ...