LUMINĂ SINGURĂ... LUMINĂ aşa de caldă şi aşa de rece, spune-mi - în clipa următoare - cine mai trebuie să vină, cine mai trebuie să plece pentru a fi continuare a vieţii şi a morţii laolaltă, fără tăgadă şi de o potrivă pe drumul dintre cântecul de leagăn şi până la cântarea de colivă??? cine mai trebuie să tacă-n fără sfârşirea cea DIVINĂ??? spune-mi - în clipa următoare - LUMINĂ SINGURĂ... LUMINĂ!!! ...

vreau să te văd...şi nu pot să adorm de-atâta şi atâta AŞTEPTARE, dar te visez – cu ochii mari, deschişi – în viaţa şi în moartea următoare, aşa, ca şi cum n-ai fi fost oricând fir scump, de borangic, de levănţică, lumină călăuză-n cercul trist al VEŞNICIEI CU VITEZĂ MICĂ !!!   vreau să te-aud...şi nu pot să-nţeleg această sibilinică TĂCERE, nu pot să-mi şterg icoana ta fin gând şi lacrima din punctul de vedere, mă învârtesc în cercul de mai sus şi ...

vezi RAZA ceasta? eu sunt CERCUL ei – predecesor al ARIEI CELESTE, unde concretul mişună abstract, unde abstractul dă concretul PESTE, adică dincolo – uitându-mă de-aici ori de acolo – ce mirare tristă când văd şi-aud – jur pe tot lungul meu – că-n UNIVERS „dincoace” NU EXISTĂ !!!   vezi CERCUL cesta? tu eşti RAZA lui – predecesoarea LUCRURILOR toate, care se ştiu şi care nu se ştiu ALCĂTUITE-NTRU ETERNITATE !!!   o RAZĂ şi un CERC – oare-i destul pentru NE ...

pe marginea Cărării dinspre tine sunt lacrimi fără glas şi rugăciuni, la capete-s biserici care-aşteaptă, şi clopote pe care să le suni când vii sau când te duci în căutarea timpului tău amestecat cu-al meu, s-audă începutul şi sfârşitul unde-i stăpân şi iartă Dumnezeu – şi unde totul stă într-o secundă, SUB SEMNUL SFÂNT AL TRISTULUI MEREU !!! pe marginea Iubirii din/spre tine sunt numai ochi de pasăre cântând n-întâmpinarea trecerilor noastre spre mâine, ie ...

ce naltă şi-adâncă dormire sub semnul ne/fast al iubirii – ce fel de visare se-ntâmplă de parcă cest somn pentru mir i-i ??? se face că strigătul celei mai scumpe din toate ce-s poate să dea dezlegare la cea mai nespusă-ntâmplare din toate !!! nimic nu-i ştiut, dar se ştie ce/cât de aproape-i departe – se face că totul nu-i altfel decât cum (se) scrie la carte !!! de-atâta dormire întruna visez că se-ntâmplă minune – se face că strigă şi-ncepe ce nimeni nu ştie a ...

Maria s-a mutat într-o Dimineaţă, fără să lase în urmă nici măcar un adio. M-am trezit Singur, în odaia plină cu Poezii. N-aş fi lăsat-o să plece şi i-aş fi spus: de ce pleci Mario?   Am alergat încolo şi încoace, înainte şi înapoi. Şi am strigat-o şi am căutat-o cu gândul că poate o ajung şi ne întoarcem sau continuăm drumul amândoi, însă nu mi-a răspuns şi nu am aflat-o Nicăieri între Soare-răsare şi Soare-apune, între Cer şi Pământ, între Blestem � ...

dacă mă laşi să te sărut pe toată înmiresmarea sufletului tău, îţi scriu cea mai înaltă poezie şi te aştept deseară, la pârâu, cu luna răsărită şi stăpână pe întuneric şi pe ochii mei, cu gândul că te-apropii printre sălcii şi ştii că vreau...şi ştiu şi cred că vrei   pârăul încă merge, încă merge – în şopotirea lui parcă te-aud chemându-mi arătarea dinspre locul înmărmurit al timpului trecut, dinspre născare spre singurătate, adică spre con ...

Moto: „naşterea unui copil este un compliment al divinităţii” (Betty Marcovici) hai, dormi încet, păpuşa noastră scumpă - doar tu ne ţii sub cer şi vezi prea bine: eşti rostul nostru, taina ce ne leagă de scâncetul seminţelor divine!!! hai, dormi încet, frumoasa noastră dragă - să-ţi fie pace, să creşti mare, mare şi să ne duci de mână tocmai unde stă nemurirea ta tulburătoare!!! (Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”) ...

Jur pe Poezia mea de Onoare: sunteţi marmora lui Michelangelo şi enigma lui Da Vinci, sunteţi fiecare supra Tot şi Tot supra fiecare, sunteţi Dumnezei cu pestelcă şi Dumnezei cu opinci!!! Am vorbit cu lutierul din Cremona despre vioare - iar el zicea că visează şi ciopleşte numai Lebede negre şi Lebede albe cântând!!! Domnule Stradivarius, Divina Tragedia nu moare când centurionul Dante ţine în picioare Turnul din Pisa şi când Luna lui Leopardi încă mai răsare şi perforeaz ...

tata măsoară drumul pân-acasă cu lumânarea ochilor de lup - lemne de foc întârziat apasă înspre genunchi clavicule de cub în urma lui pădurea se descalţă, cu tot cu lupi s-apropie de sat - scade lungimea firului de aţă şi creşte frunza lemnului tăiat curând n-o să mai vină dimineaţă şi focul se va stinge pe cuvânt - şi tata şi copacii se înalţă încet, spre cer, cu ochii în pământ tristeţi de lup se spânzură de ploaie, inele oxidează pe butuci - în ascuţit/ ...