Dacă visez un zarzăr înflorit
la geamul tău dinspre nădăjduire,
sufletul meu dă-n muguri şi în rod
şi-n dor cu paşti şi lacrimă de mire!
Dă-n vindecare timpul meu urât
şi lapidat de ură cu blesteme,
şi-ncep s-aud cum aşteptarea ta
s-a terminat... şi-i gata să mă cheme!
Dacă visez un zarzăr înflorit
la geamul tău dinspre deşertăciune,
mi se răceşte sângele, mă sting
încet-încet, cum soarele apune!
Şi-ascult şi văd că-i ultimul apus,
regretul meu dintâi... şi prima plată
pentru lumina despre care ştiu
că n-o să mai răsară niciodată!
Şi dac-ascult şi văd şi-nvăţ şi cred
că în alt fel nicicând nu se mai poate,
am să visez un zarzăr înflorit
la geamul tău dinspre eternitate!
