Am să te prind că vii să furi zarzăre...
fir-ai să fii, moarte de pasăre!
Nici n-am crezut cum tu vreodată
ai să opreşti pasărea toată
şi ai să râzi fără păsare,
moarte pe drum, pe furiş, pe cărare!
Ce pustiu în grădini, ce tristeţe în cuib!...
dacă te prind, zău că te scuip...
am să te scuip chiar în privire,
am să-ţi pun jar sub cămaşa subţire!
Ai să te dai cu capul de stânci,
n-am să te iert, chiar dacă plângi...
cât vei mai fi înapoi şi înainte,
învaţă să rămâi numai moarte cu/minte!
Trebuia să fi spus o vorbă măcar,
să asculţi triluritul atât de amar...
dar tu, lăcomie pe sus şi pe jos,
iei tot ce-i urât, iei tot ce-i frumos!
Am să te prind, moarte de foame...
am să te fac zdrenţe şi scame,
să nu mai îndrăzneşti niciodată
să-mi furi din grădină pasărea toată!
Cine să mai cânte? cine să se mai caţăre?
fir-ai să fii, moarte de pasăre!
