Unde nu-i nimeni (oniric vals)

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

mărturisesc: nu are rost să mai aştept

când veşnicia stă cu mâinile pe piept

ş-ascultă cântul cel de dus/ acolo, jos... acolo, sus...

unde nu-i nimeni prost, urât, frumos, deştept!

n-am mai văzut de mult atâţi nemuritori

înlăcrămaţi... şi doar de mii şi mii de ori

am tot murit ş-am tot plecat/ (ne)hotărât, (ne)vinovat...

şi m-am întors şi am trăit adeseori!

am fost cicoare, mierlă, piatră, lup şi tei,

verb şi adverb şi aoleu şi alelei...

ş-am fost şi zbor şi melc şi joi/ şi înainte şi-napoi

şi matostat pentru gherdane la femei!

am fost nimic, am fost şi tot, am fost... am fost

(în veşnicia-nţepenită) preţ de cost,

în veşnicia care-(acum)/ e praf şi pulbere şi scrum...

nemuritorii ştiu s-o plângă pe de rost!

Citit 8969 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Aprilie 2017 18:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.