Cuvântul meu s-a dus cu vântul/ care-a bătut la uşa ta,
să-ţi spună când începe ploaia/ şi când sfârşeşte moartea mea!
Să fi deschis...ce întâmplare/ şi ce minune-ar mai fi fost:
primeai în casă poezia/ şi viaţa mea fără de rost!
Primeai un timp, primeai o vreme/ de reverie şi poveşti...
şi toată binecuvântarea/ din glasul Limbii Româneşti!
Primeai o steauă lângă Steaua/ ta mai frumoasă ca a mea
şi mult mai bine răsărită,/ să-mi iau lumină de la ea!
Ţi-aş fi adus ce nu se poate să duc (vreodată) nimănui:
numai blândeţe de la Mama, dar şi dulceaţă de gutui!
Ţi-aş fi adus două hectare/ cu ghiocei şi toporaşi...
şi un hectar cu manuscrise/ la „Cotul Donului” din Iaşi!
Ai fi trăit şi o iubire/ mai mare ca iubirea ta
când vezi cum se sfârşeşte ploaia/ şi cum începe moartea mea!