Stau încolo şi mă uit încet/ la Maria foarte domnişoară,
cum îşi zvârle ochii spre Poet/ şi întinde rufele pe sfoară!
Îi trimit (pe visuri şi pe drum)/ ce înseamnă Zece la Purtare
a Nu(mă)Uitării pân-acum,/ când steluţa-mi pâlpâie şi moare!
Îi trimit (pe păsări şi pe vânt)/ vorbe cât o Viaţă de frumoase
şi curate cât un Jurământ/ îmbrăcat în rochii de mătase!
Îi trimit (prin poştă) ce am scris/ genial şi mulţumită dânsei,
tot ce poartă semnul Interzis,/ pentru care mă oprii şi plânsei!
Îi trimit (cu ultimul tramvai)/ o sacoşă cu cireşe-amare
şi o traistă cu pelin de Mai/ pentru ceaiuri tămăduitoare!
Îi trimit (prin ultimul ziar)/ (Ne)Răbdarea care mă pândeşte
de atâţia ani şi ani şi ani.../ şi mă-nnobilează Româneşte!
Îi trimit şi gândul că am fost/ doar cu ea aproape sau departe
şi-am cătat Iubirii adăpost/ şi Dezamăgirii într-o Carte!
Stau încoace şi mă uit încet/ la Maria cea foarte frumoasă,
cum se duce (în)spre Nazareth,/ şi mă lasă singur, şi mă lasă!
