Mă uit prin partea cea plină a paharului
pe zarea de unde cred că apari din clipă în clipă!
Cu aşteptarea în plisc, precum o pasăre a ne/răbdării,
inima-mi aleargă înaintea ta şi ţipă!
Ţipă de bucurie că va fi să te atingă,
în sfârşit, după atâta şi atâta nădăjduire întruchipată
în toate poeziile de până acum
şi-n lacrimile pe care nu le-ai auzit niciodată!
Şi aleargă şi se întoarce şi aleargă şi se întoarce,
fără inimă nu pot să te aştept,
mi se pare că cineva îmi tot bea din pahar,
mi se pare că din ce în ce mai nimic (n)-am în piept!
Şi încep să scriu acest poem despre care
nimeni, în toată această viaţă, n-o să afle cum arată!
Mă uit prin partea cea goală a paharului
şi încep să văd cum nu ai să mai vii niciodată!
