Şi uită-te n-urmă ş-ascultă şi taci:/ sunt umbrele noastre
uscate şi goale, amare şi reci/ de-atâtea dezastre!
Sunt zilele tale rămase pe drum/ cu zilele mele
murdare, curate, mai scurte, mai lungi,/ uşoare sau grele!
Sunt nopţile mele cu suflet adânc/ şi linişte naltă
cât nopţile tale, în care a fost/ să fim laolaltă!
Şi uită-te n-urmă...Acolo mai sunt/ Icoanele noastre
rămase-n fântâna din care-am băut/ globule albastre!
Şi unde-am văzut ce frumoasă erai/ şi tu, ca şi Luna
pe care-o scoteam în căldare, crezând/ c-o am totdeauna!
Acolo e tot ce mă face să cred/ c-aici e departe:
ci viaţa nu-i viaţă, ci visul nu-i vis,/ ci moartea nu-i moarte!
Acolo s-aude ş-acuma un plâns/ ş-un strigăt pe vale,
al mamelor duse s-aducă (din cer)/ Tăceri catedrale,
s-aducă iertare, blândeţe şi dor.../ ş-apoi să le-mpartă
la toţi, ca pe-o turtă cu Suflet de Grâu.../ Acolo...la poartă!
