iertarea-i mai tare ca piatra, nu pot/ să nu cer iertare,
să nu dau iertare, să nu mulţumesc/ acelui mai mare!
când lumea e plină de rău şi urât,/ greşeli şi păcate,
văz duhul blândeţii de jos şi de sus/ mai bun decât toate!
văz duhul părinţilor duşi în pământ,/ în ceruri, în stele,
cum vine şi-mi iartă în suflet şi-n gând/ păcatele mele!
când, noaptea, m-apasă ca lespedea, grea,/ vro mare durere,
mă uit la icoana din colţ ş-o aud/ pe mama cum cere,
primeşte şi-mi dă vorovire şi-mi dă/ lumina din care
culeg mângâiere şi dor şi curaj/ şi mir şi iertare!
şi iar plec la drum, şi dau primul salut/ sărut dimineţii,
şi iar mă îngăduie încă o zi-n/ păcatele vieţii!
e scumpă iertarea, mai scumpă-i decât/ odoarele toate,
mai tare-i ca piatra, durează mai mult/: o eternitate!
