EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

Copil de doi ani, căzut într-un canal cu apă. Intervine elicopterul SMURD

Scris de Joi, 01 Mai 2025
Incident grav în satul Gefu, comuna Ghidigeni, soldat cu rănirea unui copil în vârstă de 2 ani și 9 luni. S-a întâmplat joi, de 1 mai, micuțul lăsat nesupravegheat pentru câteva momente alunecând într-o gură de canal plină cu apă. Potrivit polițiștilor care au ajuns la fața locului și care…

Incendiu la Profi! Angajații s-au evacuat (GALERIE FOTO)

Scris de Miercuri, 30 Aprilie 2025
S-a dat alarma la magazinul Profi din Micro 18 după ce, în această după-amiază, depozitul punctului comercial a luat foc. Angajații aflați în acel moment în incintă au reușit să fugă în stradă, astfel că nicio persoană nu a avut de suferit din cauza flăcărilor, dar mai ales a dejagărilor…

Pasajul „Dunărea”, tot închis, până pe 5 mai

Scris de Miercuri, 30 Aprilie 2025
Pentru executarea unor lucrări de reparații, accesul în Pasajul subteran „Dunărea”, din centrul orașului, a fost restricționat, anunțam în ediția de marți, 4 februarie 2025, a cotidianului „Viața liberă”. Închis este pasajul și în prezent, deși, potrivit informațiilor inițiale pe care le-am primit, lucrările ar fi trebuit să dureze aproximativ…

Toate piețele din Galați vor fi deschise pe 1 și 2 mai

Scris de Marți, 29 Aprilie 2025
Toate piețele din municipiul Galați vor fi deschise în zilele de 1 și 2 mai, dar și pe 4 mai, când vor avea, evident, program de duminică, ne-a informat conducerea Administrației Piețelor Agroalimentare SA. Orarul de funcționare în piețele gălățene va fi 7.00 - 19.00, pe 1 și 2 mai,…

Unde se mută stațiile de taxi de pe strada Oțelarilor

Scris de Marți, 29 Aprilie 2025
Pentru că a ieșit de câțiva ani din garanție, după modernizarea cu fonduri europene, strada Oțelarilor face obiectul unor lucrări care nu mai intră în categoria simplelor reparații sau intervenții punctuale. Luni dimineață, o echipă de muncitori lucra pe o porțiune decopertată, pe partea dreaptă a străzii, sensul de mers…

Risc de avarie majoră la rețeaua de apă. Traseul 24 este deviat, iar patru stații, suspendate

Scris de Marți, 29 Aprilie 2025
Intervenție de urgență la rețeaua de alimentare cu apă potabilă de pe bulevardul George Coșbuc, arteră aflată în plin proces de reabilitare. Echipele Apă Canal intervin în zona intersecției străzilor Aurel Vlaicu și Alba Iulia, unde a fost semnalată o defecțiune cu risc major de a degenera într-o avarie ce…

Conductă de apă reabilitată în Micro 19

Scris de Luni, 28 Aprilie 2025
Operatorul regional Apă Canal SA Galaţi a dat startul lucrărilor de reabilitare a unei reţele de apă potabilă din cartierul Micro 19, aflate în perimetrul străzilor Brăilei, Costache Conachi, Laminoriştilor şi Aleea Comerţului. Reţeaua deserveşte blocurile S1, S2, S3, B1, B2, Q1, Q2, Q3, F2, D1, Z1, F4, L1, L2,…

Dezinsecție la sol în municipiul Galaţi, săptămâna viitoare

Scris de Duminică, 27 Aprilie 2025
Primăria municipiului Galați a anunțat că, în perioada 28-30 aprilie 2025, în intervalul orar 04,00 - 08.00, se va interveni la sol în vederea combaterii căpușelor și a insectelor zburătoare în parcuri, pe Faleza inferioară și superioară, în grădini și locuri de joacă. Se va utiliza substanța Solfac Trio EC…

Gălăţeanul Momo Peter Sanno a revenit la „Românii au talent”: „Dansul, o bătaie de inimă în plus”

Scris de Sâmbătă, 26 Aprilie 2025
Gălăţeanul Momo Peter Sanno, în vârstă de 44 de ani, a revenit pe scena „Românii au talent”, pe care a strălucit în 2013, ajungând în semifinală. Acum, şi-a spus povestea tulburătoare în paşi de dans.Născut în Galaţi, Momo este dansator profesionist, coregraf, regizor de mișcare scenică și profesor, cu o…

UPDATE: Un șofer cu alcoolemie uriașă a făcut accident pe Brăilei. Decizia procurorului, și mai șocantă

Scris de Vineri, 25 Aprilie 2025
UPDATE ora 14.45 - ”În urma prezentării bărbatului de 46 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, în cursul zilei de 25 aprilie a.c., s-a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, a anunțat în urmă cu puțin timp cms. Felicia Tudoran, purtătorul de…

Scriitorul Cristian Fulaş lansează la Galaţi "Forma tăcerii"

Scris de Vineri, 25 Aprilie 2025
Librăria "Humanitas" Galaţi şi Editura "Litera" vă invită miercuri, 30 aprilie, de la ora 18.00, la lansarea de carte a volumului "Forma tăcerii" de Cristian Fulaş, apărut în colecția "Folio". Evenimentul va avea loc la Librăria "Humanitas" Galați. Alături de autor, vor participa Doru Căstăian, Emil şi Nicoleta Munteanu, profesori…

Încă o restricţie de trafic în municipiul Galaţi

Scris de Vineri, 25 Aprilie 2025
În perioada 28 aprilie - 2 mai 2025 (luni-vineri), va fi închis traficul auto pe strada Tecuci, pe tronsonul cuprins între bulevardul George Coșbuc și strada Anul Revoluție 1848, anunţă Primăria Galaţi. Restricţia este necesară pentru buna desfășurare a lucrărilor de realizare a obiectivului de investiții „Modernizare bulevardul George Coșbuc,…

Falxuri, sici și bijuterii, expuse la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”

Scris de Joi, 24 Aprilie 2025
O expoziţie de excepție va fi găzduit de Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galați. Autorul acesteia, Kristian Dimofte, a intitulat-o sugestiv „Sica de la Bulbuc”. Timp de o lună, în perioada 24 aprilie - 24 mai 2025, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galați va găzdui expoziția de autor…

Eroii, onorați la Cimitirul Eternitatea

Scris de Miercuri, 23 Aprilie 2025
Cu ocazia Zilei Forțelor Terestre Române, prefectul județului Galați, Andreea-Anamaria Naggar, și subprefectul Veronica Macri au participat la ceremonialul organizat la Mausoleul Eroilor din Cimitirul „Eternitatea”. Acestea au depus o coroană de flori, omagiind, prin gestul lor, jertfa şi sacrificiul eroilor României. „Am adus un omagiu eroilor care au servit…

Reciclezi ambalaje SGR și ești răsplătit

Scris de Miercuri, 23 Aprilie 2025
În perioada 23-25 aprilie 2025, clienții care returnează ambalaje marcate cu simbolul SGR la aparatele de colectare din magazinele Lidl și scanează voucherul generat, împreună cu cardul Lidl Plus, vor primi ulterior un cupon de cumpărături de până la 50 de lei. Valoarea cuponului va fi comunicată prin aplicație în…

Trei bebeluși, născuți în prima zi de Paști

Scris de Luni, 21 Aprilie 2025
În noaptea de Înviere, Iepurașul de Paști nu a ajuns în saloanele maternității de la Spitalul Județean Galați, însă și-a luat revanșa în prima zi de Paști, când a pus în pătuțuri trei bebeluși, două fetițe și un băiețel. Din sursele noastre, am aflat că primul copilaș s-a născut duminică…

Șofer fără permis, urmărit doi kilometri în seara de Înviere

Scris de Duminică, 20 Aprilie 2025
Un tânăr din județul Galați a ajuns la poliție în seara de Înviere după ce s-a urcat la volanul unei mașini fără a avea dreptul și a încercat să scape de mai mule filtre de agenți. Bărbatul, în vârstă de 26 de ani, din Toflea, a fost cu greu prins…

Vânătoare de ouă în Grădina Publică. Eveniment cu scop caritabil

Scris de Sâmbătă, 19 Aprilie 2025
Înscrierile pentru „Vânătoarea de ouă” din Grădina Publică, eveniment care va avea loc luni, 21 aprilie de la ora 11,00, se apropie de final, anunţă organizatorii. Aceştia promit o experienţă distractivă și frumoasă, în aer liber, alături de copii. Vânătoarea de ouă din acest an își propune să sprijine proiectul…

Explozie într-un apartament, din cauza unei butelii de aragaz

Scris de Sâmbătă, 19 Aprilie 2025
Astazi în jurul orelor 17,30, într-un apartament al unui bloc din municipiul Tecuci s-a produs o explozie neurmată de incendiu. Potrivit informaţiilor primite de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, explozia se datorează acumulării de gaze de la etanșarea necorespunzătoare a furtunului de alimentare la o butelie. Din fericire,…

Gălăţeanul George Constantinescu, în echipa lui Marius Moga la „X Factor”

Scris de Sâmbătă, 19 Aprilie 2025
Galaţiul are deja o reprezentantă în etapa finală a „X Factor” din 27 aprilie - pe Maia Fluture - dar ar mai putea avea un concurent. Gălăţeanul George Constantinescu a fost ales în echipa lui Marius Moga, a băieţilor cu vârsta sub 24 de ani. Duminică seara, George va lupta…

Casa „Simion Gheorghiu” s-a „înnoit” de Paşti (FOTO)

Scris de Sâmbătă, 19 Aprilie 2025
Tradiţia românească spune că, de Paşti, trebuie să îmbraci măcar o haină nouă, dacă nu se poate ca întreaga ţinută cu care mergi să iei Lumină în noaptea de Înviere să fie nou-nouţă şi nepurtată. Aşa se face că, în copilăria unora dintre noi, sărbătorile erau aşteptate cu bucurie şi…

Poza zilei. Grădina cu ouă din Cartierul Dunărea

Scris de Sâmbătă, 19 Aprilie 2025
Nu vă grăbiţi să daţi iama! Nu sunt ouă bune de ciocnit şi mâncat la masa de Paşti. Nici ouă încondeiate! Dar tot merită să fie admirate. Sunt ouă de toate culorile care împodobesc copăceii şi arbuştii dintr-o grădină frumos amenajată şi bine îngrijită, la un parter de bloc din…

Cum vor circula mijloacele de transport public în perioada Paştelui

Scris de Vineri, 18 Aprilie 2025
Societatea Transurb anunță că, în perioada 18.04.2025 - 27.04.2025, mijloacele de transport public vor circula după următorul program: • în zilele de 18, 19, 20, 21, 26 și 27 aprilie 2025, programul de transport va fi cel valabil pentru zilele de sâmbătă-duminică și sărbători legale; • în zilele de 22,…

Șmecherie plătită scump! Cu cât se amendează o întoarcere pe linia continuă în Galați

Scris de Vineri, 18 Aprilie 2025
Înainte să faceți manevre periculoase și interzise în trafic, asigurați-vă că nu vă vede nimeni! Sau, cel mai bine, abțineti-vă, pentru că, pe lângă faptul că vă puneți în pericol viața dumneavoastră sau a celorlalți, nu se știe niciodată cum dovezi ale aroganței la volan ajung la poliție. O poate…
Pagina 2 din 812