Baba arde și țara se piaptănă - Viaţa Liberă Galaţi

Unde-i rege, e și oleacă de tocmeală

Scris de Luni, 05 Iunie 2023
A venit Regele! Să nu mă-nțelegeți greșit, mă refer la regelor lor, al britanicilor. Regele nostru s-a dus la Cluj-Napoca, unde a jucat un meci de fotbal caritabil, în aceeași echipă cu Marica. Vedeți cât de repede ajungem să vorbim despre utilitatea unui prosop, plecând de la vizita unui monarh?!…

În SUA a fost brevetată „scelerația gravitațională”

Scris de Sâmbătă, 03 Iunie 2023
* Se cunoaște că Napoli este noua campioană la fotbal a Italiei! Președintele României a încercat să-i facă-n foi de viță mobilă pe sindicaliștii din învățământ, prin „Metoda Maradona”.* O femeie din Cluj-Napoca a fost amendată, din cauză că circula fără bilet, cu ajutorul mijloacelor publice de locomoție cerebrală. Faptul…

Un indian din Sibiu are 7 caste primare

Scris de Vineri, 02 Iunie 2023
* N-aș fi vrut să-ncep rubrica de azi cu o știre frivolă ca aceasta, dar deontologia prost înțeleasă mă obligă, ba chiar îmi bagă pumnul în gură. Specialiștii în ținutul ceștii de toartă avertizează din Norvegia, în timp ce trag un semnal de alamă și cupru: consumul exagerat de cafea,…

Lăsați copii cu trei de „i” să vină și la mine!

Scris de Joi, 01 Iunie 2023
Astăzi e ziua aceea în care "i"-ul de la "copii" ne face numai probleme- Specialiștii în demografia prost înțeleasă spun că, pe 1 iunie, începe vara, prin metoda calendarului. - Pentru Ciucă, premierul "rotativ" al țării, 1 Iunie este Ziua Copilului, urmând ca ziua de 2 iunie să fie Ziua…

Mulțumim din inimă artificială Partidului!

Scris de Miercuri, 31 Mai 2023
Una dintre metodele sigure de a fi ridicol, cu minim efort, este să-mi exprim convingerea ca ați ales acest articol cu inima! Nu că n-ați fi în stare de așa ceva, însă voi nu mi-ați greșit cu nimic. Cu inima însă am alte planuri.Studenții de la Universitatea de Medicină și…

Recycle Bin Laden trăiește, bine-mersi, în Germania

Scris de Marți, 30 Mai 2023
* Presa de la noi are revelații. Nu toată presa, ci doar o parte, și nu musai revelații, ci doar semirevelații. Potrivit unei astfel de pseudorevelații, un profesor cu 25 de ani vechime din România câștigă mai puțin decât un gunoier în Germania. Gunoaie avem și noi, însă n-are cine…

La ANM, plouă cu vijelii, în condiții de iarbă

Scris de Luni, 29 Mai 2023
⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănăM-am uitat, ieri, în calendar, precum mâța pe Animal Planet HD, convins că a venit vara calendaristică. Într-adevăr, a venit. Pe cap de locuitor, cum spun angajații de la INS. Citește și Bălăriile din Galaţi aşteaptă cosaşii din Sri LankaPe canalele tv…

Fie greva cât de rea, tot mai bună-i în România

Scris de Sâmbătă, 27 Mai 2023
Cu ocazia grevei profesorilor, președintele României, Klaus Iohannis, a făcut o vizită la Sibiu. Din inerție, obișnuință și snobism, Iohannis era cât pe ce să facă o escală la Tokyo. Ca să nu pară că s-a dus la Sibiu doar ca să se afle-n treabă, Iohannis s-a întâlnit cu președintele…

Telefonul lui Ciucă are căsuță consoană

Scris de Vineri, 26 Mai 2023
Da, stimați și jecmăniți contribuabili, ați citit bine: domnul Nicușor Ciucă și-a cumpărat telefon mobil, pe care îl alintă smartphone, din rațiuni intelectuale evidente. Specialiștii în logopedie de clasa a 5-a și comunicare prin viu și nevătămat grai ai rubricii noastre au aflat, fără stupoare, ca telefonul lui Ciucă are…

Ministrul de Interne e mai doctor decât îl credeam

Scris de Joi, 25 Mai 2023
* Stimată Cititorime, dragi consumatori de satiră și umor deosebit de grav, bun venit pe cap de locuitor la rubrica „Baba arde și țara se piaptănă”, în care râde ciob de oană spartă!Vi se pare oarecum familiară fraza de început?! Nu vă contrazic, însă vreau să precizez că nu este…

Legile Educației vor fi predate la Școala Vieți

Scris de Miercuri, 24 Mai 2023
Așa cum Ana și-a permis obrăznicia ca să ”aive” mere, tot așa și Monica. Ce?! A, scuzați! Monica Anisie a fost ministru. Al Educației.Vă rog respectuos și oneros să-mi iertați exprimarea analfabetică de început, dar, pentru că sunt la început de drum și teldrum, m-a copleșit în așa hal doamna…

Fontanela din Trevi și guvernul bătut în cap

Scris de Marți, 23 Mai 2023
Când doi îți spun că ești mangă, trebuie să pleci acasă. Sau, vorba lui Iohannis, că și lui îi plac proverbele imobiliare cu echivoc, dacă nu vrei acasă, te duci în vacanță. Dar nu cu Doamna cu Coasa, Doamne ferește, pentru că, vorba poetului, dânsa e ocupată cu lectura, citește…

Eurovizionu’ de bine este afacerea de mamă

Scris de Luni, 22 Mai 2023
* Planeta trebuie salvată. Dar cum să facem? Să începem de jos în sus, cu mic, cu mare, din prima conjugare?! N-ar fi rău. La Craiova, copiii se implică deja. Cinci minori sunt cercetați pentru furt, după ce-au spart zeci de mașini care funcționează cu combustibili fosili. Cel mai mic…

Din cauza creșterii economice, s-a umflat Horezu

Scris de Sâmbătă, 20 Mai 2023
* Un bărbat din județul Gorj are o așa de mare încredere în organele competente, încât s-a deghizat în polițist. De ce? Ca să-și determine fosta iubită să-i returneze cadourile pe care i le dăruise pe durata relației. E genul de bărbat galant care, pentru a fi și persuasiv, trebuie…

Tâlharii români au învățat să citească în Palmă

Scris de Vineri, 19 Mai 2023
La Mallorca mă refer, că pe această insulă a iubirii de natură, pardon de dulcegărie, se pot face multe lucruri frumoase. Palma de Mallorca are un peisaj mirific, căruia îi poți trăi cu adevărat splendoarea, doar dacă te lași furat, inclusiv de peisaj. Un român a trăit experiența, pe propria-i…

La București, palmierul face miere

Scris de Joi, 18 Mai 2023
* Mare scandal în Capitala României, cunoscută și sub numele de Nicul Paris Dan! Primarele de la Sectorul 3 a plantat palmieri în buricul iarmarocului, iar ăla general, Nicușor Dan, i-a scos, pe ei, pe palmieri, pe motiv că Negoiță s-a întins mai mult decât îi este pilota. Treaba lor,…

Siguranța și Ordinea s-au mutat în fundul curții

Scris de Miercuri, 17 Mai 2023
Un francofon din județul Botoșani a spus, la o chermeză, că „Secolul 21 va fi haios sau va avea toaleta în fundul curții”. Parțial, ca să nu zic total, a avut dreptate: peste două luni, tânărul francofon avea să se facă polițist rural în județul Botoșani. Alți doi prieteni de-ai…

Mătura nocturnă și cleaningul familial

Scris de Marți, 16 Mai 2023
* Tabloidele sunt aidoma șervețelelor nazale: îți dai seama cu adevărat de importanța lor, abia când nu te afli în proximitatea lor. Personal, fără umorul involuntar de tabloid, aș trăi cea mai cruntă plictiseală deontologică, pardon de alint! O astfel de publicație a găzduit, zilele trecute, un articol cu minunăția…

Englezii seduc la școli înalte pentru adulți

Scris de Luni, 15 Mai 2023
* Marea Britanie se bucură de revenirea la metodele vintage de studiu și educație. Pe scurt, filmele mute trezesc, din nou, atenția iubitorilor de artă cinematografică și nu numai.Celebra actriță de filme pentru adulți, Mia Khalifa, a fost invitată să țină o prelegere studenților de la prestigioasa Universitate Oxford. În…

Sanna are mere fără alcov - Viața și Opera

Scris de Sâmbătă, 13 Mai 2023
Contrar obișnuinței, rubrica de azi se lasă pradă frivolității știrilor de cancan și panaramă mediatică. * Fostul premier al Finlandei, Sanna Marin, divorțează. Să mă ierte domnul Cristi Borcea pentru îndrăzneală și rea-voință, dar asta nu este o aluzie. La fel de respectuos aș vrea să-i atrag atenția lui Ciprian…

Au intrat cu teancul în Casa Poporului

Scris de Vineri, 12 Mai 2023
* Dacă Mihail Sadoveanu era contemporan și coleg de serviciu cu Ludovic Șică Mandolină Orban, azi am fi fost martorii unui teribil Breaking News: „Scriitorul a intrat în Palatul Parlamentului cu o grenadă. Se bănuiește că este Grenada Florilor, ediția princeps! Trupele de geniu chemate la fața locului să dezamorseze…

Viața e frumoasă, dar s-a cam măritat

Scris de Joi, 11 Mai 2023
Cuvântul "decepție" este un biet substantiv comun feminin. Nu c-ar conta prea mult pentru ceea ce urmează să depăn, dar am vrut să mă asigur că nu încep articolul cu o prostie de gen masculin. O româncă s-a căsătorit cu ea însăși! Lavinia, căci așa se intitulează fosta domnișoară stabilită…

Polițiștii britanici citesc pe buze și microbuze

Scris de Miercuri, 10 Mai 2023
* Aidoma multor organe de presă, Sky News din Marea Britanie a urmărit cu atenție și îngrijorare ceremonia de încoronare. Ca să fie siguri că nu le scapă nimic, cei de la Sky News au apelat inclusiv la serviciile unui expert în cititul pe buze și microbuze. Stând cu geana…

Escala din Milano are sosie la Sibiu

Scris de Marți, 09 Mai 2023
A trebuit să fie încoronat un rege, ca să zboare și Iohannis cu avionul. Că nu se mai plimbase de mult. Dacă Charles al III-lea n-ar fi fost rege, el trebuia inventat. Ca să zboare și Klaus Iohannis cu avionul în Marea Britanie. Că nu se mai plimbase de mult…
Pagina 9 din 118