Divina Tragedia - Viaţa Liberă Galaţi

Mulţumire şi Respect (I)

Scris de Marți, 17 Ianuarie 2023
Într-o seară, odinioară, mi-am frânt piciorul din partea dreaptă! În grădina ţaţei Marghioala mi l-am frânt! Marghioala este vădana lui Mache Priboi, un smintit care şi-a frânt gâtul exact cu vro patruzeci de zile mai înainte de a-mi frânge eu femurul! Medicul legist l-a declarat/certificat mort definitiv, drept pentru care…

Un deștept foarte slab (X)

Scris de Luni, 16 Ianuarie 2023
Mergem alături, în tăcere absolută, parcă ni s-ar fi epuizat orice-ntrebare, orice răspuns, orice dialog legat de fascinanta/nimicitoarea istorisire/povestire a lui Octavian Holeră, omul care a încercat să se facă invizibil, însă a greşit Reţeta şi s-a nenorocit! Mergem spre Anticariat, taman în locul unde, cu câteva ore înainte, ne-am…

Un deștept foarte slab (IX)

Scris de Sâmbătă, 14 Ianuarie 2023
După trista şi impresionanta şi paranormala istorie/poveste a lui Holeră, ce poţi să faci altceva decât să-ţi piară graiul, să vrei să crezi că nu-i adevărat, dar să nu te-ncumeţi, fiindcă Naratorul e sănătos-tun...(era să spun „în carne şi oase”, dar zic numai „în oase”)...deşi, după cum a mărturisit în…

Un deștept foarte slab (VIII)

Scris de Vineri, 13 Ianuarie 2023
„Văd! Cum să nu văd? Oare ar putea Cineva să nu vadă aşa Ceva?” - îmi vine să-i zic lui Holeră. Acesta se-nvârte puţin, exact ca o maşinărie cu cheie, exact ca un robot, se opreşte exact în faţa mea, aproape de nasul meu... şi nu-şi poate stăpâni câteva lacrimi…

Un deștept foarte slab (VII)

Scris de Joi, 12 Ianuarie 2023
Holeră se uită la mine! Cred că vrea să-mi testeze integritatea, să se convingă şi să fie împăcat că n-am dat în dambla! Parol, nu numai că n-am ţicnit, ba chiar e cazul să zic: m-a surprins, m-a răvăşit demonic povestea încă neterminată a lui Octavian, însă m-a "prins" definitiv!...…

Un deștept foarte slab (VI)

Scris de Miercuri, 11 Ianuarie 2023
Nu, nu-i a bună! Omul acesta mă calcă pe nervi, pe suflet, pe ne/răbdare! Ori eu sunt defect şi nu pot pricepe şi ASTFEL DE ADEVĂR? După o tăcere lungă şi deasă, în care, spre pofida mea, Octavian Holeră-i de-un calm ieşit din comunul cel mai cunoscut din partea de…

Un deștept foarte slab (V)

Scris de Marți, 10 Ianuarie 2023
Am senzaţia netă că nu pot asculta clar ce urmează să spună Holeră, dacă stau pe taburet! Aşadar, mă ridic şi-l rog să se desfăşoare! Iată ce mi-i dat să aud! „Mă numesc Octavian Holeră! Ce-i cu acest nume? Fiindcă, în urmă cu aproape două sute de ani, străbunicul meu…

Un deștept foarte slab (IV)

Scris de Luni, 09 Ianuarie 2023
Sigur că da! Straniul meu personaj mă ghiceşte că-s contrariat/stupefiat după ce termin de citit „Romanţa mortului” de pe perete! Ca atare, omul oftează cu greu şi mă roagă să mă aşez pe-un taburet vechi, foarte vechi, singurul din încăperea scundă şi strâmtă, căreia Holeră îi zice casă! Casă de-o…

Un deștept foarte slab (III)

Scris de Sâmbătă, 07 Ianuarie 2023
Palma lui Holeră se întinde şi se apropie de palma mea! Doamne, parcă-i palma faraonului Tutankhamon cel mumificat! Mă petrec fiorii groazei! Ce trăiesc eu, acum, depăşeşte orice „senzaţie tare”, cum zic amatorii/ creatorii de horror! Îmi vine s-o tulesc, să nu mai văd niciodată această „nălucă”! Însă, în pofida…

Un deștept foarte slab (II)

Scris de Vineri, 06 Ianuarie 2023
Sigur că da! Vocea caldă a bărbatului din Anticariat, în ciuda numelui său bizar şi a ţinutei sale ostentative, mă opreşte din intenţia mea de a părăsi clădirea, mă blochează literalmente! Greu îmi găsesc puterea de a-mi răsuci gâtul pentru ca să-l văd pe cel care reuşise o senzaţie tare,…

Un deștept foarte slab (I)

Scris de Joi, 05 Ianuarie 2023
Cunosc un om foarte slab! Slab tare! Se numeşte O. Holeră şi are casă pe Aleea Joagărului, la Numărul 13 A/bis! Cred că or fi trecut vro trei zeci şi ceva de ani de când l-am văzut/întâlnit prima oară într-un celebru Anticariat al unei celebre doamne, căruia şi dumneavoastră i-aţi…

Maria de la Florărie

Scris de Miercuri, 04 Ianuarie 2023
Dragă şi importantă Marie de la Florărie, mult mai dragă şi mult mai importantă decât orice Marie de/scrisă până acum, îţi spun despre mine că sunt sănătos tun şi sunt liniştit ca un obuz - cum grăia Prietenul Ofiţer Moldav, Romică Bălan, artilerist profesionist... dar şi asiduu admirator/cetitor de Poezie,…

Psalm de Nuntă

Scris de Marți, 03 Ianuarie 2023
În fiecare dimineaţă, când muncitorii pleacă la muncă şi când şcolarii pleacă la şcoală şi când bisericoşii pleacă la biserică şi când câmpenii pleacă la câmp şi când trândavii pleacă la trândăveală şi când rătăciţii pleacă nicăieri şi când toţi păcătoşii pleacă în Rai şi când toţi nevinovaţii pleacă în…

Însemnări şi Resemnări (VI)

Scris de Vineri, 30 Decembrie 2022
Expozițiunea lui moş Ion Mutelcă ne trăsneşte! Şi cum să nu ne aducem aminte de Einstein, de Bigbang şi de Biblie? Spre exemplificare, după o Tăcere de mult mai multe ori mai grea decât Plumbul, îl întrebăm pe Aniversatul nostru cam la al câtelea Bigbang a ajuns Universul pus pe…

Însemnări şi Resemnări (V)

Scris de Joi, 29 Decembrie 2022
Sigur că da! Să ne trăiască întru mulţi ani para/simpaticul nostru moşneag, Ion Mutelcă! „Să ne trăieşti pentru că ne trebuieşti!” - îi zicem tustrei sărbătoritorii. El tace! Oare de ce tace? Oare „pregăteşte” ceva special? Oare vrea să ne pună cu botul pe labe? Oare vrea să ne surprindă…

Însemnări şi Resemnări (IV)

Scris de Miercuri, 28 Decembrie 2022
Sigur că da! Sigur că da! Mare bucurie pentru Costică Prăpăd şi pentru Vasile Cherpedin la propunerea mea de-oleacă de relaş! La urma urmei, suntem la o Aniversare, da? Iar moş Mutelcă, sărbătoritul, azvârle în aer devastatorul NU EXISTĂ FERICIRE! O fi având el dreptate, dar ce facem cu CARPE…

Însemnări şi Resemnări (III)

Scris de Marți, 27 Decembrie 2022
Cum scriam în gazeta de vineri, Mutelcă toarnă câte-o cinzeacă la fiecare... şi cată-n Registru! În registrul pe care vedem taman „Însemnări şi Resemnări”... şi credem că para/simpaticul nostru conviv vrea să ne facă o surpriză plăcută! Eu, cel puţin, aşa bănuiesc! Meticulos până hăt departe de răbdarea lui Cherpedin…

Însemnări şi Resemnări (II)

Scris de Vineri, 23 Decembrie 2022
Sigur că da! Şi eu, şi Cherpedin, şi Prăpăd... aprobăm pozitiv, cum ar zice geniul Caragiale, textul lui Mutelcă despre Moarte! Şi-i cântăm „Mulţi Ani Trăiască”, gândindu-ne că „altădată/ o s-o facem şi mai lată”! „Ia mărturiseşte-ne, moşule, ai fost fericit vreodată?” - îl sâcâie Costică Prăpăd. Gazda noastră formidabilă…

Însemnări şi Resemnări (I)

Scris de Joi, 22 Decembrie 2022
Enigmaticul şi para/simpaticul moş Ion Mutelcă face parte din categoria rară a bărbaţilor spontani în replici, domoli la vorbă, iertători de greşeli şi de păcate, auto/persiflanţi, ajutători şi gata să sară în foc ori în iaz pentru năcazul abătut pe capul şi pe sufletul prietenilor/duşmanilor săi! Nu plânge la înmormântări,…

MAMA

Scris de Miercuri, 21 Decembrie 2022
Mama mea nu era foarte frumoasă! Ce frumoasă nu era Mama! Era aşa: semăna cu Mama ta, cu Mama lui, cu Mama ei! Ducea vaca de lanţ, la păscut! Ducea sapa de coadă, la prăşit! Ducea secera pe umăr, la secerat! Ducea mere şi turte în poala pestelcii, la copii!…

Teză la Pomenire (II)

Scris de Marți, 20 Decembrie 2022
Sigur că da! După moarte, Poeţii, indiferent de nume ori pseudonim, nu „există” decât prin Pomenire, adică „bârfindu-i” rău sau bine şi cetindu-le cărţile! Tot la fel cum zice Nichita Stănescu „nu există fulger fără fulger”, putem afirma (fără rezerve) că „nu există Eminescu fără Eminescu”, „Dante fără Dante”, „Ivănescu…

Teză la Pomenire (I)

Scris de Luni, 19 Decembrie 2022
Ieri, după utrenie, cam pe la unsprezece ceasuri şi treizeci de minute, mi-a bătut (la poartă) Maria din Deal! Şi mi-a bătut şi Iolanda Cremene! Ca să mergem la Maria din Vale! Ca să-l comemorăm pe poetul Nicu Scarlatină, pseudonimul lui Costică Scabie, dar şi Doctor în Piele! Sigur că…

Maria din Vale

Scris de Sâmbătă, 17 Decembrie 2022
Dragă (şi aproape in/acceptabilă) Marie din Vale, aştept cu aleasă ne/răbdare să se facă Duminică şi să te onorez cu prezenţa mea la Şezătoarea pe care o „ţii” în memoria poetului Nicu Scarlatină, pseudonimul lui Costică Scabie! Pe Scabie îl cunosc de când am contractat nişte râie în autobuzul 9!…

Maria din Deal

Scris de Vineri, 16 Decembrie 2022
Dragă (şi aproape in/descriptibilă) Marie din Deal, Dă-mi voie să-ţi cer iertare şi să prezint scuze pentru că nu am "răspuns" invitaţiei de participare la şezătoarea literară organizată întru comemorarea poetului Gheorghe Jugastru (pseudonimul lui Vasile Carpen) şi-ţi promit (fără vro rezervă de sinceritate şi solemnitate) că am să-l rog…
Pagina 13 din 115