Anca Spânu

Anca Spânu

Scadenţa mărţişoarelor

Luni, 01 Martie 2010 02:00 | Publicat în EDITORIAL
De azi, oficial, e primăvară. Dar asta nu ne încălzeşte prea tare, fiindcă veştile, de jur împrejurul nostru, sunt din acelea care te fac să simţi fiori reci pe şira spinării. Unde te întorci, se vorbeşte numai despre bani, despre lipsa lor, mai exact, sau despre diverse catastrofe, mai mult sau mai puţin naturale. Bugetul judeţului e mai mic decât anul trecut, când şi aşa fondurile au fost puţine, faţă de nevoi. Primăria se luptă cu lucrările ISPA, pe care, din lipsă ...

Cârja statului pe banii noştri

Luni, 08 Februarie 2010 02:00 | Publicat în EDITORIAL
După împlinirea vârstei de doi, respectiv trei ani – în cazul copiilor cu handicap – alocaţia de stat scade de la 220 de lei pe lună la 42. Parlamentarii noştri au aflat şi dumnealor (deşi treaba e veche, dar n-ar fi prima dată când aleşii află ultimii cum trăieşte talpa ţării!) şi acum plâng de mila părinţilor, întrebându-se cum se descurcă aceştia cu doar 10 euro pe lună pentru fiecare copil. Drept pentru care s-au gândit întâi să le ia copiilor cu părinţi a ...

N-avem!

Joi, 04 Februarie 2010 02:00 | Publicat în EDITORIAL
N-avem bani pentru asta, n-avem pentru aia, n-avem, n-avem! Cam asta auzim în ultima vreme de la guvernanţi, iar falimentul ţării ăsteia pare din ce în ce mai aproape. Nu ştiu dacă ierarhia nevoilor noastre este cea pe care o voi stabili eu în cele ce urmează, dar, până la urmă, numitorul comun e important, şi anume lipsurile din toate aceste domenii.- Sănătate. Lipsa, din spitalele României, a celor mai elementare medicamentele şi materiale medicale, începând cu banalele alc ...

Moartea micilor afaceri

Vineri, 29 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în ECONOMIE
* Impozitul de 3 la sută pe venit a fost înlocuit cu cota unică, de 16 la sută, pe profit * Ministerul a susţinut la finele lui 2009 că opţiunea între cele două forme de impozitare va fi posibilă * La Galaţi, 3.160 de firme mici  au plătit anul trecut 5,46 milioane de lei impozit * Anul acesta nu se ştie câte vor mai rezista * Relaxarea fiscală necesară, potrivit analiştilor, în 2010, pentru relansarea economiei româneşti este deja mai puţin decât un vis, şi acela îndep ...

Greu cu economia la deal!

Joi, 28 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în EDITORIAL
Devine din ce în ce mai greu să fii întreprinzător privat în perioada pe care o traversăm. Dincolo de dificultăţile inerente unei crize economice – asigurarea comenzilor, găsirea de clienţi noi, menţinerea celor deja existenţi, optimizarea ofertei etc – semnalele care vin dinspre bănci şi piaţa financiară sunt din ce în ce mai confuze, mai amestecate.  Practic, nu mai poţi lua de bună nicio informaţie din acest sector, nesiguranţa fiind cuvântul de ordine. Ce plan de a ...

Hora dezbinării noastre

Luni, 25 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în EDITORIAL
În fiecare an, când sărbătorim Unirea (fie ea mică sau mare), mă apucă aşa o tristeţe, vorba poetului, iremediabilă. Mă doare sufletul să văd că, după atâta amar de vreme de când înaintaşii noştri şi-au dat sufletul să vadă unirea înfăptuită – unii şi-au vândut moşiile, alţii şi-au ignorat rădăcinile, foarte mulţi şi-au riscat gâtul, în timpuri tare tulburi – , noi tot dezbinaţi suntem. Ardeleni, munteni sau moldoveni, bănăţeni, dobrogeni sau bucovine ...

Vânătoarea de vrăjitoare fiscale

Miercuri, 13 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în EDITORIAL
N-a fost perioadă dificilă din punct de vedere economic, de la Revoluţie încoace, în care brusc să nu se fi pus în discuţie supra-impozitarea veniturilor din drepturi de autor. Ca şi când banii creatorilor – indiferent care ar fi fost ei – erau suficienţi pentru a scoate bugetul României din criză. De fapt, strategia, una care, dacă ne uităm în istoria recentă, nu dă greş niciodată, este să fie instigate categoriile sociale una împotriva alteia. În speţă, de ce să n ...

Nu e vorba despre greci

Marți, 12 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în EDITORIAL
Dacă românul a devenit expert la ceva, în ultimii douăzeci de ani, atunci acel ceva este băgatul capului în nisip, precum struţul. Pe principiul „nouă n-o să ni se întâmple, că suntem mai cu moţ”, românii – începând, desigur, cu ăi mai de sus, de prin Parlament, Guvern şi Banca Naţională – stau pe fundul lor când, jur împrejur, economiile statelor europene, unele mult mai puternice decât ale noastre, se clatină serios. Ba, mai spun şi că a noastră, fiindcă-i m ...

De-acum, poate să ningă decembre...

Marți, 15 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în CULTURA
* Sâmbătă seară, în cadrul proiectului „Anotimpuri Culturale Studenţeşti”, Casa de Cultură a Studenţilor i-a găzduit pe Nicu Alifantis & ZAN * Un super concert, cu public pe măsură * Decembrie poate să-şi adune liniştit forţele ca să ne ningă un pic, exact înainte de Crăciun. L-a descântat, sâmbătă, Nicu Alifantis, într-un super concert cu ZAN – adică Relu Biţulescu (tobe), Virgil Popescu (chitară bas), Răzvan Mirică (chitară), Sorin Voinea (clape) – î ...

Haz de necaz

Joi, 10 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în EDITORIAL
Că românul s-a născut poet, o ştiam cu toţii. După cum ştiam şi că e mare meşter la inventat, spus şi transmis bancuri, cu cât mai deochiate, cu atât mai bine. Uşurinţa cu care face românul haz de necaz l-a ajutat să treacă peste dificultăţi, oricât de greu ar fi fost, aşa că nu este, până la urmă, un lucru rău. Dar finalul de campanie electorală pentru alegerile prezindenţiale mi-a demonstrat, mie, cel puţin, că nici miştouri nu mai ştim să facem ca lumea. Iar ...
Pagina 101 din 113