
Ovidiu Amălinei
Indignare la nivel internaţional, după arestarea lui Alexei Navalnîi
Luni, 18 Ianuarie 2021 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, le-a cerut autorităţilor ruse să îl elibereze imediat pe dizidentul Alexei Navalnîi, transmite Reuters. Reacţii asemănătoare au venit şi din partea altor cancelarii din ţările democratice.
Navalnîi a fost reţinut duminică seara, la punctul de control al paşapoartelor de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova. Deşi ştia că ar putea fi arestat la sosirea în Rusia, el a revenit de la Berlin, unde fusese internat în spital din ...
Balanţa consumului de electricitate
Luni, 18 Ianuarie 2021 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Consumul de electricitate al României a depăşit, lunea trecută, 9.000 de MW, însă România este exportator de energie, în condiţiile unei producţii mari de energie regenerabilă, potrivit Transelectrica.
Astfel, consumul total naţional s-a ridicat la 9.063 MW, producţia la 9.230 MW, iar diferenţa de 168 de MW a reprezentat-o exporturile.
Energia hidro, cu 3.128 de MW, a acoperit 33,5 la sută din total, iar energia eoliană, cu 2.056 MW, a asigurat 22 la sută din totalul producţi ...
Posturi ocupate în instituţiile publice
Luni, 18 Ianuarie 2021 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în noiembrie 2020, de 1.245.578, din care peste 64 la sută în administraţia publică centrală, potrivit Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Din cei798.589 de angajaţi din administraţia publică centrală, 593.441 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat. Cei mai mulţi, respectiv 287.908, în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, urmat de Ministerul Afacerilor Interne ( ...
Trageri cu muniţie de luptă în Poligonul „Smârdan”
Sâmbătă, 16 Ianuarie 2021 10:00 | Publicat în SOCIETATE
În perioada 18 ianuarie – 29 ianuarie a.c., în Poligonul militar „Smârdan” vor avea loc trageri cu muniţie reală, informează autorităţile locale.
„În această perioadă este interzis accesul populației, animalelor si vehiculelor în perimetru poligonului. Va rugăm sa respectați restricțiile de circulație pe drumurile de acces spre poligon și semnificațiile tăblițelor/panourilor indicatoare "Trecerea Interzisă – Poligonul de tragere", a barierelor, a becului/fanionul ...
Scădere în toate sectoarele industriale
Vineri, 15 Ianuarie 2021 12:00 | Publicat în ECONOMIE
Producţia industrială din România a scăzut cu 10,2 la sută, ca serie brută, în primele 11 luni ale anului trecut, faţă de aceeaşi perioadă din 2019, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Scăderi au fost înregistrate de toate cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (-11,3 la sută), industria extractivă (-10,5 la sută) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,4 la sută).
...
Tranzacţii-record pe piaţa de capital
Vineri, 15 Ianuarie 2021 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Valoarea de tranzacţionare cu toate tipurile de instrumente financiare a înregistrat în 2020, pe segmentul principal al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), un record absolut, de aproape 18,3 miliarde de lei, echivalentul a 3,77 miliarde de euro.
Conform unui comunicat al BVB, aceasta este cea mai mare valoare înregistrată vreodată pe segmentul principal şi a depăşit cu aproape 25 la sută recordul anterior consemnat în anul 2007. Atunci, valoarea tranzacţiilor cu toate tipurile de ins ...
Ioan Simion Mărculescu, culoarea Jazz-ului şi a trăirilor intense. Expoziţie la Muzeul de Artă Vizuală Galaţi (FOTO și VIDEO)
Vineri, 15 Ianuarie 2021 00:00 | Publicat în CULTURA
Galeriile Muzeului de Artă Vizuală Galaţi găzduiesc din această săptămână Expoziţia „Ioan Simion Mărculescu - In Memoriam”. Vernisajul a avut loc chiar în ziua în care „MIS” – cum îi spuneau prietenii - ar fi împlinit 78 de ani – 12 ianuarie. Expoziţia depăşeşte însă dimensiunea strict omagială şi este, în esenţă, o celebrare a Artistului Ioan Simion Mărculescu, nemuritor prin bucuria pe care ne-o aduce de fiecare dată prezentarea lucrărilor sale.
Nu est ...
Uşoară scădere a ratei şomajului
Joi, 14 Ianuarie 2021 05:00 | Publicat în ECONOMIE
Rata şomajului la nivel naţional, în formă ajustată sezonier, a fost de 5,1 la sută în noiembrie 2020, în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă, respectiv 5,3 la sută, potrivit INS.Rata şomajului în rândul bărbaţilor a fost cu 0,5 puncte procentuale mai mare decât în cazul femeilor.Conform INS, numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru noiembrie 2020 a fost de 462.000 de persoane, în scădere faţă de luna prec ...
Ministerul Finanţelor prelungeşte prevederile privind amnistia fiscală
Joi, 14 Ianuarie 2021 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Ministerul Finanţelor a decis menţinerea unor facilităţi fiscale avantajoase, iar contribuabilii care aveau datorii la buget în 31 martie 2020 pot cere anularea dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale până la 31 martie 2021, inclusiv, termen care a fost prelungit prin OUG nr. 226/2020.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, debitorii care doresc să beneficieze de amnistierea fiscală prevăzută de OUG nr. 69/2020 trebuie să achite ...
Aleksei Navalnîi se întoarce în Rusia
Miercuri, 13 Ianuarie 2021 14:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Opozantul rus Aleksei Navalnîi a anunţat miercuri că va reveni duminică, 17 ianuarie, în Rusia, după aproape cinci luni de convalescenţă în Germania după ce a fost otrăvit, relatează Reuters, AFP şi Interfax.Într-un mesaj postat pe Instagram, Aleksei Navalnîi scrie că acum este complet refăcut şi consideră că este timpul să se întoarcă în Rusia, în pofida ameninţărilor de ordin penal care îl aşteaptă în ţara sa. "Am supravieţuit. Şi acum (preşedintele rus Vladi ...