Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Galaţiul a intrat în 2019 cu 1.870 de firme cu capital străin

Miercuri, 06 Martie 2019 00:02 | Publicat în ECONOMIE
Economia naţională a intrat în 2019 cu 221.334 de companii cu capital străin, adică firme la a căror constituire au participat, integral sau parţial, persoane fizice sau juridice străine, potrivit datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Valoarea totală a capitalului subscris era de peste 48,26 miliarde de euro, însă această valoarea reprezintă doar "fundaţia" procesului investiţional, patrimoniul efectiv al companiilor fiind considerabil mai ma ...

Acţiuni pentru siguranţa în şcoli

Luni, 04 Martie 2019 14:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În conformitate cu prevederile legale (Legea nr. 35/2007) privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, la Prefectura Galaţi s-au desfăşurat, în 2018, patru şedinţe trimestriale ale Comisiei pentru asigurarea climatului de siguranţă în unitățile de învățământ preuniversitar, potrivit raportului de activitate întocmit de instituţie. Pe linia siguranţei în şcoli, s-au efectuat 3.803 activităţi de prevenire de către structura de ordine publică, precize ...

Meseria de şofer, cea mai căutată de angajatori

Luni, 13 Mai 2019 11:00 | Publicat în CARIERE
Meseria de şofer rămâne cea mai căutată pe piaţa muncii din România, deficitul de candidaţi fiind generat şi de atractivitatea sporită a joburilor de transport internaţional, potrivit studiului "Indexul locurilor de muncă". Conform cercetării, deficitul acut de candidaţi în categoria şoferilor se reflectă cu precădere în numărul mare de anunţuri de angajare publicate de companii în ultimele şase luni ale anului 2018 (cu o creştere de 2 la sută faţă de aceeaşi perioad ...

Intervenţii pe drumurile din localităţile care s-au extins. Porţiuni din DJ-uri, asfaltate cu 7 milioane de euro

Luni, 04 Martie 2019 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea din fonduri proprii a investiţiilor din cadrul proiectului "Reabilitare şi modernizare drumuri judeţene", în valoare de aproape 31 milioane de lei (în jur de 7 milioane de euro - n.r.). În fapt, este vorba de lucrări de modernizări şi reparaţii pe 15 porţiuni de drum judeţean, totalizând o lungime de 25 de kilometri. "Sunt fie porţiuni de drumuri judeţene vechi, cu covoare asfaltice unde n ...

Apetitul pentru creditare, în creştere

Luni, 04 Martie 2019 12:00 | Publicat în ECONOMIE
Valoarea creditelor contractate pe piaţa bancară gălăţeană era, la sfârşitul lunii ianuarie, în valoare de 3,91 miliarde de lei, din care împrumuturile în moneda naţională aveau o valoare de 2,74 miliarde de lei, iar împrumuturile în valută aveau o valoare în echivalentul a 1,17 miliarde de lei, rezultă din datele centralizate de BNR. Valoarea totală a creditelor este cu 24,4 milioane de lei mai mare faţă de începutul anului şi cu 339,8 milioane de lei mai mare faţă de l ...

Peste 33.000 de vehicule înmatriculate

Marți, 05 Martie 2019 10:00 | Publicat în AUTO
În cadrul activităţii desfășurate pe linie de înmatriculare și evidență a vehiculelor, în 2018, în judeţul Galaţi au fost înregistrate 33.958 de operațiuni de înmatriculare auto și 3.297 de operațiuni de radieri auto, conform datelor Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din subordinea Prefecturii Galaţi. Spre comparaţie, în 2017, la Galaţi s-au înregistrat 29.739 de operațiuni de înmatriculare și 1.912 operațiuni de rad ...

Agenţii naţionale cu filiale la Galaţi

Luni, 04 Martie 2019 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În urma unor parteneriate încheiate cu CJ Galaţi, Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale vor avea de luna viitoare filiale şi în judeţul Galaţi. Mai exact, activitatea celor două agenţii va fi sprijinită prin atribuirea unor spaţii pentru funcţionare, respectiv două apartamente din Blocul Cristal. În acest mod, cei care aveau nevoie de avize de la cele două agenţii în derularea unor proiecte, precum cele cu fonduri eu ...

Lucrări de dragaj pe şenalul navigabil al Dunării. 1,36 milioane metri cubi de aluviuni

Luni, 04 Martie 2019 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pentru menţinerea condiţiilor de navigaţie pe sectorul românesc al Dunării şi pe braţele secundare navigabile s-au executat, în 2018, lucrări de dragaj în valoare de 22,88 milioane de lei, care au presupus îndepărtarea din şenalul navigabil a peste 1,36 milioane metri cubi de aluviuni, potrivit AFDJ Galaţi. Dragajele pe sectorul maritim al Dunării au fost de aproape 796.000 mc, în valoare de 14,96 milioane de lei, în timp ce dragajele pe sectorul fluvial au totalizat peste 566. ...

Modernizarea infrastructurii rurale

Duminică, 03 Martie 2019 12:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) - Etapa II, în judeţul Galaţi sunt 148 de obiective de investiţii cuprinse pentru a primi finanţare, pentru 141 dintre acestea fiind semnate deja contractele de finanţare, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu. "În total, este vorba de proiecte în valoare de 674,71 milioane de lei", a precizat ministrul. Proiectele se referă la modernizarea reţelelor de apă şi canalizare, a unor drumuri, unităţi de î ...

La Galaţi, peste 40.000 de cereri de paşapoarte

Sâmbătă, 02 Martie 2019 10:00 | Publicat în SOCIETATE
În anul 2018, la nivelul judeţului Galaţi au fost înregistrate 33.861 de cereri pentru pașapoarte electronice și 6.754 de cereri pentru pașapoarte temporare, potrivit datelor Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din subordinea Prefecturii Galaţi. În urma acestei activităţi au fost eliberate la ghişeu 32.427 de paşapoarte, iar 6.589 de paşapoarte au fost livrate prin curierat, precizează Prefectura Galaţi, în raportul de evaluare a ac ...
Pagina 656 din 932