A început testarea noului computer tomograf din Galaţi (FOTO și VIDEO)
Foto: Ovidiu Amălinei

A început testarea noului computer tomograf din Galaţi (FOTO și VIDEO)
Investiţii în Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Lucrările la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă „Sf. Ap. Andrei” au intrat în ultima etapă de implementare, urmând a fi finalizate până în luna iunie. În paralel cu ultimele lucrări pe partea de construcţie, specialiştii lucrează în aceste zile la montarea şi calibrarea computerului tomograf (CT) destinat pacienţilor care vor ajunge în noua secţie UPU.

“Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean este extinsă, modernizată şi dotată cu aparatură medicală în cadrul unei investiţii cu fonduri europene. Noua secţie de urgenţe va avea un computer tomograf performant, astfel încât pacientul să fie consultat şi tratat mult mai repede şi mai eficient, fără a se mai pierde timp vital pentru transportul acestuia la CT-ul din interiorul spitalului”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.

Computerul tomograf, în valoare de peste 2 milioane de lei, este dotat cu diverse softuri pentru evidenţierea nodulilor pulmonari, a vaselor de sânge sau pentru optimizarea dozelor de iradiere. După ce aparatul medical va fi calibrat, va demara perioada de testare a noului echipament, după care vor începe procedurile de obţinere a autorizaţiei de la Comisia pentru Controlul Activităţilor Nucleare.

Pe lângă acest computer tomograf, au fost deja achiziţionate şi alte echipamente medicale pentru Unitatea de Primiri Urgenţe, în cadrul proiectului de modernizare a acesteia.

Zilnic, prin secţia UPU a Spitalului Judeţean trec în jur de trei, patru sute de pacienţi. Prin extinderea secţiei, capacitatea UPU se va dubla de la 700 mp la 1.400 mp, iar circuitele medicale vor fi reconfigurate, astfel încât timpul de aşteptare să scadă. De asemenea, a fost creat un spaţiu special destinat ambulanţelor, astfel încât bolnavii să fie preluaţi de către personalul medical mult mai repede.

Valoarea întregii investiţii este de aproximativ 1,5 milioane de euro, fonduri obţinute de CJ Galaţi prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Lucrările sunt realizate de către Asocierea S.C. Moviland Met SRL & S.C. Consumcoop Galaţi Societate Cooperativă & SC Submit SRL.

Citit 2915 ori Ultima modificare Luni, 05 Aprilie 2021 01:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.