Lăsaţi psihiatrii să vină la mine...sunt plini cu defecte, vorbesc de pe deal,vorbesc de pe vale, fac frumos, fac urât!...unul se crede Napoleon, altul se crede Hanibal...unul strigă la altul: io-s Ştefan cel Mare...altul strigă la unul: io-s Ion Vodă cel Cumplit...unul se consideră Gina Lollobrigida,altul zice că-i gaz metan, altul zice că-i chibrit!Câte strigăte şi ziceri naţionale...şi câtă sănătate şade pe fiecare cap de locuitorcând orice psihiatru crede că este ce n ...

Sunt veşnic (mult mai veşnic) dacă scad ce am primit din ce (n)-am fost în stare să dau la cei care-mi (mai) cer şi-acum cea mai frumoasă (tristă) condamnare de la Stăpânul lor cel nalt şi-adânc, cel nevăzut de nimeni, niciodată, cel care stă-n mişcare şi-n mereu drept straşnic scrib al notelor de plată! Plătesc... (sigur că da!)... plătesc şi strig: am dat la toţi, am dat la mic şi mare, dar nu le-am pus în traistă... doar am spus: veniţi, luaţi cât vreţi (din) � ...

Sigur că da, cum profeţeam/bănuiam în ziarul/lucrarea de control de ieri, tocmai a (şi) început invidia. Superboreea şi Consuela sunt mulţumite de prestaţia mea, dar şi înciudate sunt. N-au avut încotro, mai ales că şi documentaţia (pe viu şi cu mare responsabilitate) a fost pe măsura aşteptărilor lor. Şi de data aceasta bănuiesc un soi bizar de gelozie în sufletul amândurora, un fel înverşunat de duşmănie pre/meditată în carcasa creierilor lor frumos arhitectural co ...

Mă opreşte din viaţă şi-mi spune: zilele tale sunt numărate, nu te grăbi, nu te grăbi, nu te grăbi... nu ai nici o şansă de lumină... chiar nu vezi că nu ai nici o şansă de moarte? Mă opresc din oprire şi-i spun: o, venerabilă doamnă şi scumpă judecătoare, ce păcate (n)-am (mai) făcut (dincolo de cele obligatorii în orice viaţă) de mă supui la ceastă cumplită condamnare? Mă opreşte din viaţă şi-mi spune: nopţile tale sunt numărate, nu ai nici o şansă de � ...

Recunosc... e o provocare, o mare provocare să mă pronunţ în sensul şi în rostul dantelăriei, chiar şi numai printr-o simplă lucrare de control. Mai ales că femeia fără nume din ziarul de ieri, Superboreea, mi-a strecurat pe sub uşă o scrisoare în care-mi spune, printre alte minunăţii sentimentale, că n-am curaj, că nu-s în stare să pot de/scrie o banală horboţică. Cică-n zadar am “ameninţat-o” (atunci) cu cele două catrene de “Fecunditate”... dacă nu-s capabi ...

Mi-a citit toate lucrările de control, însă nu mi-a pus nici o notă. Mi-a trimis un mesaj şi mi-a zis că nu mai are note, că le-a dat pe toate pentru tot felul de lucrări şi pentru tot felul de „repezeli semantice”, cum scrie Nichita Stănescu. Însă, pentru ca să nu pic în balta cu depresii, m-a rugat să dau lucrare de control şi la ea. Chiar mă bucur şi chiar dau: „Aş putea să jur că-i cea mai frumoasă femeie din oraş. Aş putea să mor preventiv pentru mâinile sale ...

Mâine, când e gata carul mare/ şi s-opreşte la fereastra mea, caut şi mă sui cu toată viaţa.../ să-mi ajungă până unde va! Caut cele bune şi nebune,/ tot ce am făcut şi n-am făcut, să rămână pur şi simplu-n urmă,/ să-mi ajungă până la-nceput! Am visat că mergi şi tu cu mine/... [la plecare (mâine)-am să te strig]... şi, aşa, să nu rămână singur,/ vom lua cu noi şi carul mic! O să vadă lumea două care,/ scârţâind încet, pe caldarâm, înspre nordul nost ...

Ea stă cu mine... tocmai când s-aude (atunci) numărătoarea cum se vede...!... Încep de unde... (numărând cu sete)... şi până unde... (toate-s reci şi crude)...! Sunt undeva... sunt unde va să fie ce-o să rămână după numărare...!... Ea stă cu mine, freamătă şi n-are cifre să-mi dea (din cifrul ei) şi mie! Număr frumos şi mult, până la zece... zic zero... şi mă uit cum şi cât scade... apoi mă pierd (puţin) printre monade...! Spun unu... (singur)... şi ea dă s� ...

Cu acordul sfinţilor noştri (şi al părinţilor mei) catadicsesc să dau (şi la biserică) o lucrare de control. Sper să mă descurc, mai ales că popa (care-mi cere iertare şi se roagă pentru mine în fiecare zi, la fiecare slujbă) mi-a fost coleg de şcoală în timpul şi în vremea când chiar se învăţa carte, şase zile pe săptămână, când omul cu cretă şi catalog era serios şi respectat, nu făcea gafe şi compromisuri, nu zvârleau elevii cu biscuiţi şi cu bomboane dup ...

Pot chiar să cred că (nu)-i întâmplătoare sosirea lui oricine, pe oriunde?!... Iau (din orice) oricât... şi nu mi-i frică... dar cineva (oricum) se tot ascunde privirii mele prea iscoditoare, visului meu străpuns de lăcomie, iluziei pe care-am pus-o-n brazdă, ca pe-o sămânţă veşnic prea târzie! Se tot ascunde şi nu vrea să-mi spună nici dacă ştie, nici dacă nu ştie...!... Oricum (oricând) beau suflet din văzduhul trecut prin trup şi zbor de ciocârlie, nu zic adio, ni ...