O companie specializată în explorarea şi exploatarea diamantelor, Lucara Diamond, a anunţat miercuri descoperirea unei pietre preţioase de 166 de carate, în mina Karowe din Botswana, a transmis joi agenţia Xinhua. Potrivit companiei cu sediul în Canada, aceasta este prima sa mare descoperire realizată în 2024. Diamantul este cea de-a 328-a piatră de peste 100 de carate descoperită după ce compania a început exploatarea minieră, în 2012. ...
Traficanții de persoane, eliberați cu miile de Ungaria
Joi, 11 Ianuarie 2024 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
În 2023, Guvernul Ungariei a dispus eliberarea a 2.021 de străini condamnaţi pentru trafic de persoane, din cauza suprapopulării închisorilor, cu condiţia ca aceştia să părăsească imediat teritoriul ungar, lucru care a fost criticat de mai multe ţări vecine, a informat miercuri portalul Hvg, care a citat Direcţia Generală a Serviciilor Penitenciare Naţionale, transmite EFE. Guvernul ultranaţionalistului Viktor Orban a decis în aprilie anul trecut că traficanţii de persoane ca ...
Operatorii portuari din Galați pot beneficia de ajutor de stat pentru investiții. Aprobare a Comisiei Europene
Joi, 11 Ianuarie 2024 19:00 | Publicat în Regional
Comisia Europeană a aprobat, joi, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă notificată de România în valoare de 126 milioane de euro, pentru a sprijini investițiile în porturile care se confruntă cu o creștere a fluxurilor comerciale ca urmare a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Schema de finanțare este adresată doar firmelor private din porturile Constanța (și sateliții săi), Galați, Giurgiu și în cele situate de-a lungul canalului Dunăre ...
După ce magistrații Curții de Apel Galați și cei ai Tribunalului Galați au anunțat încetarea protestelor și reluarea activității în ritm normal, grefierii și restul personalului auxiliar au decis ca, deocamdată, să lucreze conform programului obișnuit. Conform hotărârii Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare (SNGJ) "Dicasterial" din 10 ianuarie 2024, "formele de protest adoptate de personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel și Tribunalului Gal ...
Facilități la plata creditelor pentru fermierii gălățeni afectați de seceta din 2023
Joi, 11 Ianuarie 2024 18:00 | Publicat în Regional
Fermierii gălățeni afectați de seceta din anul 2023 ar urma să beneficieze, până la sfârșitul anului, de suspendarea plății creditelor contractate, un proiect de ordonanță de urgență în acest sens fiind lansat în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii.
Proiectul de "Ordonanță de Urgență pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul 2023" ...
Peste 2.300 de gălățeni cu viroze, pneumonii și gripe
Joi, 11 Ianuarie 2024 20:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Chiar dacă gerul a pus stăpânire pe mai toată țara în ultimele zile, virozele și celelalte manifestări asociate acestora au adus din ce în ce mai mulți cetățeni în vizorul medicilor. Conform reprezentanților Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galați, foarte mulți dintre cei afectați sunt copii, care, conform medicilor pediatri, fac forme destul de grave, mulți dintre ei având nevoie de spitalizare.Astfel, în perioada 1-7 ianuarie 2024, la nivelul instituției amintite au ...
18 cursuri de formare, propuse pentru șomerii gălățeni
Vineri, 12 Ianuarie 2024 11:00 | Publicat în CARIERE
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați propune, pentru acest an, 18 cursuri de formare profesională, destinate șomerilor aflați în evidența agenției. Orele vor începe pe măsură ce locurile prevăzute vor fi ocupate. Iată lista cursurilor, numărul orelor prevăzute fiind cuprins între 48 şi 720: agent de securitate, ajutor bucătar, cameristă hotel, competențe de comunicare în limba română, competențe antreprenoriale, financiare și juridice, com ...
Agenții economici gălățeni au declarat oficial 349 de locuri de muncă vacante, ofertă valabilă vineri, 12 ianuarie, conform datelor furnizate de AJOFM Galați. Cele mai numeroase sunt cele anunțate pentru muncitor necalificat în agricultură (67 la număr, la firme din Viile, Lieşti şi Foltești) și pentru lucrători de salubrizare (50 de posturi, tot de muncitori necalificați, disponibile la Ecosal). Oferte la care sunt așteptați mai mulți aplicanți sunt pentru: zidar, pietrar ...
Un bătrân din Galați a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost accidentat în timp ce traversa o stradă din oraş. Oamenii legii sosiți la fața locului au stabilit că, miercuri, 10 ianuarie, bărbatul de 79 de ani ar fi fost accidentat în timp ce traversa regulamentar strada Anghel Saligny. Ancheta poliţiştilor a scos la iveală faptul că un șofer de 51 de ani, din Galați, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Gheorghe Doja, deplasându-se dinspre strada Sideru ...
Un elev de 14 ani a ascuns un cuţit în toaleta şcolii şi plănuia să-și atace colegii
Joi, 11 Ianuarie 2024 20:00 | Publicat în Prima Pagina
Cazul șocant s-a înregistrat la Școala Gimnazială Nr. 2 și l-a avut ca protagonist pe un elev de clasa a VII-a
Copilul ar fi introdus în școală un cuțit, pe care l-ar fi ascuns în toaletă, cu intenția de a se răzbuna pe colegii care l-ar fi pârât profesorilor. În timp ce cazul este anchetat de poliție, iar adolescentul se află în grija medicilor psihiatri, conducerea școlii încearcă să facă lumină în această situație pe care o califică drept neașteptată și fără ...