- Angela Baciu - "i-am scris lui Brauner un poem", Editura "Cartea Românească", 2025
Trecând peste orice aparențe, cuantic trăind Poezia și restul… lumii, întrepătrunzându-ne cu spiritele Pluriversului, întru cuvânt și imaginea cuvântului, dincolo și dincoace de orice culoare posibilă, observăm cu sfială unirea mistică sau aproape mistică dintre Angela Baciu și Victor Brauner, iar pentru cunoscători toată tensiunea existențialistă se poate muta, conștient sau nu, pentru „subiecți”, și către frumoasa prietenie care este mai mult decât prietenie dintre Angela și Tiberiu Almosnino, „monstrul sacru” al baletului românesc, ivindu-se întrebarea, ca într-o pictură a lui Brauner: cum ar fi să fie un balet intitulat simplu Brauner, iar Tiberiu („T.” în carte!, personalitate complexă a ceea ce puțini recunosc, știu să recunoască o artă a spiritului, care este Marele Dans) să-l interpreteze pe Victor, dincolo și dincoace de tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte!? Iar Angela să scrie la infinit și să recite din Evanghelia sa de după… Victor, marele suprarealist, cetățeanul universal care și-a trăit viața între Piatra Neamţ, Hamburg, Brăila, Viena, Fălticeni, Bucureşti și… Franța, eterna Franță, eternul Paris, în el cetățeana universală Angela Baciu găsindu-și inspirația (sau, mai exact, continuarea inspirației) deoarece, ca și Brauner în pictură, Angela a înțeles că menirea sa de scriitoare, poetă, mai exact, transcende „reprezentarea realității”.
Angela Baciu se consacră astfel ca neosuprarealistă, contemporană cu „ultimul mare suprarealist”, Sebastian Reichmann, și el trecând prin „labirintul exilului” sau veșnicei călătorii, Galațiul legându-se de acești doi importanți scriitori printr-un fel de fir roșu care țese și destinul lui Brauner, pe care îl numeam în altă parte „nepotul suprarealist al Galațiului”, deoarece tatăl lui Brauner era născut la Galați, ca și tatăl lui Celibidache, dacă tot este să alunec ușor într-un mândru patriotism local, fără a avea nicio cravată galbenă în garderobă!
Da, Angela Baciu i-a scris lui Brauner un poem, cartea în sine poate fi considerată un fel de poem-roman, cu siguranță Victor Brauner i-a pictat Angelei un portret „picto-poem” în universul paralel unde poate recita versuri precum „Brauner e cu mine peste tot”, deși unii ar spune că nu este un vers ci mai mult sau mai puțin. Ar „zice Brauner” (p.32): „nu/ nu acum/ nu în ochi!/ în obraz/ știi!// cuțitul taie în carne vie/ luați seama când/ îmi aplec prin fereastră/ obrazul însângerat”...
Parcă pentru prima oară Angela Baciu învață să arunce cu cuțitul în îngeri, pardon, înspre îngeri și alte suflete, scriitura sa căpătând o greutate a unei înțelegeri a durerii care devine mai altfel, de parcă exercițiile de admirație pentru întreaga complexitate a vieții ar scrie chiar pe pielea autoarei, ca într-un exercițiu kafkian de tatuare a unei sentințe inevitabile: ești scriitor, trebuie să suferi și mai mult, și mai mult (în pofida ființei solare care este Angela!)!!!
Și poezia Angelei parcă devine și mai autobiografică decât poate fi autobiografia (nu întîmplător motoul cărții este din Brauner, sic, „Pictura mea este autobiografică./ Aici îmi povestesc viața…”), deși, aparent, cum spuneam, dincolo de toate aparențele, sufletul ei se refugiază în sufletul pictorului care declara și el, dincolo și dincoace de timpuri și Timp, prezent, trecut, viitor, că pictura lui „este autobiografică” ( în anul 1962):
„…Pictura mea este, de asemenea, simbolică și are de fiecare dată un mesaj, nu un mesaj metafizic, ci un mesaj direct și poetic. O pasăre înseamnă că tu trebuie să devii o pasăre sau că tu ai fost o pasăre.
Tu ești pasăre, tu ești liber.
Tu ești pește, tu trăiești în apă… (...)
Deci nu vei vedea niciodată unde sunt lucrurile în tablourile mele, pentru că lucrurile sunt concrete în totalitatea lor și ele însele exprimă un spațiu.
Ești pasăre și pește.
Nu vei putea sosi niciodată pentru că ar trebui să străpungi pericolele formidabile pe care le reprezintă fragilitatea ta perisabilă.
…Dacă nu ești o pasăre care să zboare peste granițe sau un pește care să înoate invizibil în adâncuri, nu vei putea ajunge la locul libertății tale. Te voi face pește-pasăre și cangur.
Îți reamintesc că toate aceste animale sunt în tine…"
Și animalele, preluate sau nu din Brauner, sunt în cartea, noua carte a Angelei, animalele sau falsele animale: „o mască de mumie/ dinți sfâșietori/ ascuțiți/ doi ochi/ de animal sălbatic/ trecuți dincolo/ Portretul laturii prehaotice - scrie în dreptul tabloului” (p.33), adevăratul-fals bestiariu al Angelei… Brauner (c'est moi?) conținând (după moto urmează „în loc de început: „alunec încet/ și viața / se scurge din mine// (sunt o rozătoare/ un câine/ sau o felie de pâine…)”, p.11, așadar, rozătoare, câini, vipere, crocodili, cucuvea, pești vii sau morți, un cal alb (care mai apre și… „invizibil”), alți cai negri, un șarpe invizibil, lei, un vultur (sau mai mulți, precum cel din Anzi, mai vulturos), păsări moarte, pisici roșii, dar și pisici... normale, cât pot fi pisicile de normale, ca și poeții ori pictorii, animale „în general”, care dau târcoale hoitului părăsit, un lup sau un diavol (p.30), lupi mai mulți la p.31, vulpi, un șarpe boa, furnici, păianjeni (sau măcar un ochi de păianjen, p.35), molii, „porcul de Crăciun”, o meduză albastră, un șobolan speriat, ciori, berze albe, scoici, stele, căluți de mare, un mânz, „cămila Maya”, delfini, un cerb bătrân, dar și cerbi care se luptă pentru ciute, miei de Paște, un pui de orangutan, „cai verzi pe pereți”, broasca cu pete de Columbia, fluturii monarh, un gândac, apoi altul (cu sau fără kafka), p.75 și 105, vaca țaței Marghioala, porumbei, o bătrână mierlă, larve, insecte, rândunici de pe abac și un „arici șovăielnic”, mai exact „sindromul ariciului șovăielnic” care este chiar titlul părții a treia a cărții (prima este „ochiul lui Brauner”, a doua este „cu trovanții nu-i de glumit”, iar partea a patra nu există, ci doar „în loc de final”)... Dar ariciul chiar „joacă”, are un rol important, sunt ca liniile destinului din palmă, există poemul „ariciul din palmă” (p.57), un mic arici dormind apare într-un poem cu Sarî Saltuk Baba și „Muntele tatălui” de la Babadag, p.72…
Dar chiar este importantă „zoologia lui Victor”? Ea animă, animă, ca și oamenii, face cartea atât de vie, dureros de vie, poate la fel ca poemele Annei Sexton, căreia i se dedică un poem separat, deloc întâmplător, deoarece poeta știe când să fugă, să nu fie înghițită de personalitatea Celuilalt, dar să fie atentă la prieteniile literare: desigur, Victor Brauner nu revendică chiar tot volumul, partea a doua nu are decât un fragment de atelier „fără Brauner”, dar el chiar „bântuie” Construcția, la întrebarea lui Adrian Alui Gheorghe de pe coperta 4, „Unde este Brauner în această carte?” se poate răspunde chiar și printr-o altă carte, gen, mamă, aceștia povestesc în actul doi ce s-a întâmplat în actul întâi, dar, în principiu, Poezia nu se poate povesti, ea doar se trăiește și la această trăire ne invită Angela Baciu în poate cea mai bună carte a sa de poezie. Pentru a confirma ipoteza, trebuie să ne întoarcem la toate cărțile sale de poezie, o hartă a unui univers liric special, în care suprarealismul, experimentul, avangarda își câștigă din ce în ce mai mult supremația.
Premii și nominalizări recente confirmă acestea, precum Premiul "Ion Caraion" al distincțiilor revistei „Literadura”, premiul special, la Gala Apler, Cartea „Spectacolul literaturii” pentru anul editorial 2024: „Dimineața vecinelor”, scrisă la patru mâini împreună cu Nora Iuga, Editura Charmides!
