Cristinel Luca

Cristinel Luca

Marți, până la patru ceasuri rele pentru numeroși gălățeni

Luni, 20 Mai 2024 17:30 | Publicat în EVENIMENT
Sucursala Galați a companiei Distribuție Energie Electrică România (DEER) continuă seria lucrărilor programate la rețelele din municipiu și județ. Ca urmare, consumatori din mai multe zone vor rămâne fără curent electric, marți, 21 mai, timp de până la patru ore. Lucrările încep la orele 8.00 sau 11.00, în funcție de zonă. Vor fi afectați consumatori de pe str. Mihai Bravu (DIICOT, ISU, Grădinița Clever), Aleea Alexandru Davila (CD 1-4, ONT, SCCF, 1-3, 5, 7 CFR, 20 Apart. ...

Protest pro-Palestina la Universitatea București

Luni, 20 Mai 2024 16:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Inițiatorii acțiunii prin care ​studenții de la Universitatea București sunt îndemnați să se unească „împotriva genocidului” din Palestina i-au anunțat luni pe cei peste 230 de membri ai grupului să se strângă la Facultatea de Psihologie pentru a protesta la sediul Facultății de Sociologie și Asistență Socială de pe Șoseaua Panduri, pe modelul protestelor din SUA, informează HotNews. În jurul orei 13,30, organizatorii au anunțat că a început, oficial, protestul. ...

Ciolacu, reclamat la CNCD de Asociația „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”

Luni, 20 Mai 2024 16:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Asociația „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” (MDM) a depus, luni, o petiție la Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în care cere sancționarea premierului Marcel Ciolacu pentru declarația acestuia referitoare la Moldova, potrivit HotNews. „Asta e, a venit bănățeanul de Grindeanu să facă autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”, declara Marcel Ciolacu pe 24 aprilie, la Timișoara. „Afirmația a fost f ...

Brokerul care a asigurat STS și Forțele Aeriene, lăsat fără autorizație

Luni, 20 Mai 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Autoritatea de Supraveghere Financiară a adoptat, în aprilie, mai multe decizii de sancționare, hotărând inclusiv retragerea autorizației de funcționare pentru compania Fast Brokers. În februarie, directorul general al Fast Brokers a fost arestat preventiv, procurorii susținând că bărbatul ar fi obținut ilegal sute de mii de lei, după ce ar fi falsificat peste 100 de polițe care asigurau mașinile pompierilor din București și Ilfov. Printre clienții din portofoliul Fast Brokers ...

Miron Cozma: „Nu a existat Mineriadă”

Luni, 20 Mai 2024 15:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţă la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, informează Agerpres. „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă. Voi i-aţi omorât pe ăştia în Bucureşti. Voi cu Iliescu. Eu nu am fost în Bucureşti pe 13 iunie. Cine i-a omorât pe ăia în Piaţa Universităţii? Eu ...

A treia zi de protest spontan la Agenția pentru Protecția Mediului Galați

Luni, 20 Mai 2024 17:35 | Publicat în SOCIETATE
Luni, 20 mai, a fost cea de-a treia zi lucrătoare consecutivă în care angajații Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Galați au întrerupt activitatea, timp de două ore, în semn de protest față de discriminarea salarială la care consideră că sunt supuși. „Nu se cer majorări de salarii, nu se face grevă, se solicită însă înlăturarea inechităților salariale. Suntem extrem de nemulțumiți de faptul că revendicările noastre nu au avut niciun fel de ecou! În cadrul a ...

Cazuri medicale la pelerinajul de Rusaliile catolice

Duminică, 19 Mai 2024 16:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Peste 100 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală, sâmbătă, la pelerinajul de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc. Potrivit șefului Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita, dr. Peter Szilard, s-au înregistrat 25 de cazuri de diferite traumatisme suferite de pelerini, mai ales pentru că în cursul dimineţii a plouat, iar drumul a fost alunecos, dar şi 25 de crize de hipertensiune arterială. S-au mai înregistrat cazuri de lipotimii sau spasmofilie, dar şi alte probl ...

„Noapte în Muzeele din România”

Duminică, 19 Mai 2024 07:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Protestul angajaţilor din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România, organizat sâmbătă seară, în Piața Victoriei, de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media "CulturMedia" - CNS Cartel Alfa, s-a desfăşurat sub genericul "Noapte în Muzeele din România". Protestul a reunit, potrivit prim-vicepreşedintelui Federaţiei "CulturMedia", Decebal Vleja, circa 600 de persoane, din Bucureşti, Iaşi, Botoşani, Constanţa, Sibiu, Slobozia, Braşov, Ploie ...

Peste 1.000 de gălățeni, angajați prin AJOFM în trei luni

Luni, 20 Mai 2024 08:17 | Publicat în CARIERE
1.087 de persoane și-au găsit loc de muncă cu sprijinul AJOFM Galați, pe durata primelor trei luni ale anului, informează instituția gălățeană. 616 dintre aceste persoane au peste 45 de ani, 207 au vârsta mai mică de 25 de ani, 162 au între 35 și 45 ani, 73 au între 25 și 30 de ani, iar 29 au vârsta cuprinsă între 30 și 35 de ani. În funcție de rezidență, 611 dintre persoanele încadrate în muncă provin din mediul urban, iar 476 sunt din mediul rural. Ca nivel de preg ...

Firmele vor salariu minim predictibil și scăderea fiscalității pe forța de muncă

Duminică, 19 Mai 2024 20:00 | Publicat în SOCIETATE
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) consideră că proiectele de acte normative inițiate de Ministerul Muncii care vizează Codul muncii și actualizarea salariului minim brut pe țară au ținut cont de solicitările mediului de afaceri, respectiv crearea unei predictibilități în ceea ce privește stabilirea salariului minim și consultarea partenerilor sociali, însă mai există aspecte care trebuie luate în calcul. În primul rând, ...
Pagina 219 din 987