Nimic mai adevărat decât constatarea (tristă ori veselă) că nenea Ulise a fost un aventurier, iar nevasta lui, tanti Penelopa, a fost o proastă... că l-a tot aşteptat şi l-a tot tânjit atâta timp şi atâta vreme, iar el, vai de scăfârlia lui de grec viteaz şi infidel, umbla după sirene fecioare, sau văduve, sau divorţate, sau amante, sau naive, sau curve... pur şi simplu! Nimic mai adevărat decât constatarea că acelaşi erou în ghilimele trebuia dat în judecată, dacă gr ...

(!) cade seara peste casă/ şi tu eşti foarte frumoasă hai să dăm vaca la apă/ şi să ne culcăm degrabă că mi-i dor până la oase/ de cuvinte mincinoase că mi-i dor de toate cele/ ghiduşii şi jucărele sâni hapsâni picioare lunge/ uite parcă n-ar ajunge hai să dăm iarbă la vacă/ să ne fie dor oleacă (!) (!) hai să dăm lumină lunii/ să se scuture alunii să ne cadă pe spinare/ fructe care mai de care şi gutui din alea bune/ cum e soarele-apune cum e soarele-răsare/ p ...

Demult. Iarnă completă, normală, cuprinzătoare. Nămeţi sclipitori, mişcători, după cum reuşeşte soarele să se iţească şi după cum bate vântul. Câţiva copii zgribuliţi, cu săniuţe mai clasice, mai moderne... ca să zic aşa. Din când în când, câte-un ţăran curajos şi mânat de trebuinţă frământă omătul pe cărăruia care duce la fântâna din deal, la fântâna din vale, la fântâna de mai departe. Că aşa-i cătunul acesta: are trei fântâni, un drum scurt, ...

(!) de-a lungul şi de-a latul Vremelniciei mele, am dat cu pietre-n Cântec, în Lună şi în Stele, am azvârlit cu flăcări în Ruguri şi în Rugi... şi am furat Cuvinte şi Lacrimi de pe Cruci (!) (!) ce-i cu atâta Lună? - i-am zis (în gura mare) iubitei mele - uite cum umblă pe Cărare şi-şi târâie Bocancii, pândeşte, bate-n Geam şi vrea să-i spun oleacă nişte Omar Khayyam (!) (!) ce-i cu atâtea Triluri? ce-i cu atâtea Stele? - îmi tulbură Iubirea, nu pot să dorm, d ...

şi vocile nopţii mă smulg/ din somn şi m-aruncă la vulg, iar vulgul mă smulge din vis/ şi-mi scrie pe aripi „închis”!   e timpul să plec dintr-acest/ perfid simulacru celest, e timpul să plec şi s-ajung/ în mijlocul punctului lung, adică în inima cui/ nu poţi şi nu vrei să nu-i spui de ce ai rămas fără zbor/ şi vocile nopţii te dor de când ai mutat nordu-n sud/ şi tot viitoru-n trecut!   că-i bine sau nu, nici nu ştiu/ – să-nvăţ este foarte târziu, şi nici ...

Era o căldură înăbuşitoare, dar curată...nu mizerabilă, cum are să fie mai târziu, cam peste jumătate de secol, când totul va fi scăpat de sub control omenesc şi dumnezeiesc deopotrivă! E o căldură care nu te fugăreşte să stai scufundat în iaz, cu stufu-n gură! În stânga, lanul de floarea-soarelui umple Zăpodia şi-o sfinţeşte cu galbenul sinucigaş Van Gogh! În dreapta, grâul aşteaptă secerătorii cu secere şi cu mână şi cu grijă şi cu dor şi cu doinire, ca- ...

Maria de la Morgă...(cea despre care am scris de curând)...mă apelează după ce citeşte ce am scris pe adresa ei, nu mă felicită, nu mă laudă, nu-mi propune nici măcar o întâlnire de mulţămire şi respect! Mai mult, nu-mi spune dacă i-a plăcut sau i-a displăcut cum i-am dat în vileag îndeletnicirile de la muncă! Pur şi simplu, îşi drege glasul pentru ca să fie limpede şi convingătoare...şi-mi propune un atac la persoană, la o anumită persoană, dacă ne îngăduim c� ...

frumoasa mea mereu plecare/ spre depărtări necunoscute, să nu mă laşi aici, în urmă,/ fiindcă nimenea n-aude, fiindcă nimenea nu vede,/ fiindcă nimenea nu poate să-mi spună cine hohoteşte-n/ cutia cu eternitate, cine se face că ascunde,/ cine se face că arată tot adevărul şi tot falsul/ dintr-astă scumpă mascaradă!?   frumoasa mea mereu sosire/ din depărtări nemărginite, să nu mă laşi acolo, n-urmă,/ fiindcă nimeni nu deschide, dar nici nu ştie să răspundă/ la o ...

Din ce în ce mai sărac şi mai greu, din ce în ce mai fără de calciu şi fără de perspective, abia se mai ţine pe picioare, abia mai reuşeşte, cu chiu-cu vai, să nu cadă şi să nu-şi rupă gâtul, să nu-i stea inima de care avem atâta şi atâta trebuinţă. Totuşi, mai are o ţâră de noroc: galben ca lămâia şi putregăios ca străsalcia de la străfântâna lui străbunicul, Majestatea Sa se sprijină de aer şi, cu glasul din ce în ce mai stins, strigă după ajutor în ...

(!) hai să mestecăm nişte lumină, hai să strângem un mister în dinţi, hai să dăm năvală în păcate - noi de asta suntem nişte sfinţi (!) (!) noi de asta dăm apă la moara celor însetaţi de ce-i frumos, celor care merg până la moarte şi trec apa styxului pe jos (!) (!) hai să dăm la iarnă doar zăpadă, hai să dăm la vară numai ploi, hai să dăm la oameni doar iubire - noi de asta suntem amândoi (!) (!) noi de asta suntem împreună - pentru cei săraci cu duhul sf� ...