Gălăţeni din SUA cu zeci de mii de fani pe YouTube

Gălăţeni din SUA cu zeci de mii de fani pe YouTube
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Peste 28.000 de abonaţi ai canalului de YouTube "Români la New York" au aşteptat cu nerăbdare revenirea cu noi filmuleţe a vloggerilor lor preferaţi. Este vorba despre Oana, Adrian şi AJ (Alexander James), o familie de gălăţeni mutată în New York acum şase ani, care a decis să-şi împărtăşească experienţele, poveştile şi aventurile din viaţa de zi cu zi pe canalul lor de YouTube. Şi o fac cu succes, dovadă "scorurile" atinse de cele mai populare vloguri: "Cât costă să locuieşti în New York" - peste 245.000 de vizualizări, "Turul apartamentului nostru din New York" - peste 144.000 de vizualizări şi "Cum am emigrat în USA" - peste 126.000 de vizualizări.

Despre "Români la New York", vlog făcut de gălăţeni, aţi mai putut citi pagina de Diaspora a ziarului "Viaţa liberă". Oana, Adrian şi AJ Moraru tocmai au revenit pe canalul lor de YouTube, după o absenţă de câteva luni, în care abonaţii le-au dus dorul şi i-au întrebat stăruitor ce s-a întâmplat. Rezolvarea unor probleme importante, de sănătate şi nu numai, i-a făcut să lipsească de pe YouTube, dar iată că au revenit cu forţe proaspete şi cu aceeaşi naturaleţe, sinceritate, umor şi inspiraţie cu care ne-au obişnuit!

Dacă nu i-aţi descoperit până acum, vă spunem cum a început povestea lor.

Câştigători la Loteria vizelor

"În anul 2013, după ce am aflat că am câştigat Loteria vizelor, am ales să locuim în New York, pentru că am considerat că oraşul acesta se potriveşte personalităţilor noastre. Ne-am gândit că aici visele şi dorinţele noastre se pot împlini mai uşor", ne-au mărturisit soţii Moraru.

Decizia de a se muta peste Ocean nu a fost aşa de grea cum s-au aşteptat. Pentru Oana a fost chiar uşor: "Mi-am dorit să locuiesc în America încă de când aveam cinci ani, deci pentru mine a fost un vis devenit realitate. Adrian are familia încă în România şi pentru el a fost puţin mai dificil la început. Dar între momentul când am aflat că am câştigat şi interviul la ambasada americană a trecut un an, iar în timpul ăsta Adrian s-a acomodat cu ideea plecării şi a fost chiar nerăbdător", spune Oana.

Gălăţeanca a mai locuit o vreme în Madrid, Spania, unde familia ei se află de mai mulţi ani. De asemenea, a locuit şi în Germania, pentru o scurtă perioadă de timp, în vreme ce Adrian doar a vizitat alte ţări, dar până să plece în America nu a locuit niciodată în afara României.

Cum s-a născut vlogul

Înainte de a pleca din ţară, gălăţenii au avut o mică afacere de arhivare documente. "Adrian a fost inspirat în a face vlog de către canalul de Youtube a lui Casey Neistat. Se uita cu plăcere la vlogurile lui Casey şi aşa s-a născut vlogul nostru. Ne adresăm tuturor celor care doresc să vadă cum se trăieşte în New York, cu bune şi cu rele, dar şi celor care rezonează cu experienţa emigrării. Subiectele pentru vlogurile noastre ne sunt sugerate în cea mai mare parte de către abonaţi.

Adrian a pus mult suflet în "O zi din viaţă noastră" şi acela a devenit videoul lui preferat, în timp ce al meu este "Cum economisim noi 8.000 de dolari pe an", ne povestea Oana.

Cum arată "visul american"

"Pentru noi, «visul american» a fost să locuim pe tărâm american. Acum, că suntem aici, avem o familie şi un bussines ce ne asigură un trai decent, putem spune că ne trăim visul", spun soţii Moraru.

Întrebaţi dacă au devenit o familie tipic americană sau încă mai păstrează "tradiţiile" de-acasă, cum ar fi descălţatul la uşă sau metodele de curăţenie pe bază de oţet şi bicarbonat de sodiu, gălăţenii ne-au răspuns: "Am păstrat tradiţiile şi obiceiurile sănătoase de acasă - curăţenia generală de două ori pe an, descălţatul la uşă, gătitul acasă, dar am şi împrumutat ce am considerat noi că este bun din cultura americană: pozitivitate şi optimism în gândire, deschiderea către lucruri şi oameni noi…. etc".

Dacă AJ s-a născut în America, Oana şi Adrian spun că se simt legaţi în continuare de Galaţi şi România, de familie, de prieteni şi amintiri.

Cât despre viitor, lucrurile sunt clare: "Luăm fiecare zi pe rând, încercând să muncim mai mult, să fim mai buni şi mai optimişti şi să ne îmbunătăţim viaţa din toate punctele de vedere", ne-au spus gălăţenii care au devenit "Români la New York" pe YouTube. Acolo unde merită din plin să-i urmăriţi!

Adresa la care îi găsiţi

Soţii Moraru speră că principala lor activitate va deveni canalul de YouTube. Acolo - Români la New York - puteţi afla mai multe despre micile lor afaceri, despre încercări şi reuşite, despre mutarea în California şi revenirea la New York, despre viaţa lor de zi cu zi şi despre planurile de viitor. Cel mai simplu ar fi să vă abonaţi pe: https://goo.gl/Ut4NXb

Citit 10874 ori Ultima modificare Vineri, 25 Octombrie 2019 01:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.