„Din Paradisul Pământesc”, în Galeria „Brâncuşi” de la New York

„Din Paradisul Pământesc”, în Galeria „Brâncuşi” de la New York
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Marame şi ştergare, broderii de mână şi podoabe, cărora li se adaugă creaţii inspirate de aceste comori de patrimoniu unice şi spectaculoase, toate alcătuind o imagine a bogatei tradiţii româneşti în domeniul textilelor şi obiectelor decorative. Unde? La Galeria „Brâncuşi” a Institutului Cultural Român din New York, care găzduieşte expoziţia „Din Paradisul Pământesc/ From the Earthly Paradise”.

Până pe 21 aprilie 2023, poate fi vizitată de către publicul new-yorkez expoziţia „Din Paradisul Pământesc/ From the Earthly Paradise” în Galeria „Brâncuşi” a Institutului Cultural Român (ICR) din New York.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, evenimentul organizat în parteneriat cu Muzeul Textilelor din Băiţa propune un dialog inedit între o suită de obiecte de broderie românească remarcabile, selectate de curatoarea Florica Zaharia, şi creaţiile artistei Rodica-Ioana Ghilea, inspirate de aceste obiecte de patrimoniu unice şi spectaculoase.

„Rezultat al colaborării dintre Florica Zaharia şi Rodica-Ioana Ghilea, expoziţia îmbină mijloace artistice aparţinând creaţiei populare şi celei culte, într-o relaţie care accentuează legăturile subtile dintre vechi şi nou”, subliniază ICR New York. Vernisajul a avut loc la finele lunii martie şi a cuprins o discuţie cu Florica Zaharia şi Rodica-Ioana Ghilea despre arta textilă tradiţională şi contemporană.

Potrivit ICR, curatoarea expoziţiei, Florica Zaharia, fostă şefă a departamentului textile al celebrului Metropolitan Museum of Art din New York şi director-fondator al Muzeului Textilelor din Băiţa (judeţul Hunedoara), a selectat pentru a fi expuse cu această ocazie câteva dintre cele mai impresionante piese din colecţia muzeului pe care l-a înfiinţat după reîntoarcerea în România. Este vorba, în special, de marame şi ştergare, pe care le-a completat cu broderii de mână şi podoabe realizate de artista Rodica-Ioana Ghilea.

„Astfel gândită, expoziţia urmăreşte să ofere o imagine a bogatei tradiţii româneşti în domeniul textilelor şi obiectelor decorative, nu numai pentru a pune în evidenţă un patrimoniu excepţional, ci şi pentru a reconfirma posibilităţile artistice actuale ale acestui tip de meşteşug. Concentrându-se pe tema naturii şi a organicului, proiectul subliniază relevanţa actuală a unor obiecte lucrate manual la începutul secolului al XX-lea, în sudul României”, subliniază ICR New York.

Cine sunt eroinele expoziţiei

Conform ICR, dr. Florica Zaharia este conservator emerit al Muzeului Metropolitan de Artă şi director-fondator şi coproprietar al Muzeului Textilelor din Băiţa şi Hărţăgani, judeţul Hunedoara. Timp de douăzeci şi opt de ani, Florica Zaharia a fost membru al Departamentului de Conservare a Textilelor de la Metropolitan Museum of Art (Met), pe care l-a şi condus timp de 13 ani, lucrând cu cele mai mari nume din domeniu şi dobândind o reputaţie neegalată până acum de niciun muzeograf şi curator român din Statele Unite: „După ce s-a retras de la Met, în 2016, s-a întors în România şi a creat Muzeul Textilelor, o instituţie unică în peisajul muzeal românesc, dedicată textilelor, având o colecţie de aproximativ 12.000 de piese din România şi din întreaga lume. Timp de decenii, Florica Zaharia a fost unul dintre cei mai influenţi cercetători în domeniul textilelor, autor al unor studii de referinţă, curator a numeroase expoziţii şi titular al unor cursuri pe teme legate de textile şi conservarea acestora”, punctează Institutul Cultural.

Rodica-Ioana Ghilea a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti, secţia Grafică, iar din 1989 este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România. A avut numeroase expoziţii de grup şi personale. Între 1996-2016, a lucrat ca designer ambiental pentru instituţii de prestigiu din România, precum Palatul Parlamentului, Camera Deputaţilor şi Curtea Constituţională. De asemenea, a organizat expoziţii de artă pentru Sala de Expoziţii „Constantin Brâncuşi” de la Palatul Parlamentului. Rodica-Ioana Ghilea se raportează la propriile creaţii cu introspecţie şi grijă, reuşind oricând să practice un proces alchimic pentru a transforma, redirecţiona şi sublima materia brută. .

Citit 12017 ori Ultima modificare Sâmbătă, 08 Aprilie 2023 13:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.