Declaraţie de dragoste faţă de România, în cel mai important ziar din Portugalia

Declaraţie de dragoste faţă de România, în cel mai important ziar din Portugalia
De la stânga la dreapta, Dinu Gându, José Manuel de Vasconcelos, Luís Filipe Castro Mendes, Dinu Flămând, Fernando Pinto do Amaral, Artur Răducanu (ministru consilier în cadrul Ambasadei României la Lisabona)
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Cel mai important ziar cotidian al Portugaliei, ”Diário de Notícias”, care apare de 160 de ani, a publicat, pe 28 martie, o emoționantă pagină despre spiritul latinității care îi unește pe portughezi și pe români. Articolul anunța lansarea unei cărți a poetului Dinu Flămând, eveniment organizat de Ambasada României la Lisabona şi Institutul Cultural Român din capitala lusitană, condus de gălăţeanul Dinu Gându.  

Extremele latinității se ating

       Pare ciudat, dar cred că relația mea cu Dinu Flămând, poetul și traducătorul român al lui Fernando Pessoa, a început odată cu pasiunea mea pentru filatelie ivită în copilărie. M-a fascinat o Românie care, pe lângă ilustrațiile frumoase de pe acele timbre – ca și imaginile din toate celelalte țări din Pactul de la Varșovia, de altfel -, mă întâmpina o limbă pe care o puteam înțelege, mai cu seamă în comparație cu ceha sau cu poloneza, și în special cu enigmatica limbă maghiară. Din tot felul de motive îi numim pe români „latini din răsărit”. Iar în mod curios, simțim că mulți dintre acești „latini din răsărit” au cu noi, portughezii, multe trăsături comune, noi care suntem un fel de „latini occidentali”; iar Dinu Flămând este unul dintre noi, cum o dovedește și recenta lui carte ”Scaun la Fereastră” (Cadeira à Janela), tradusă în portugheză de Corneliu Popa și tipărită de Editura Guerra & Paz, în 2023, scrisă de el în timpul pandemiei care l-a surprins la Lisabona.

      Cine vrea să-l descopere pe Dinu Flămând și poezia lui are o frumoasă ocazie la Lisabona. România modernă, care, în ciuda deceniilor de supunere forțată față de Moscova în epoca comunistă, nu a încetat niciodată să privească spre Paris ca spre un far cultural, face parte din Francofonie, iar Institutul Cultural Român (ICR) și Ambasada Română au decis să organizeze la FNAC Chiado la ora 18,00 o ediție în cadrul manifestărilor internaționale ”Le Printemps des Poètes” (”Primăvara Poeților”) unde, pe lângă lansarea cărții lui Dinu Flămând, e programată o lectură de poezii în portugheză, franceză și română, cu participarea lui Luís Filipe Castro Mendes, a lui José Manuel de Vasconcelos, a  Anei Marques Gastão și a lui Fernando Pinto do Amaral.

      Printre acești scriitori portughezi care-l însoțesc pe Dinu Flămând se numără un editorialist al ziarului nostru, DN, pe care îl apreciez foarte mult, și un fost ziarist, cunoscut poet și eseist, împreună cu care eu am conviețuit mai ales pe vremea când redacția noastră se afla în acea clădire emblematică de la Nr. 266 pe Avenida da Liberdade, minunată operă de arhitectură ce i-a adus lui Porfírio Pardal Monteiro renumitul Prémio Valmor, cel din 1940. Primul care mi-a anunțat cu anticipație acest eveniment a fost Dinu Gându, director la ICR în Lisabona, când m-am dus să-l întâlnesc la un prânz programat de noi într-un restaurant românesc din Lisabona, pe Rua Carlos Mardel, unde cu câțiva ani în urmă îl cunoscusem și pe Dinu Flămând. În acel moment, prezentările au fost făcute de Gelu Savonea, pe atunci vice director al ICR, care ulterior s-a întors la București, dar continuă să fie legat de Portugalia și prin lucrarea lui de doctorat  în arhitectură, unde îl include și pe Pardal Monteiro (câștigător de cinci premii Valmor) ca figură centrală. E vorba de ”Rationalismos do sul european. O caso de Portugal” (”Raționalisme în sudul european. Cazul Portugaliei”), iar din cele două variante ale titlului reiese foarte bine relația strânsă între cele două limbi latine, așa cum o descoperisem  și eu ca un tânăr filatelist care nu mai sunt dar mi-aș dori să fiu, asta cu mult înainte să vizitez Brașov, Sibiu, Timișoara sau București, orașe ale acelei antice Dácii pe care împăratul Traian s-a străduit s-o romanizeze, cu efecte vizibile până azi, după ce au trecut aproape două milenii, în această țară ce se remarcă printr-o înfloritoare cultură.

      După conversația noastră de la restaurantul românesc, a urmat un interviu publicat aici în DN în care Dinu Flămând ne-a explicat, în linii generale, în ce constă relația lui apropiată cu Portugalia, pe care a descoperit-o în anii 1980, grație unei burse de la Fundația Gulbenkian, după ce anterior îl cunoscuse pe António Lobo Antunes, din care avea să traducă mai apoi mai multe romane. A devenit jurnalist la Radio France Internationale, la Paris, continuând concomitent să facă poezie și traduceri. Învățase singur portugheza și, chiar în România lui Nicolae Ceaușescu, publicase unele din poeziile lui Pessoa, în ciuda unor întâmplări bizare, cum e și cea pe care ne-a relatat-o: „Am publicat traduceri din Fernando Pessoa, dar din cauza cenzurii comuniste, care în principiu nu mai exista - Ceaușescu decretase că Cenzura încetase să mai existe – a fost cenzurat până și un titlu de Fernando Pessoa, «Ora absurdă», întrucât absurdul părea prea «absurd» pentru cenzura românească, așa că titlul a devenit «Ora Ireală»”. Într-un alt moment al interviului, Dinu Flămând ne-a vorbit despre Eduardo Lourenço și despre cum, până la urmă, portugheza nu este singura limbă care are cuvântul „saudade”: „În 1989, am fost invitat să revin în Portugalia, începusem să devin oarecum cunoscut grație acestor traduceri ale mele în limba română, fusesem invitat la un colocviu internațional al scriitorilor de limbă portugheză, atunci l-am cunoscut pe faimosul Eduardo Lourenço, din lucrările căruia citisem deja  «O Labirinto da Saudade», iar el mi-a oferit un exemplar cu dedicație. I se părea puțin bizar că un român îi vorbea despre «saudade», dar eu i-am explicat că m-am apropiat pentru prima dată de spiritualitatea portugheză în momentul când mi s-a spus că acest cuvânt portughez «saudade» era intraductibil. Avem și noi un cuvânt asemănător,  «dor» (omonimul există și în portugheză, dar înseamnă «durere») și spunem, la fel, că este intraductibil, când, de fapt, e foarte asemănător cu înțelesurile din portugheză, și invers. Ca și «saudade» în portugheză, al nostru «dor» exprimă o sensibilitatea asemănătoare, doar că noi, românii, nu am teoretizat atât de mult conceptul de «dor» cum ați procedat voi cu portughezul «saudade» în acel curent «saudosist» (literar, social, ideologic etc.) care a devenit pentru mai multe generații un criteriu de identitate națională la voi”.

      Dinu Flămând a ajuns în exil politic în faza finală a dictaturii comuniste române, regim care s-a încheiat brusc în ziua de Crăciun 1989, când Ceaușescu și soția sa, Elena, au fost împușcați. Lisabona a devenit ca o casă pentru poet. Iar Portugalia a început să-și lase amprenta asupra lui, cum s-a întâmplat și cu alți români, clasicii Mircea Eliade și Lucian Blaga, care au format diplomați; cum se întâmplă și astăzi, într-un mod uneori neașteptat, în exemple contemporane pe care eu însumi le-am descoperit prin meritul ICR și al ambasadei, de exemplu pe prozatorul Radu Paraschivescu, care a fost inspirat de figurile lui Pedro și Inês în romanul său ”Cu inima smulsă din piept” (”De Coração Arrancado do Peito”), în traducerea lui Corneliu Popa, sau din anterioara carte colectivă bilingvă despre Lisabona scrisă de români  ”Azul de Lisboa”, (”Azur de Lisabona”), că să nu uit nici de cântăreața de fado Ioana Dichiseanu, care mi-a spus că păstrează fotografii ale tatălui ei cu „a grande Amália”, și nici de Cristina Dăscălescu, „fadista” care pe 10 aprilie va susține un concert la Casa-Museu Amália Rodrigues.

      Azi o să mă aflu undeva în afara Lisabonei și n-am să pot să-l reîntâlnesc pe Dinu Flămând. Dar închei citând din nou un interviu care a avut loc în 2021 la sediul ICR, aici în apropiere de Catedrala Da Sé din Lisabona, adică în partea care îi unește pe „latinii din apus” cu „latinii din răsărit”: Există o teorie destul de cunoscută care vorbește despre caracteristicile latinității păstrate mai cu seamă la extremele ei. Cred că până chiar în  lexic și în sintaxă, limba portugheză și limba română păstrează lucruri ce nu există în alte limbi. Noi avem cumva psihologia marginalilor care visează permanent să ajungă la centru, în centrul latinității. Din aceste motive, acest poet se simte atât de bine în Portugalia, ca atâția alți români care trăiesc printre noi, studiază și muncesc, grație unei Uniuni Europene ce reunește, iată, teritorii și oameni care s-au aflat împreună laolaltă numai în epoca romană.Binecuvântată fie acea colecție de timbre vechi, cumpărată de mine cu vreo 40 de ani în urmă dintr-o papetărie în Setúbal, lângă Piața Bocage, fiindcă urma să mă facă (să vreau) să cunosc România și pe „latinii din răsărit”, cum e poetul Dinu Flămând.

Leonídio Paulo Ferreira,

director adjunct al cotidianului ”Diário de Notícias”

Ano 160, Nr.56 588, Quita-feira, 28.03.2024, p. 26

N.R. Articol reprodus cu permisiunea autorului


Cine sunt protagoniştii întâlnirii de la Barcelona

996d3798-3135-40de-adae-360f503f37cb.jpg

José Manuel de Vasconcelos (n. Lisabona, Portugalia)  este avocat, poet, eseist și traducător, vicepreședinte al Asociației Scriitorilor Portughezi. Publică recenzii și eseuri în principalele reviste și ziare literare portugheze. A scris, de asemenea, despre pictură, în special în cataloage de expoziții. A participat la diverse colocvii și reuniuni literare în Portugalia și în străinătate. A tradus poeți precum Federico García Lorca, Eugenio Montale și Umberto Saba. Poeziile sale au fost traduse în mai multe limbi.  

Luís Filipe Castro Mendes (n. 1950, Idanha-a-Nova, Portugalia) - diplomat, scriitor și poet. Între 1965 și 1967, a fost colaborator al ziarului Diário de Lisboa-Juvenil. A absolvit Dreptul la Universitatea din Lisabona și a început o lungă carieră diplomatică în 1975. Printre alte funcții, a fost consul general la Rio de Janeiro, ambasador la Budapesta, New Delhi, UNESCO și Consiliul Europei la Strasbourg. A fost ministru al culturii în cel de-al 21-lea guvern constituțional al Republicii Portugheze. În 2018, a apărut Poemas Reunidos, un volum de 800 de pagini care reunește toate lucrările poetului publicate până în 2016. Din 2022, este membru corespondent al Clasei de Litere a Academiei de Științe din Lisabona (Secțiunea I - Literatură și Studii Literare). În 2021, a fost distins cu titlul de "Comandor" al Ordinului Național "Steaua României" de către președintele României, Klaus-Werner Iohannis, ca recunoaștere a activității sale de popularizare a culturii românești.  

Dinu Flămând (n. 1947, în Susenii Bârgăului - jud. Bistrița-Năsăud, România) este poet, eseist, jurnalist, traducător și comentator al actualității politice în presa românească și în cea internațională. A obținut o licență în Filologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, în 1970. În vremea studenției, a devenit membru fondator al revistei Echinox, care a marcat numeroase generații literare prin spiritul ei antidogmatic. După absolvire, a lucrat în redacții de ziare, reviste și edituri, la București. La sfârșitul anilor ‘80 a obținut azil politic la Paris, unde a denunțat regimul opresiv din România. A fost jurnalist bilingv la Radio France Internationale din 1989 până în 2009. După căderea regimului comunist, s-a reintegrat în literatura română. În 2011, a fost distins cu Premiul Național Mihai Eminescu, pentru întreaga sa operă poetică. Cărțile sale au fost traduse și publicate în numeroase țări. Pentru traducerile sale din opera unor scriitori ca Fernando Pessoa, António Lobo Antunes, Carlos Drummond de Andrade, Vinicius de Moraes, Umberto Saba, Samuel Beckett, César Vallejo, Pablo Neruda, ș.a., Dinu Flămând a fost răsplătit cu numeroase premii.

Dintre cele mai recente volume publicate: Primăvară la Praga (2017; publicat în spaniolă la Editura Visor, 2022, sub titlul Primavera en Praga), Om cu vâslă pe umăr 2020 (Premiul Lucian Blaga și Premiul de poezie al Academiei Române). Volumul său Scaun la fereastră, jurnal de carantină scris la Lisabona (Editura Școala Ardeleană, 2022) a apărut și în portugheză (Cadeira a Janela, Guerra e Paz, 2023).

Cea mai recentă traducere în românește: integrala operei poetice a lui César Vallejo, A murit eternitatea mea, Pandora 2023. Circulo de Poesia i-a acordat în 2023 Premio de poesia Nuevo Siglo d’Oro în Ciudad de Mexico.

Fernando Pinto do Amaral (n.1970, Lisabona) este profesor de literatură, critic literar, traducător și poet. A urmat cursurile Facultății de Medicină, dar a abandonat studiile, absolvind Facultatea de Limbi și Literaturi Moderne și finalizând masteratul și doctoratul în literatură portugheză. Este profesor în cadrul Departamentului de Literatură Romanică al Facultății de Litere a Universității din Lisabona. A publicat cărți de poezie, volume de eseuri și a tradus poeme de Baudelaire, Verlaine, Jorge Luis Borges și Gabriela Mistral.

Ana Marques Gastão (n.1962 la Lisabona) este poetă, eseistă şi critic literar. Poezii ale sale au fost traduse în catalană, castelană, franceză, engleză, germană, română şi slovenă. Coordonează, din 2009, revista Colóquio-Letras a Fundaţiei Calouste Gulbenkian. Licenţiată în Drept a Universităţii Catolice Portugheze, este avocată, a fost, timp de peste 20 de ani, jurnalist cultural la Diário Popular şi Diário de Notícias. Éste membră a Centrului de Literaturi şi Culturi Lusofone şi Europene al Facultăţii de Litere a Universităţii din Lisabona. 

Citit 4082 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Aprilie 2024 16:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.