Blogul prestigiosului cotidian The Guardian a scris recent despre el că „atinge clapele aşa cum numai Brahms însuşi ar fi făcut-o". Pianistul Radu Lupu, căci despre el este vorba, s-a născut la Galaţi, pe 30 noiembrie 1945. A început să studieze pianul la vârsta de 6 ani şi a debutat pe scenă la 12 ani, cu un program complet compus de el însuşi.
După ce a absolvit liceul în oraşul natal, a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă din Braşov şi apoi şi-a continuat studiile la Bucureşti, cu Florica Musicescu şi Cella Delavrancea. La 16 ani, în 1961, a primit o bursă la Conservatorul din Moscova, unde a studiat doi ani cu Galina Eghiazarova, apoi cu Heinrich Neuhaus şi, mai târziu, cu Stanislav Neuhaus. În perioada petrecută în Rusia a concertat la Moscova şi Leningrad, dar a ajuns şi peste Ocean, unde a câştigat, în 1966, Concursul de pian „Van Cliburn”, de la Fort Worth (Texas).
Acesta a fost doar începutul, pianistul gălăţean având astăzi în palmares trofee ale multor concursuri de prestigiu din întreaga lume. A cântat alături de cele mai importante orchestre şi de cei mai mari dirijori ai lumii. În 1972 a concertat în America, cu Orchestra din Cleveland dirijată de Daniel Barenboim şi cu Orchestra Simfonică din Chicago, sub bagheta lui Carlo Maria Giulini. De-atunci şi până astăzi, cariera lui Radu Lupu a continuat alături de cele mai prestigioase orchestre de pe mapamond, el susţinând permanent turnee în Europa şi Statele Unite, dar şi în China.
A avut nevoie, însă, de mulţi ani pentru ca melomanii să aprecieze figura lui enigmatică, subliniată de barba întunecată şi părul răvăşit, care îi dădeau un aspect nu tocmai agreabil. Evitând locurile publice, mondenităţile sau media, pianistul îşi rezervă umorul şi francheţea doar familiei şi unui cerc de apropiaţi. De altfel, este de notorietate că nu a acordat nici măcar un interviu în ultimii 30 de ani! „Bărbosul român", cum îl numeşte criticul Cristopher Hus, este considerat unul dintre virtuozii muzicii actuale, iar o dovadă „la modă” de recunoaştere a talentului său a fost câştigarea a două Premii Grammy, pentru „cea mai bună înregistrare instrumentală a anului”, cu Sonata în Si bemol major şi Sonata în La major de Franz Schubert.
