Fascinaţia Africii cu muzungu de Galaţi: „Karibu Kenya!”

Fascinaţia Africii cu muzungu de Galaţi: „Karibu Kenya!”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Karibu Kenya!”, adică „Bine aţi venit în Kenya!”. Ghid pe pământul roşu al Africii ne va fi Lidia Frâncu, o muzungu (termen local pentru oamenii albi) de Galaţi, pentru care, Kenya a devenit o alegere de viaţă. „Africa îţi rămâne în sânge, îţi intră sub piele şi nu o mai pierzi niciodată. Aşa se spune, că odată descoperită, rămâne ca un «rău de Africa»”, ne-a mărturisit Lidia.


Safari de poveste

Primul ei safari a fost, aşa cum şi l-a dorit, o poveste. „Pentru mine nu este nimic mai memorabil decât să stai toată noaptea lângă un râu şi să te bucuri de fauna sălbatică, de cântecul hipopotamilor, de elefanţii care vin să bea apa noaptea traversând în liniştea savanei. Mi s-a părut extraordinar să pot privi în realitate ceea ce doar în documentare şi în cărţi am văzut”, spune Lidia.

„Big five”

„Am lăsat oraşul dimineaţa devreme când soarele abia îşi arăta razele roşii; roşul Africii este singular şi unic. Doar după un sfert de oră de la ieşirea din oraş, trecusem deja «frontiera» realului, în ţara visului din savană. Pentru cine ajunge în safari scopul este «big five», cei cinci titulari ai savanei: elefantul, bufalo, leul, rinocerul şi leopardul.

Imaginaţi-vă plăcerea unui apus de soare în spatele vostru, un grup de elefanţi trece elegant în linişte prin faţa cortului, şi în depărtare coama înzăpezită a muntelui Kilimanjaro… te bucuri că trăieşti cu adevărat. Rezervaţia Naturală Masai Mara – 8-a minune a lumii”, povesteşte Lidia.

Respect pentru fauna sălbatică

„Am făcut multe ture de noapte, ne jucam cu animalele, urmăream vânătoarea leilor, naşterea unui pui de girafă, am recuperat des pui de elefanţi abandonaţi, blocaţi în mal sau orfani din cauza braconajului, dar toate astea cu maxim respect pentru fauna sălbatică! Kenya: văi ondulate interminabile de vegetaţie acoperite cu salcâmi şi baobabi, lacuri pline de flamingo, mii de animale, gnu şi zebre, poveştile masailor adunaţi în jurul focului sub cerul plin de stele…”, alcătuiesc viaţa Lidiei.

Samburu

Călătoria Lidiei a continuat în Samburu, un parc mic, dar plin de vegetaţie, de animale şi foarte multe păsări. Samburu este faimos pentru câteva specii de animale diverse, girafa reticulată şi zebra roşie. Nu în ultimul rând este parcul unde George Adamson (Baba ya Simba - Tatăl leilor) a reabilitat leoaica Elsa. „În ultimele cinci zile din excursia mea în savana am fost martora multor scene terifiante din fauna africană. Dar legile naturii nu fac diferenţa. L-am întâlnit pe timidul Eland (cea mai mare antilopă africană), am văzut cirezi interminabile de bivoli, gnu, zebre şi antilope.

Gheparzi şi hiene în tipul vânatului, lei solitari…

Tocmai când ne apropiam de civilizaţie, traversam Parcul Amboseli, în ultimul tur nocturn, am norocul să întâlnesc trei lei lenevind la marginea străzii!

Dimineaţa devreme, ne îndreptam către Watamu, pe urmele lui Hemingway, trecem mai întâi prin setul filmului «Out of Africa»… şi rotile maşinii ating cimentul străzii. Am privit peste umăr înapoi salutând ultima pădure de palmieri, şi m-am îndreptat către casa. CASĂ? Da, atunci am înţeles că şi aici poate fi casa mea…”, ne-a mărturisit muzungu de Galaţi, Lidia Frâncu. Povestea ei africană va continua şi săptămâna viitoare.

Citit 2349 ori Ultima modificare Joi, 22 Martie 2012 14:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.