Dubai, Liban, Panama, Franţa, Senegal, Iran, şi iar Franţa sunt doar câteva din „colţurile” lumii în care a lucrat. Asta fără a pune la socoteală pachebotul “Millenium”, în garanţie pentru cinci tururi ale Mării Baltice şi două ale Mediteranei de Vest şi Est. La 49 de ani, Cristian Susnoschi–Luca este un freelancer, un profesionist internaţional, care a lăsat ingineria navală pentru energetică şi construcţii civile.
Vorbeşte engleza, franceza, spaniola, italiana, germana şi rusa. Acum e pentru a doua oară în Arabia Saudită, unde lucrează pentru o firmă americană ca site construction manager al unei firme arabe. Conduce un şantier în care toţi angajaţii, cu excepţia unui subordonat american, sunt indieni, pakistanezi, filipinezi, arabi. „Mă simt excelent şi treaba merge foarte bine”, spune gălăţeanul. Într-un top al celor mai importante proiecte de care şi-a legat numele ar începe cu modernizarea unei staţii de separare petrol şi gaz cu Saipem, client Aramco, proiect de peste 200 milioane USD.
Nici proiectul actual, o centrală electrică, două tancuri de combustibil şi echipamentele aferente (cam 100 milioane USD), nu e mai prejos. Flavia, soţia lui, are un CV mai bun decât el, iar acum se află în concediu maternal. Mândru de cele trei fiice, Cristian vorbeşte la superlativ despre familia lui. Ce înseamnă să fii freelancer într-o Românie în care concepţia încetăţenită e să munceşti în aceeaşi întreprindere 40 de ani aşteptând pensia, cum e să stai luni departe de cei dragi, dar prezent în viaţa lor, am aflat de la Cristian Susnoschi.
Continuă provocare
Pentru un freelancer, în permanenţă e ceva nou: proiectul, locul, echipa, firma, şefii. Dar asta numai după ce semnează contractul, şi asta nu e mereu simplu. „Nu «prinzi» întotdeauna uşor poziţia pe care ţi-o doreşti, uneori ai mai multe oferte în acelaşi timp şi nu le poţi onora sau nu ştii ce să alegi, se întâmplă să nu poţi pleca (de exemplu din motive de sănătate - care nu se divulgă niciodată angajatorului sau recrutorului) şi să respingi insistenţele cu amărăciune; dar cel mai rău este când chiar nu întrevezi nimic pe profilul tău, când ratezi interviul sau recrutorul tău pierde contractul”, spune Cristian.
Din celălalt unghi, stă departe de cei dragi mai multe luni: „La fostul contract am venit acasă trei săptămâni la trei luni, la acesta la fel, la trei luni, însă doar pentru câteva zile – o rotaţie acceptabilă; «recordul» a fost opt luni fără să văd casa. În Panama. Greu, dar cred că poţi oferi mai mult celor din jur. Asta cred că face să se încline balanţa «pentru»”, mărturiseşte freelancerul.
Trăiască messengerul!
La primele contracte cu Ansaldo (Italia) cheltuia aproape toată diurna pe telefoane, mai ales că e comunicativ din fire. Acum este incomparabil graţie messengerului. „Seara după ora 18.00 până la «stingere» sunt pe mess cu fata cea mare care este la Bucureşti, cu soţia şi fetele mijlocie şi mică (particip la baia mezinei –1,5 luni pe muchie!) şi cu mama. Plus prieteni”, ne-a spus Cristian. Impactul asupra familiei face şi el parte din „farmecul” stilului de viaţă: „Fata cea mai mare, Ina, a crescut mai mult cu mama şi bunica ei – în primii cinci ani cu părinţii mei.
Şi a crescut splendid: are 17 ani, este elevă (foarte bună – asta i se trage de la mama ei dar şi cu suportul bunicii, o persoană specială; amândouă au toată recunoştinţa mea) la Colegiul Lazăr din Bucureşti. Mama acceptă singurătatea de 12 ani de când tata a plecat dintre noi (nici atunci nu eram în ţară, dar am reuşit să ajung la înmormântare) şi-i sunt la fel de recunoscător. Soţia şi fata mijlocie, Diana, 14 ani (la Şcoala Mihai Eminescu din Galaţi – şi ei îi place cartea, mă simt relativ izolat în familie!), trebuie să se descurce singure, împreună cu socrii mei; cu toţii au, evident, aprecieri deosebite pentru asta... Cea mică are toate şansele să mă cunoască destul de târziu”, mărturiseşte Cristian.
Dincolo de inconveniente, nu trebuie trecută cu vederea independenţa: „ultima dată am stat cu neruşinare doi ani pe salariul soţiei. Era planificat doar un singur an. Aveam o propunere de afaceri şi preferam să rămân în ţară, dar prezumtivii parteneri erau italieni… şi-am avut şi-o problemă cu sănătatea”, declară Cristian, care a lăsat măsele prin multe ţări, iar după un contract lung are nevoie de ceva „reparaţii”.
Campionat de performanţă profesională
Cu sinceritate, Cristian recunoaşte că CV-ul Flaviei, soţia lui, este incomparabil mai bun decât al lui şi că doar la numărul de patroni e campion în faţa ei. Soţia este ingineră, dar a lucrat mai mult în marketing – la Damen şi Helmers, iar de şapte ani este Manager Aprovizionare la STX Brăila. „A făcut tot ce-a prins: a doua facultate, ASE, PE BUNE, cu învăţat noaptea în sesiune, tot felul de cursuri şi atestate, este traducător autorizat, asigurări, a predat la Şcoala ajutătoare (în facultate), comerţ pe Internet. Până şi de cosmetica are un atestat «muncit», recunoscut în UE. Credeam că vrea să mă otrăvească atunci când se scula la 4 dimineaţa să înveţe la chimie. Faptul că întâlnirile noastre zilnice pe mess nu se pot solda cu: «Du gunoiu’, te rog» sau «Uşa asta scârţâie» este un plus”, spune cu umor freelancerul.
Dor de ţară
L-am întrebat pe Cristian de ce îi este dor când e departe de ţară. Citiţi cu atenţie răspunsul: „De toţi cei dragi, de piaţă, tarabe şi miros de mici, de faleză... de Galaţi, în general. Şi de Bucureşti. Mi-e ciudă că edilii noştri sunt atât de indiferenţi: înainte de Sărbători am avut ocazia să vin în România şi aerul din Galaţi, lipsa podoabelor de Crăciun mi-au lăsat un gust groaznic; nici eu nu mă aşteptam să fiu atât de rău impresionat. Măcar asta puteau să facă în oraşul ăsta de care îşi bat joc zi de zi şi pentru oamenii care îi aleg de 20 ani (asta chiar nu înţeleg de ce...)”.
Nici noi…
Diferenţe pe şantier - Românii comentează, străinii nu
Românii, în funcţie de caracter şi de experienţa în străinătate, ies în evidenţă pe şantierele lumii. Specialitatea unora e să creeze atmosferă neplăcută nu prin nesupunere, ci prin comentarii şi reproşuri: „De ce am salariul mai mic decât francezu’ sau italianu’ când e clar că-s mai deştept?”; „Ăla munceşte mai puţin!”. Nu interesează pe nimeni: contractul se respectă aşa cum a fost semnat.
Cum e viaţa în Arabia Saudită, cât de gustoase sunt carnea de cămilă, de ţestoasă ori de iguană, vă spunem săptămâna viitoare!
