Datoria de stat, cu sau fără premierul tehnocrat Mario Monti, rămâne în Italia datorie de stat, iar reechilibrarea bugetului cere eforturi consistente, cu toate implicaţiile de rigoare în plan economic şi social. În „luna de miere” a guvernării, noul Executiv italian a apucat să ia o serie de măsuri destul de drastice pentru a evita un derapaj precum cel din Grecia, dar presiunea socială devine acum din ce în ce mai mare. Zilele trecute, câteva zeci de mii de oameni au ieşit pe stradă la Roma pentru a protesta contra măsurilor de austeritate.
Cu perspectiva alegerilor anticipate la orizont, nu au întârziat să apară şi profitorii politici. Dintre toţi, partidul extremist Liga Nordului condus de Umberto Bossi s-a remarcat prin limbajul violent şi prin ameninţările cu moartea la adresa premierului! Poate că unii ar fi tentaţi să considere astfel de declaraţii ca fiind făcute într-un moment de „fierbinţeală” electorală, dar nu trebuie uitat că istoria a mai cunoscut astfel de episoade, iar finalul nu a fost deloc unul fericit. În fapt, extremismul nu este numai problema Italiei.
Deteriorarea condiţiilor economice, nesiguranţa indusă în rândul unor categorii sociale au fost din totdeauna factori catalizatori pentru curentele extremiste din întreaga Europă. Olanda, Franţa, Austria, chiar şi Belgia, trec prin etape politice marcate de o ascensiune a extremei dreapta. Multe dintre partidele care altădată păreau că nu au nici o şansă pe scena politică au ajuns să dicteze politicile naţionale, cu implicaţii inclusiv asupra politicilor europene. Partidul lui Gert Wilders ţine guvernul olandez în corzi şi a reuşit, printre altele, să blocheze aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.
În Italia, Liga Nordului a făcut parte din guvernul Berlusconi, iar Umberto Bossi a fost unul dintre principalii artizani ai campaniilor de denigrare îndreptate împotriva românilor. Acum, iată, Liga Nordului a devenit ameninţătoare chiar şi la adresa premierului! Poate că nu se va ajunge chiar până acolo încât cineva să atenteze la viaţa lui Mario Monti, însă ideea în sine poate căpăta persistenţă, iar în timp violenţa să deveni şi la modul practic, nu numai declarativ, un instrument de câştigare a puterii. Indivizi de teapa lui Bossi dau înapoi nu numai istoria Italiei, ci şi cea a Europei. Şi din păcate, numărul celor dispuşi să-l urmeze este din ce în ce mai mare.
