* Fostul primar Eugen Durbacă şi actualul primar, Dumitru Nicolae, l-au păcălit şi i-au pus pe chituci mica afacere pe care o avea în Galaţi * Cu amărăciune, a întors spatele birocraţiei şi corupţiei din Galaţi şi a plecat să muncească onorabil şi cinstit în Italia * Patronul italian l-a furat pe faţă, iar autorităţile l-au umilit
„Sunt stabilit în Italia de patru ani şi la televizor se vorbeşte despre problemele care le fac foarte mulţi români pe aici, dar nu se spune nimic despre problemele pe care le fac italienii românilor. Hoţii români riscă atunci când fură, pe când italienilor le este permis să fure cu acte în regulă, instituţiile statului italian fac front comun cu ei, iar legea nescrisă este «tu munceşte, că noi nu te plătim». Ambasada română spune că nu are nicio putere”, aşa începe mesajul pe care l-am primit de la gălăţeanul Grigore Ciobanu. Povestea lui şi a familiei lui poate fi povestea oricărui român dornic să muncească cinstit în străinătate.
Sătul de România
„Nu am plecat în lume să-mi fac o viaţă mai bună, ci am plecat din cauza corupţiei şi a birocraţiei”, îşi începe povestea gălăţeanul. A crescut fără părinţi, singur pe lume, iar până în 1995 a lucrat în panificaţie. Proaspăt căsătorit şi fără un viitor asigurat de salariile mici, a decis să se apuce de comerţ, domeniu în vogă în acel timp. „Am început-o de jos, cu o măsuţă în stradă, eu, soţia şi «morile de vânt». Nu frigul, nu ploaia au fost cele mai rele, ci birocraţia: pentru o autorizaţie trebuiau făcute alte acte care erau aşa de bine programate încât când ajungeai la ultimul expira primul şi tot aşa...”, povesteşte cu amărăciune. „În jurul meu, toţi privatizaţii şi-au luat autorizaţii semnate de Eugen Durbacă pe capota maşinii. Aşa că l-am aşteptat şi eu la benzinăria din Valea oraşului şi mi-a semnat; dar era o minciună, nu valora nimic... Am sperat că venind Dumitru Nicolae la Primărie o să se schimbe ceva şi în favoarea noastră, a celor ce încercam să ne facem o viaţă pe propriile puteri şi să plătim taxe la buget. M-am înşelat”, spune Grigore. Deşi era într-un „cartuş” de chioşcuri, la parter de bloc, Nicolae i-a cerut să-şi demoleze chioşcul, dar i-a permis să-şi transforme apartamentul în spaţiu comercial. A făcut proiect, acte, amenajări. „Însuşi domnul Lungu, şeful Corpului de Control al primarului, a venit cu macara şi platformă şi a luat chioşcul făcând loc pentru vecini, să aibă spaţiu de expunere a mărfii”, îşi aminteşte gălăţeanul. Câteva luni mai târziu a simţit că moare când a primit vestea că nu i s-a aprobat autorizaţia de transformare din spaţiu locativ în spaţiu comercial. „În acel moment am înţeles că nu am nicio şansă în România. În două săptămâni am umplut o valijoară cu strictul necesar şi am plecat fără să mă mai uit înapoi”.
Ore multe muncite, bani puţini
În Italia a avut două contracte de muncă pe durată nedeterminată, iar ultimul pe durată scurtă. Dacă primele două firme au falimentat, a treia l-a păcălit şi le-a furat. „Aici, în Toscana, fabricile de hârtie sunt industria de bază, iar eu am lucrat la reparaţiile necesare utilajelor, ca ajutor de mecanic. La începutul lui octombrie, din lipsă de comenzi şi pentru că mai aveam o lună de contract, au început să-mi caute motive ca să nu-mi mai plătească nimic. Am avut o discuţie aprinsă cu ei explicându-le că dacă sunt român, nu înseamnă că sunt şi prost. Nu mă simţeam nici bine, aşa că mi-am luat concediu medical şi aşa am terminat şi ultima lună de contract cu ei. A trebuit să fac asta pentru că m-au ameninţat că mă aranjează şi pierd dreptul la şomaj. În noiembrie am făcut denunţ la Inspectoratul de muncă deoarece nu am fost plătit nici pe septembrie şi nici pe octombrie. Nu am primit nici banii pe concediul medical, care sunt ai statului”, ne-a povestit gălăţeanul. Au trecut atâtea luni, dar autorităţile nu au făcut nimic, iar Grigore şi familia lui au de suferit. „După fişele de salarizare – busta paga -, trebuie să primesc cam 2.840 de euro, dar pentru totalul de ore lucrate în realitate suma se ridică la 3.500 euro, diferenţa fiind din orele suplimentare pe care eu le-am muncit şi ei nu vor să mi le recunoască. Pentru iunie, am lucrat 113 ore, dar ei au trecut pe busta paga doar 88 de ore lucrate, ca să nu plătească impozit. Pe august am lucrat 238 de ore, dar pe busta paga au trecut doar 176 de ore lucrate. În luna septembrie am lucrat 232 de ore, iar ei au trecut 176. Acum sunt în şomaj şi primesc o sumă lunară în funcţie de veniturile din busta paga. Normal că dacă eu apar pe busta paga cu 1.000 de euro, şomajul fiind cam de 70 la sută, iau cam 750 de euro. Dacă busta paga era făcută corect, pe câţi bani au intrat în contul meu, aş fi luat undeva pe la 1.100-1.200 de euro lunar. Ei şi-au luat maşină nouă, eu stau şi plâng după bani cu dreptatea în mână… am primit un mesaj de la consulatul român care mă asigură că are în atenţie cazul meu, dar nu pot interveni la instituţiile publice şi că mă vor informa imediat ce vor primi vreun răspuns. Eu le doresc 100 de ani sănătoşi şi fericiţi, să aibă timp să primească acel răspuns pentru după părerea mea, o să dureze cam atât. Dacă nu au niciun drept cei de la «Consulatul pe probleme de muncă ale românilor în Italia» de ce nu închid şi să plece acasă? Care le e rolul lor aici?”, se întreabă cu tristeţe gălăţeanul Grigore Ciobanu.
„Dacă eram în Schengen nu se întâmpla asta”
Un alt gălăţean cu experienţă în munca peste hotare, Dumitru, un excelent meseriaş, ne-a explicat că Grigore Ciobanu ar fi trebuit să reclame imediat situaţia la Garda Financiară. Este ferm convins că aşa ceva nu s-ar fi întâmplat dacă România ar fi fost membră în Spaţiul Schengen: „Ştiţi ce gândesc şi adesea ne spun în faţă italienii? «Voi munciţi pe şase euro, sunteţi nişte proşti pentru că nu vă cereţi drepturile, munciţi pe banii aceştia puţini şi stricaţi piaţa muncii. Sunteţi români!». Dacă eşti cetăţean din spaţiul Schengen beneficiezi de toate drepturile de care se bucură cetăţenii ţării respective, eşti protejat de sindicat şi de autorităţile îndrituite”, ne-a mărturisit Dumitru. Un interviu detaliat oferit de Dumitru despre viaţa şi munca în UE veţi putea citi într-o pagină de Diaspora din luna mai.
