* „Acei compatrioţi ai noştri care nu ne fac cinste nu se deosebesc cu absolut nimic de alţi pământeni din aceeaşi categorie. Orice societate are „crema” şi „drojdia” ei” * „Am învăţat că a mânca de trei ori pe zi nu e atât de universal pe cât credeam eu odată, am învăţat că noi ne plângem prea mult şi poate vrem prea mult” * „În Bahrein, îmbrăcată cu pantaloni, pulover, jacheta şi cu capul gol, între foarte mulţi bărbaţi musulmani şi femei acoperite, m-am simţit de fapt dezbrăcată. În momentul acela mi-am dorit să port abaya” *
Viaţa peste hotare, experienţele de care au parte gălăţenii plecaţi în lumea largă se traduc în lecţii de viaţă pe care n-ai cum să le afli dacă trăieşti doar între limitele teritoriale ale Românei. Din Norvegia, din Kenya, din SUA, Congo şi Yemen vă oferim astăzi câteva lecţii de ţinut minte pentru toată viaţa, oferite de gălăţeni de-ai noştri despre care aţi mai putut citi în paginile de Diaspora ale „Vieţii libere”.
Adevăruri pe clape albe şi negre
Danny B., piano-entertainer, aşa îl cunosc norvegienii pe artistul gălăţean Daniel Bordeiu. Muzician şi psiholog, studiile făcute din pasiune i-au înlesnit drumul către sufletul celor care îl ascultă, dar şi către înţelegerea profundă a adevărurilor pe clape şi realităţi albe şi negre: „În Norvegia, artistul se bucură de respect în aceeaşi măsură ca şi ceilalţi membri ai societăţii. Valorile corect cultivate de poporul norvegian imprimă respect general faţă de toţi semenii, şi în particular faţă de cei care le fac viaţa mai frumoasă - artiştii. Asta indiferent de cât de multă epiderma arată divele pe scenă sau cât de macho sunt performerii...”. Dar asta nu înseamnă că Daniel nu a simţit şi gustul amar al discriminării pentru că paşaportul lui nu era la fel de bine văzut: „Din păcate, în Norvegia, m-am simţit şi discriminat, în special raportat la colegii mei de breaslă din alte ţări, cu paşapoarte mai „bine văzute”. Sunt parte a acestui popor şi „beneficiem” cu toţii de aceeaşi imagine internaţională pe care cei responsabili din România nu prea ştiu cum s-o schimbe sau, pur şi simplu, nu se sinchisesc să o facă.
Nu e chestiune de orgoliu, ci o constatare personală, acei compatrioţi ai noştri care nu ne fac cinste nu se deosebesc cu absolut nimic de alţi pământeni din aceeaşi categorie. Orice societate are „crema” şi „drojdia” ei. E doar un aspect managerial: să reuşeşti să pui în valoare ceea ce ai mai bun şi să te străduieşti să pui la punct aspectele neplăcute, pornind de la nivel individual şi extrapolat la întreaga societate umană. Ne trebuie „manageri” cu drag de oameni la cârma acestui popor, încă valoros! Normalitate pentru mine înseamnă nu numai un climat economic decent, dar şi respectarea valorilor etice majore absolut necesare oricărei societăţi civile sănătoase. Aştept cu interes clipa când aceste principii îşi vor redobândi valoarea şi în sufletul compatrioţilor noştri, în special cei care sunt formatori de opinie!”, ne-a mărturisit Daniel Bordeiu.
Vălul negru islamic - protecţie sau discriminare?
Drumul Marianei Palade Syrotiak a început din comuna Măstăcani, a trecut pe la Galaţi şi Bucureşti, iar de pe scena Teatrului „Ţăndărică” şi de pe scenele festivalurilor internaţionale a ajuns la Vermont (SUA) şi de aici în toată lumea: Belgia, Canada, Franţa, Olanda, Nepal, India, Rwanda, Spania, Serbia… Un asemenea itinerar i-a oferit gălăţencei ocazia să descopere şi ce mistere se ascund sub vălul islamic: „M-a impresionat propriul meu răspuns emoţional cu privire la văl. În cele multe ore şi ore petrecute în aeroportul Bahrain de fiecare dată când călătoream spre/din Nepal, am tot studiat femeile. Dacă la început părea că toate arată la fel datorită burkăi, după o vreme începi să observi: pantofi, poşeta, ochelari, broderii care mai de care mai sofisticate şi cu pietricele strălucitoare, machiaj-ochii sunt nemaipomeniţi. Iar când îşi ridică vălul de pe ochi (la restaurant), observi că sunt de o frumuseţe uimitoare, şi gândul declanşat automat e "ce păcat".
Am privit şi eu acest fapt ca pe o opresiune a sistemului, şi eu am zis «săracele femei». Până când am lucrat cu o femeie extraordinară din Yemen, şi mi-a explicat cum s-a ajuns la anumite tradiţii, şi de ce femeile de fapt preferă sa fie acoperite. Tot în aeroportul din Bahrain, când m-am trezit una dintre puţinele femei din vest la poarta din Nepal, am înţeles. Îmbrăcată cu pantaloni, pulover, jacheta şi cu capul gol, între foarte mulţi bărbaţi musulmani şi femei acoperite, eu m-am simţit de fapt dezbrăcată. În momentul ăla mi-am dorit să port abaya. Cât despre femei... au o viaţa bogată şi imaginativă dincolo de văl. Ceva ce e ascuns şi la propriu şi la figurat ochilor vestici”.
O doză de chinină
În 2000 a lăsat în urmă Galaţiul şi România, şi Kenya, pământ roşu al Africii, a devenit pentru Lidia Frâncu ACASĂ. Aici avea să descopere pe propria piele că distanţa dintre viaţă şi moarte se măsoară în chinină: „M-am îmbolnăvit de malarie la scurt timp ce am ajuns aici. Simptomele sunt aceleaşi cu ale unei gripe agresive, febră foarte mare dureri ale articulaţiilor. Nu aveam nici cea mai mică idee despre ce mi se întâmplă, mai mult am făcut marea greşeală şi am luat de capul meu antibiotice, care au o reacţie opusă la ceea ce face chinina, intoxicând ficatul, punând în genunchi tot sistemul imunitar. Spre norocul meu era o formă de malarie aşa-spus clasică. Infecţia sângelui am tratat-o în 48 de ore de la administrarea primului kit de medicamente. Până azi am făcut malarie de am pierdut numărul, şi trăiască medicamentul Coaterm!, că nu am mai stat la pat, am lucrat. Astăzi se moare în spitale de malarie, ruşinos, dar adevărat, pentru o simplă doză de chinină... Şi încă ceva, pentru Dumnezeu, malaria nu se transmite de la om la om, nu are nevoie de carantină, şi este vizibilă într-un simplu test de sânge la microscop”.
Răbdare şi flexibilitate
La doar 30 de ani, tecuceanul Radu Dumitraşcu şi-a construit un traseu de viaţă şi profesional extraordinar - Suedia, SUA, Italia şi din nou SUA, apoi Congo, Tanzania, Rwanda, Zambia, Costa Rica şi Etiopia. În prezent, a schimbat centrul Washingtonului pentru jungla africană, devenind ofiţer de comunicare programe pentru Societatea Zoologică Frankfurt, în Congo. Dincolo de studii, iată ce i-au oferit în plus, ca om, perioadele de timp petrecute în Suedia, SUA, Italia şi Africa.
„În Suedia am învăţat că socialismul, ca sistem de organizare economic, poate să creeze o societate omogenă, educată şi o bunăstare generalizată. Fără oameni prea săraci şi fără oameni prea bogaţi. În SUA am învăţat că prea multă muncă poate să alieneze oamenii, că o societate prea materialistă şi prea comercială nu va naşte prea des oameni cu adevărat fericiţi. În Italia am învăţat să gătesc, nu neapărat pentru că eram acolo, dar pentru că pentru prima dată din anul II de facultate nu a trebuit să lucrez. În Africa am învăţat poate cel mai mult. Am învăţat că a mânca de trei ori pe zi nu e atât de universal pe cât credeam eu odată, am învăţat că noi ne plângem prea mult şi poate vrem prea mult (când zic noi mă refer la noi, la români, la europeni, la vestici). Am învăţat să am mai multă răbdare şi să fiu mai flexibil când totul în jurul meu se năruie”, ne-a spuns Radu Dumitraşcu.
