*Dezamăgit profund de erodarea continuă a statutului cadrului didactic Daniel Maxin a vrut să abandoneze cariera de profesor la care visase din copilărie * Doctoratul la Purdue University i-a schimbat viaţa radical * După zece de ani de la plecarea din ţară constată cu tristeţe că avut dreptate: tot ce îl nemulţumea atunci s-a agravat!”
Daniel Maxin tocmai a încheiat cel de-al cincilea an ca profesor de matematică la Valparaiso University, o universitate de circa 4.000 studenţi în Nord-Vest-ul statului Indiana, aproape de Lake Michigan şi Chicago. Pe când era elev la Colegiul Vasile Alecsandri şi înainte, pe băncile şcolii din satul Chiraftei, nu se gândea la o carieră universitară, dar se visa profesor de matematică: „Mi-am dorit dintotdeauna o carieră în învăţământ poate şi datorită faptului ca în familia mea şcoala a ocupat un loc aparte. Tatăl meu a fost profesor de limba româna, Mama învăţătoare. Deşi am fost liber să îmi aleg orice carieră aş fi dorit, Părinţii mei, prin felul în care au practicat aceasta meserie, mi-au insuflat respect şi dragoste faţă de ideea de a învăţa şi a educa. Şi am mai aflat de la ei valoarea modestiei, o calitate extrem de folositoare care îţi aminteşte mereu că mai ai ceva de învăţat şi că doar ignoranţii «ştiu tot»”, ne-a mărturisit Daniel Maxin. Visul i s-a împlinit şi, în acelaşi an, 1997, în care a absolvit Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, s-a titularizat pe un post de profesor de informatică la Colegiul Vasile Alecsandri, pe care îl absolvise în 1993. Deşi îşi dorea să predea matematica, a ales catedra de informatică, atras de calitatea liceelor care ofereau posturi în această disciplină. În anii petrecuţi la catedra CNVA a avut şansa de a fi coleg cu foarte mulţi dintre foştii lui profesori şi, în alte condiţii, ar fi fost mulţumit să îşi urmeze întreaga carieră la acest liceu. După patru ani, nemulţumit de statutul profesorilor în România, se gândea deja să abandoneze învăţământul.
„La ore, cu faţa în pământ”
Dorinţa de a pleca la studii în USA a apărut gradual: „Am început să fiu din ce în ce mai nemulţumit de statutul profesorului de şcoală preuniversitară. Nu a fost vorba doar de nivelul salarizării. Pe lângă nivelul evident scăzut al finanţării, ceea ce m-a afectat cel mai profund a fost erodarea statutului profesorului în societate. Îmi aduc aminte de lunga serie de greve, toate încheiate fără niciun rezultat, urmate de întorsul la ore cu faţa în pământ ca soldaţii înfrânţi de pe front. Frustrarea cadrelor didactice se transmitea apoi negativ elevilor şi calitatea educaţiei scădea. Din păcate, după zece de ani de la plecarea mea din ţară, constat că am avut dreptate: tot ce mă nemulţumea atunci s-a agravat în timp...”, spune cu tristeţe profesorul.
Decizie fără întoarcere
Spre sfârşitul anilor de predare la CNVA ajunsese atât de dezamăgit încât era decis să abandoneze cariera în învăţământ şi să se reprofileze pe industrie. Însă tot în aceeaşi perioadă, doi foşti colegi de liceu şi buni prieteni, doctoranzi, i-au dat ideea să candideze pentru o bursă de doctorand în USA. „Atunci am decis să încerc să obţin doctoratul în matematică şi să urmez o carieră universitară în USA. Nu am luat în considerare posibilitatea să mă întorc în România după doctorat. Deşi nu consider USA o ţară grozavă, am fost atras de la început de sistemul de învăţământ universitar de acolo. Am depus dosarele la câteva universităţi şi am primit câteva oferte, dintre care cea mai atrăgătoare a fost de la Purdue University unde am început studiile doctorale în 2001 şi de unde am obţinut doctoratul în matematică în 2007. Tot în acelaşi an mi-am început activitatea la Valparaiso University, unde profesez în prezent”, ne-a povestit profesorul Maxin. Experienţa doctoratului i-a schimbat viaţa radical şi profesional, şi personal.
Simboluri sfinte
L-am întrebat pe Daniel Maxin dacă i se face dor de România şi ce îl mai leagă acum de ea. „Anii de liceu au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea. Pentru mine Galaţiul se reduce la câteva simboluri sfinte: clădirea bătrânului CNVA şi profesorii generaţiei mele, un anumit loc de pe Faleză, o anumită stradă şi anumiţi oameni. Iar de România, în afară de Galaţi, mă leagă casa părintească din Chiraftei şi mama mea, şcoala generală din acelaşi sat unde au început toate... Munţii Făgăraş şi Cabana Barcaciu, un loc rămas definitiv în inima mea datorită oamenilor extraordinari de acolo”, ne-a mărturisit Daniel Maxin.
Dragostea cât un munte
Da, pentru profesorul de matematică din Valparaiso, Făgăraşul este unul dintre simbolurile sfinte care îl leagă de România. Patima pentru munte i-a sădit-o în suflet, în timpul liceului, regretatul Profesor Neagu Petrică, care a avut curajul de a organiza o expediţie pe întreaga creastă a Făgăraşului cu nu mai puţin de şapte copii debutanţi pe munte. „Ulterior, când am fost profesor la CNVA, am organizat la rândul meu o expediţie cu elevii şi, din câte am aflat ulterior, câţiva dintre ei au prins "microbul"”, ne-a spus profesorul. Deşi contul său de Facebook este plin de poze spectaculoase de pe munte, în topul ascensiunilor montane piscul său favorit este Negoiu şi întreaga porţiune dintre Vârful Şerbota - Custura Sărăţii - Vârful Negoiu şi coborâtul pe lanţuri în Strunga Dracului până la Lacul Călţun, unde s-ar reîntoarce oricând. Cum se vede peste Daniel Maxin peste 20 de ani? „Sănătos şi pretinzând de la viaţă dramul de fericire la care toţi avem dreptul. Sună simplist, dar am acest ordin de la Mama şi aici sunt de acord cu ea”, ne-a spus profesorul Daniel Maxin.
Ştiinţa fără matematică înseamnă întuneric
La universitatea din Indiana, aria de cercetare a profesorului Daniel Maxin cuprinde studiul modelelor matematice cu aplicaţii în dinamica populaţiilor şi epidemiologie. Predă, de obicei, cursuri de matematică aplicată şi este implicat şi în proiecte de cercetare cu studenţii, finanţate prin granturi. „Ştiinţa fără matematica aş asemăna-o unui om orbecăind în întuneric. Din când în când te loveşti de diferite lucruri, dar niciodată nu ai imaginea de ansamblu a realităţii”, spune Daniel Maxin.
