„În Hamburg, numărul copacilor îl depăşeşte pe cel al locuitorilor şi Galaţiul îmi pare sufocat în beton” * „În locul monstrului de beton care a luat locul iahtului Libertatea, ne-am putea imagina restaurante tradiţionale cu acoperiş de stuf şi cu mâncăruri de peşte * „Spital de Urgenţă fără gândaci pe pereţi, pentru că aici nu mai e vorba de bani, ci de nesimţire” * „Galaţi, oraşul pe care să nu-l mai tratăm ca pe-un imens coş de gunoi, ci ca pe casa noastră”
Unii spun că dorinţele puse în noaptea de Anul Nou se împlinesc! Fie că sunteţi sceptici sau nu, Galaţiul, oraşul în care ne ducem zilele, merită gândurile noastre bune. Şi dacă noi, cei care locuim aici clipă de clipă, ne-am obişnuit, poate, cu nejunsurile ori cu bubele lui, cel mai limpede îl văd gălăţenii din diaspora, care se reîntorc în Galaţi o dată pe an sau mai rar. De aceea, pentru final de 2012 i-am invitat pe câţiva dintre gălăţenii fără frontiere ale căror poveşti le-aţi citit în pagina de Diaspora să viseze frumos! Să-şi imagineze cum le-ar plăcea să arate Galaţiul în care să revină cu drag.
”Parfumul exotic al Dunării de altădată”
Daniel Maxin, SUA: „Îmi este cam greu să răspund la întrebare deoarece eu m-aş întoarce oricând cu drag în Galaţi, datorită amintirilor care mă leagă de oraş şi de anumiţi oameni de acolo. În schimb, mi-aş dori şi eu ca acest oraş să arate altfel şi să reprezinte altceva în viitor. Eu cred că ar putea redobândi parfumul exotic al Dunării de altădată, când oraşul era important în primul rând ca un centru de transport şi comerţ la Dunăre. De exemplu, în loc de monstrul de beton care a luat locul iahtului Libertatea, ne-am putea imagina restaurante tradiţionale cu acoperiş de stuf şi cu mâncăruri de peşte proaspăt, navigaţie de promenadă mult mai bine dezvoltată (curse de agrement, închirieri de bărci etc). Probabil ca există şi acum, dar nu la un nivel înalt care să le arate clar vizitatorilor ca trăim într-un oraş dunărean. Adică o ciorbă de peşte poţi mânca oriunde, dar aşa cum în Deltă e mult mai bună, tot aşa şi la Galaţi ar trebui să fie renumită. Însă, pentru moment, înainte de a face ceva în Galaţi, mai urgent ar fi să NU mai facem anumite prostii cum ar fi haznaua aceea numită Staţie de Epurare, căreia nu i s-a găsit alt loc mai potrivit decât strada pietonală de la P-uri care duce la Elice, în aşa fel încât să duhnească aerul într-unul dintre cele mai importante locuri de promenadă. Şi evident "Libertatea de Beton", dacă nu dispare, măcar să nu se reproducă. Apoi, mai ales dacă metalurgia se reduce şi mai mult, oraşul ar putea să devină un centru universitar mai important, un adevărat oraş studenţesc. Pentru aceasta, universităţile din Galaţi (mai ales Dunărea de Jos) ar trebui să aibă o viziune pe termen lung şi să creeze profiluri atractive şi rare (cum sunt sau au fost Chimia Alimentară şi Ingineria Navală), în aşa fel încât să fie atraşi studenţi din toată ţara, nu numai din regiunea noastră. Şi, nu în ultimul rând, un Spital de Urgenţă fără gândaci pe pereţi, pentru că aici nu mai e vorba de bani, ci de nesimţire”.
„De noi depinde totul!”
Daniel Bordeiu, Norvegia: „Galaţiul în care m-aş întoarce cu drag, din România în care-aş reveni cu plăcere, va fi oraşul gospodărit cu simţ de răspundere de noi, cei care locuim în el, de la primar la ultima opincă, oraşul pe care să nu-l mai tratam ca pe-un imens coş de gunoi, ci ca pe casa noastră. Câta vreme nu vom învăţa ce e bunul simţ, cuviinţa şi dragostea de om, toleranţa şi respectul, ne vom învârti în jurul cozii, întrebându-ne oare ce-om avea, de ce nu ne merge şi nouă ca altora, adică bine, om fi, ferească Sfântu', blestemaţi, şi aşa mai departe. Tot dăm vina ba pe Ceauşescu, ba pe criză, ba pe Iliescu, ba pe televizor, ba pe angajator, ba pe soacra nu ştiu cui, când, de fapt, ÎNTOTDEAUNA, mortu' e-n ograda personală, taman din cauza noastră! Când vom reuşi să trecem de lecţia asta, ne-o fi şi nouă bine, şi-om veni cu drag acasă, fără să mai fim otrăviţi de fariseii care ne sufocă la tot pasul. Scuze pentru generalizare, ştiu că mai sunt şi excepţii; ici, colo, mai scoate capul câte-un suflet de român adevărat, care abia mai face faţă valului de lichele ce se grăbesc să-l linşeze atunci când aud adevărul gol-goluţ în faţă. Mă opresc, că mă ia valul... Rămân un perpetuu naiv care mai speră să răsară soarele şi pe strada noastră. De noi depinde totul!”.
„Galaţiul îmi pare sufocat în beton”
Gabriela Palade, Germania: „În Galaţi mă întorc oricând cu drag... Dar mi-ar plăcea mai mult dacă ar fi ceva mai verde; m-am obişnuit cu multă verdeaţă (în Hamburg, de pildă, numărul copacilor îl depăşeşte pe cel al locuitorilor) şi Galaţiul îmi pare sufocat în beton. Mi-aş mai dori să fie linişte pe Faleză! Este atât de frumos şi nu-mi place când urlă muzica pe la restaurante ori terase. E păcat că nu există pentru copii locuri de joacă unde într-adevăr să poată face mişcare, sport... Aştept să se deschidă Gradina Publică; astă-vară era închisă cu totul şi m-am întrebat dacă lucrările nu s-ar fi putut face "pe bucăţi", aşa încât să rămână şi o parte deschisă, mai ales că este singurul parc din zonă...”.
„Cu faţa spre răsărit”
Florin Borduşanu şi Maria Dincov, Canada: „Cum am dori să fie? Florin ştie cel mai bine! Răspunsul meu la această întrebare este simplu: aşa cum a fost în anii copilăriei şi adolescenţei mele. Nu pentru că sunt o persoană stăpânită de nostalgia anilor tinereţii mele, ci pentru că acela este oraşul care m-a făcut să nu-l părăsesc timp de 60 de ani. Sunt născut pe "Râpă" (faleză) şi crescut pe "Şanţ" (Poşta Veche - Dorobanţi) şi nu-mi sunt străine nici "Piaţa Veche", "Lozoveni" sau "Bariera Tecuci" şi "Bariera Traian"... şi multe, multe alte locuri minunate - toate posesoare ale aceluiaşi parfum, dar cu arome diferite - parfumul Galaţilor... Galaţiul locuit de oameni gospodari, harnici, buni şi în special educaţi pentru a respecta oamenii şi locurile, căpătând astfel respectul celor din jur şi mândria de a fi gălăţeni. Dragostea pentru locurile natale, credinţa că Dumnezeu a fost darnic aşezând oraşul între ape şi nu oricum, ci cu faţa spre răsărit, bucuria de a primi oameni din toate colţurile lumii, care la rândul lor şi-au lăsat o parte din suflet aici sau nu s-au mai dat plecaţi, au făcut din gălăţenii acelor vremuri - oameni pe care-i iubesc şi care-mi lipsesc mult”.
Dumitru (Germania-Italia)
Schimbare, schimbare, schimbare!
Munca pentru o viaţă mai bună şi dorinţa de a-i oferi mai mult familiei lui l-au purtat pe gălăţeanul Dumitru prin mai multe ţări ale Uniunii Europene - Italia, Germania şi Belgia. A avut, astfel, ocazia să vadă şi să înţeleagă de ce nu merg bine lucrurile la noi în ţară şi în oraş, şi de ce un constructor e mai bine plătit pe un şantier din afară decât la el acasă. Ce e de făcut pentru ca să nu mai fie nevoit să stea prin străini ştie cel mai bine Dumitru: „Să se schimbe modul de trai în primul rând, şi asta înseamnă de fapt conducerea! Să fie curat oraşul, să găseşti locuri de muncă şi salarii mari sau măcar decente şi o viaţă frumoasă şi uşoară şi, revin, locuri de muncă bine plătite! Mi-aş mai dori un Galaţi luminat şi iluminat, şi dacă şi mafia ar reuşi cineva să o stârpească în sfârşit... atunci chiar că n-ar mai fi de plecat din Galaţi. Mi-aş mai dori ca şi pensionarii să fie mai fericiţi, să nu-i mai vedem plângând pe la colţuri că nu au ce sa mănânce, că nu le ajung banii de medicamente. Şi nu numai ei, şi sunt aşa de mulţi oameni săraci… Şi nu numai în Galaţi, în România, în general, mi-aş dori să fie lumea mai bună şi mai onestă”.
Mioara Haliciu (Italia)
Curăţenie pe străzi şi în spitale!
Din Italia, frumoasa gălăţeancă Mioara Haliciu priveşte cu drag spre Galaţi: „Din punctul meu de vedere mi-ar plăcea ca oraşul să fie mult mai curat, măcar pe jumătate cât de curate sunt alte ţări. Iar lucrul pe care mi l-aş dori enorm de mult este să văd spitalele alea ale noastre renovate şi făcute aşa cum trebuie… ca atunci când intri în spital să simţi mirosul de curat, şi nu mizeria şi toţi microbii aceia care sunt acolo. Spun asta pentru că acum doi ani am avut o experienţă greu de uitat în spital…”.
