„Mi-am dorit schimbare căci plecând de acasă imediat după terminarea liceului, cred că am şansa să cunosc lumea, să îmi lărgesc orizonturile” * „Nu vreau să găsesc un loc cald şi sigur în care să îmi înfig rădăcinile”
Oriunde s-ar duce în lume, Galaţiul va rămâne „acasă” pentru ea. Dar prin setea de a trăi şi cu o mică doză de nebunie, curaj, ambiţie şi sprijin din partea celor dragi, gălăţeanca Iulia Roman a ajuns în capitala Franţei, studentă la prestigioasa Université Paris 3 - Sorbonne Nouvelle.
Entuziasm, ambiţie şi curaj
Absolventă a Colegiului Naţional “Vasile Alecsandri“, profilul ştiinţe sociale intensiv franceză, Iulia Roman a obţinut trei atestate de limba franceză, Delf B1 şi B2 şi Dalf C1, certificatul Cambridge la limba engleză şi European Computer Driving Licence pentru informatică. I-a plăcut mereu să se implice în perioada liceului în diferite activităţi extracurriculare, în parteneriat cu biblioteca “V.A. Urechia“, ori cu Biblioteca franceză “Eugene Ionesco“, voluntariate şi nu numai. Decizia de a pleca în Franţa a luat-o spre sfârşitul ultimului an de liceu. A fost dificil să treacă prin toate procedurile unei înscrieri, dar, cu sprijinul familiei, a reuşit. A urmat, după bacalaureat, primul an universitar în cadrul facultătii Rennes 2 Haute Bretagne din Rennes, în vestul Franţei, şi asta deoarece pentru un tânăr student de 19 ani era destul de dificil să facă faţă costurilor vieţii pariziene. La îndemnul şi cu ajutorul unor dragi prieteni din Paris, a făcut cerere către Sorbonne şi, pe baza dosarului trimis, a fost acceptată. „Mi-am dorit o schimbare căci, plecând de acasă imediat după terminarea liceului, cred că am şansa să cunosc lumea, să îmi lărgesc orizonturile. Nu vreau să găsesc un loc cald şi sigur în care să îmi înfig rădăcinile. Mă consider un copil al lumii ce aşteaptă să fie descoperit. Vreau să îmi împing limitele spre locuri necunoscute, unde să pun întrebări. Asta înseamnă «a cunoaşte» pentru mine, atât ce e în jurul meu, cât şi pe mine”, ne-a mărturisit Iulia.
De ce Franţa?
Franţa i-a atras cel mai mult atenţia şi i-a stârnit curiozitatea. „A fost o decizie pe care aş fi regretat dacă nu aş fi luat-o şi asta nu pentru că voiam să plec din România, ci pentru că simt că îmi datorez mereu să merg mai departe. Şi să obţin mereu mai mult decât ceea ce am”, spune tânăra gălăţeancă. „Parisul este un oraş monument în sine, în care vei avea tot timpul ceva de descoperit, oraş minunat prin cumulul de stări al milioanelor de oameni care au avut ocazia să îl cunoască. Sunt mândră să fiu studentă într-o universitate cu renume, cu o istorie, lucru care va conta în alcătuirea CV–ului meu. E normal să vreau ce e mai bun pentru mine”, mărturiseşte cu entuziasm studenta. Şi mai e ceva! „Totdeauna, cu ocazia unei plimbări în Paris, ai ocazia să vezi feţele oamenilor a căror origine nu mai contează, chipuri ce exprimă fericire, debordează în entuziasm şi zâmbete. Şi, să nu uităm, Paris este o destinaţie a cuplurilor îndrăgostite, iar atmosfera pariziană intensifică sentimentul fragil al romantismului. Toate acestea, adunate împreună cu somptuozitatea clădirilor înalte ce prind la mijloc străduţe mici, luminile şi micile cafenele specifice de pretutindeni, fac din acest oraş un loc pe care mi l-am dorit”, spune Iulia Roman.
Managementul cuvintelor
Gălăţeanca studiază Limbi străine aplicate pe Comerţ Internaţional, adică tot ce ţine de management şi vocabularul specific domeniului în limbile străine alese. A studiat engleză, germană şi rusă, iar acum face engleză şi italiană. În România, este membră a Cenaclului Literar “Cercul“ din Galaţi şi cochetează cu activitatea celor de la Cenalul Literar “Noduri şi Semne“. „Am fost publicată în reviste literare gălăţene cu diferite articole şi predominant poeme. Public anual în revista Cenaclului Literar “Cercul“, un grup frumos de oameni cu care îmi place să lucrez. Plănuiesc pentru anul 2013 să debutez cu un volum de poeme. Lansarea va fi cu aproximaţie în vară”, spune Iulia Roman.
Viaţă de student
„Am bucuria de a locui cu nişte prieteni având în vedere că programul de student independent înseamnă să ai foarte puţin timp liber. Pe lângă muzeele ce aşteaptă să fie descoperite, ori zone splendide, poţi merge la concerte, expoziţii, galerii de artă, la teatru, cinema şi desigur, oricine ar trebui să ajungă până în varful turnului Eiffel”, ne-a povestit Iulia Roman.
„Când spun Paris, spun aproape toate naţionalităţile lumii adunate într-un oraş. Mi se pare amuzantă diversitatea culturală a fiecăruia, dar care totuşi încearcă să se integreze în societatea franceză. Oamenii sunt mai calmi ca în România, liniştiţi şi fără să fie gârboviţi şi întunecaţi de grija zilei de mâine. Vreau asta şi la noi. Vreau un cer senin care să se reflecte pe feţele oamenilor. Să fie normal, ca în Franţa, să poţi avea o discuţie relaxantă cu un pahar de vin şi o masă delicioasă”, crede Iulia Roman.
„În Franţa sunt apreciată de cei din jurul meu şi leg prietenii destul de strânse. Nu a zis nimeni nimic de originile mele, sau poate doar la început. De apreciat este că finalmente oamenii sunt judecaţi fiecare în parte după valoarea lor şi modul lor de a fi, şi nu după anumite preconcepţii. Iar anumite naţionalităţi nu sunt inferioare altora, deoarece fiecare persoană are capacitate de a se afirma. Trebuie doar ca ea să îşi dorească să se dezvolte, să îşi dorească în primul rând ceva de la sine, înainte de a aştepta ceva de la ceilalţi”, este convingerea Iuliei Roman .
Viitorul? Sună bine!
„De când am plecat în Franta am fost des întrebată dacă mă întorc. În acest moment nu ştiu, pentru că însăşi viaţa mea e la început de drum şi nu pot spune că o pereche de încălţări e incomodă înainte de a o încerca măcar. În Franţa plănuiesc să îmi finalizez studiile, chiar dacă vreau să mai fac stagii de schimb de experienţă în alte ţări. Voi face licenţa, master şi doctorat, iar apoi urmează perioada de care toată lumea se plânge, aceea a oportunităţilor pentru un viitor job care să îmi satisfacă exigenţele. Ştiu că îmi doresc să călătoresc şi ca asta să fie în legătură şi cu profesia mea pe viitor, în domeniul managementului. E bine ca fiecare să aibă un loc unde să poată spune că e acasă. Va fi acasă unde îi voi avea pe cei dragi şi unde mă voi simţi acceptată, respectată şi apreciată pentru ceea ce sunt. Poate fi în România, Franţa sau, cine ştie, în amândouă ţările”, ne-a mărturisit Iulia Roman. Noi îi dorim succes!
