Din junglă, la masă cu guvernele lumii/ Un tecucean, "voce" pentru Greenpeace International (FOTO)
Foto: Cu Al Gore, în New York, la Adunarea Generala ONU

Din junglă, la masă cu guvernele lumii/ Un tecucean, "voce" pentru Greenpeace International (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Suedia, SUA, Italia, din nou SUA, Congo, Rwanda, Etiopia, Tanzania, Zambia, Olanda, Elveţia… sunt ţările prin care l-au purtat paşii pe drumul educaţiei şi apoi al profesiei.

În periplul lui prin lume, Radu Dumitraşcu a pornit din Tecuci, în 2001, la vârsta de 19 ani, când terminase liceul şi voia să lucreze în publicitate. În februarie 2011, a dat centrul Washingtonului şi jobul la una dintre cele mai mari firme de relaţii publice din lume pentru jungla africană. Ca ofiţer de comunicare pentru „Frankfurt Zoological Society”, ne mărturisea, tot în pagina de Diaspora, că, de cele mai multe ori, are mai multe maimuţe în jurul său decât oameni. Din septembrie 2012 lucrează pentru Greenpeace International, unul dintre cele mai vizibile ONG-uri din mişcarea ecologistă, iar misiunea lui vizează guverne sau corporaţii. A avut şansa de a cunoaşte oameni de excepţie precum Al Gore, fostul vicepreşedinte american.

Când ecologia te poate costa viaţa

Radu Dumitraşcu s-a mutat în aprilie 2011 în Congo, pentru a lucra pentru conservarea ultimelor mari zone sălbatice, ultimul refugiu al multor specii de animale pe cale de dispariţie. Numai că, la sfârşitul lui 2011, securitatea din Congo devenise destul de precară. „Mai întâi, alegerile prezidenţiale au adus instabilitate şi violenţă. Imediat după alegeri, un grup de rebeli a preluat controlul unei mari părţi a Parcului Naţional Virunga, unde locuiam şi munceam. În speranţa că lucrurile se vor stabiliza în Congo, s-a mutat în Rwanda şi a susţinut alte proiecte ale aceleiaşi organizaţii în Etiopia, Zambia şi Tanzania.

CITEŞTE ŞI: Radu Dumitraşcu: Din centrul Washingtonului în jungla congoleză

Din păcate, situaţia în Congo nu s-a îmbunătăţit. La mijlocul anului 2012, am decis că e momentul să plec, lucru care s-a şi întâmplat în august 2012, când am fost recrutat de Greenpeace International, după o serie de interviuri pe Skype”, ne-a povestit Radu. „Condiţiile de muncă şi mai ales lipsa unui mediu stabil şi sigur au fost motivele pentru care organizaţia pentru care lucram atunci a decis să se retragă din Congo şi să-şi concentreze resursele şi eforturile în alte ţări. În mai, Emanuel De Merode, directorul Parcului Naţional Virunga, a fost victima unui atentat. A scăpat cu viaţă, dar a fost împuşcat de câteva ori. Nu este clar cine a organizat atentatul, dar zona rămâne în continuare foarte volatilă”, spune Radu.

Recrutat de cel mai mare ONG ecologist din lume

„Am ajuns în Amsterdam, la Greenpeace International, după ce am văzut postarea slujbei pe care o am acum pe un site, în timp ce aşteptam un prieten în aeroportul din Kigali, Rwanda. Aveam internet destul de bun şi mi-am trimis CV-ul şi scrisoarea de motivaţie în doar câteva ore, fără să mă gândesc prea mult. Interviurile au avut loc în următoarele patru săptămâni, iar după două luni eram din nou în Europa”, ne-a spus Radu, care în septembrie 2012 s-a mutat în Amsterdam, Olanda, şi este consilier de comunicare pentru directorul executiv al Greenpeace International.

„Am rămas în domeniul ecologist şi nonprofit, dar munca pe care o fac e foarte diferită de cea din Africa. Cu noua slujbă, călătoresc mai puţin şi în locuri deloc exotice - New York, Washington sau Elveţia. Eforturile noastre vizează în special guverne şi mari corporaţii, dar şi opinia publică. În principal, încercăm să convingem guverne şi mari corporaţii să încorporeze principii ecologice în legile pe care le fac sau în felul în care desfăşoară activităţi economice”, ne-a spus Radu.

Top trei locuri şi oameni uimitori

Radu ne-a mărturisit că deseori se gândeşte la Congo şi la locurile pe care le-a văzut acolo, cu vulcanii, pădurile tropicale, gorilele de munte şi cimpanzeii. Dacă Republica Democrată Congo rămâne în topul listei atunci când vorbim despre locuri uimitoare, în ultimii doi ani a întâlnit oameni foarte interesanţi prin intermediul slujbei actuale. „L-aş menţiona aici pe Al Gore - care m-a impresionat prin elocvenţa cu care se exprimă şi o carismă excepţională. Evident, eforturile sale de a preveni schimbările climatice şi de a convinge guvernele lumii să înlocuiască energia poluantă din combustibili fosili cu energie din surse regenerabile (soare, vânt, etc.) sunt demne de admirat.

 

Cu Bill Moyers şi echipa sa

 

Tot anul trecut am avut ocazia de a lucra cu Bill Moyers - unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti americani, care a lucrat cu publicaţii şi canale de televiziune ca Newsweek, PBS, NBC si MSNBC, unul dintre cei mai respectaţi comentatori politici în SUA, şi echipa lui”, ne-a declarat Radu.

Ce urmează

„Încerc să nu forţez lucrurile şi să nu am idei fixe asupra locurilor unde vreau să locuiesc. Încerc să rămân deschis la orice opţiune. Cred totuşi că situaţia personală şi cea profesională îmi vor dicta următoarea destinaţie, nu neapărat dorinţa sau ambiţia de a locui într-un anume loc”, ne-a spus Radu Dumitraşcu.

 

Cine este Radu Dumitraşcu

Traseul internaţional al lui Radu Dumitraşcu a început în 2005, în anul al IV-lea la Universitatea din Bucureşti, când a obţinut o bursă Erasmus şi a studiat în Suedia un semestru. Revenit în România, şi-a susţinut licenţa şi a început un program de masterat în SUA. Un semestru din cei doi ani şi jumătate de studiu la Washington (2005-2008) a fost în Italia, la Milano, ca student de schimb.

Pentru o vreme a fost şi profesor asistent la Universitatea „George Mason” din Fairfax, Virginia, SUA şi apoi lector la Universitatea din Milano, Italia. În SUA, Radu Dumitraşcu a lucrat pentru una din cele mai mari firme de relaţii publice din lume. A fost strateg asociat (şi înainte Senior Account Executive şi Account Executive), Strategie + Planificare la „Ogilvy Public Relations Worldwide”, Washington D.C., SUA. După experienţa de ofiţer de comunicare programe pentru „Frankfurt Zoological Society”, acum este manager de comunicare pentru Greenpeace International.

Chiar şi după atâţia ani petrecuţi pe pământ american, african şi în ţări europene dezvoltate, Radu Dumitraşcu se simte legat de Tecuciul natal. „De Tecuci mă leagă în special familia. Prieteni mai puţin, pentru că puţini din foştii mei colegi mai sunt acolo. Majoritatea prietenilor mei din România se află în Bucureşti. De când m-am mutat în Amsterdam vin acasă mai des - la fiecare patru-cinci luni. Sunt în continuare la curent cu ce se întâmplă în ţară şi vorbesc frecvent şi în mod regulat cu familia şi cu prietenii”, ne-a mărturisit Radu Dumitraşcu. Iar de lipsit, îi lipsesc, în continuare turtele pe plită, telemeaua cu roşii şi Vama Veche.

 

Citit 3516 ori Ultima modificare Joi, 04 Septembrie 2014 16:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.