Zeci de mii de copii îşi văd părinţii mai des pe monitor, prin intermediul webcamului, decât pe viu. În cel mai fericit caz, au doar un părinte plecat la muncă în străinătate şi chiar dacă sunt, în majoritate, lăsaţi în grija bunicilor, mulţi dintre ei se simt abandonaţi şi suferă în tăcere.
Tocmai de aceea, Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE) a lansat recent un proiect de lege care să-i oblige pe părinţi să-şi petreacă măcar trei luni pe an cu copiii, sub sancţiunea amenzii, în primă fază, şi apoi chiar sub spectrul pierderii drepturilor de părinte.
Printr-un comunicat de presă, Daniel Ţecu, preşedintele FADERE, cere Guvernului român să modifice în acest sens legislaţia. Propunerea se întemeiază şi pe opiniile psihologilor, care spun că, din cauza depărtării de părinţi, copiii pot dezvolta tulburări de comportament, se simt marginalizaţi sau discriminaţi de ceilalţi copii, care îi numesc „orfani” sau „căpşunari.
Desigur, a petrece trei luni pe an cu copilul pe care l-ai adus pe lume pare din start mult prea puţin. Copiii au nevoie de părinţi în fiecare clipă, iar trei luni pe an nu compensează celelalte nouă luni de absenţă! E adevărat, trei luni reprezintă totuşi mai mult decât nimic!
Pe de altă parte, un părinte n-ar avea nevoie de ameninţarea unei amenzi pentru a fi lângă copilul lui. Şi dacă s-ar ajunge la decăderea din drepturile părinteşt,i practic copiii ar fi abandonaţi a doua oară, fără speranţa că îşi vor recăpăta părinţii. Nu trebuie să neglijăm nici un alt aspect, al contractelor de muncă încheiate de părinţi. Dacă e vorba, de exemplu, de un contract de muncă de un an, care impune prezenţa permanentă a părintelui la job, cum ar fi pe un vas de croazieră, ar fi imposibilă respectarea celor trei luni. Dar ca să nu ne dăm noi cu părerea, am fost curioşi ce spun doi dintre gălăţenii stabiliţi peste hotare, o mamă şi un tată, despre un asemenea proiect legislativ.
„Nu ajută la nimic”
Gabriela Palade, Germania: „Nu mi se pare o propunere bună, nu ajută la nimic. Şi vorbesc ca părinte care nu ar asta nici câteva zile departe de copilul său. Însa ştiu situaţii în care părinţii au plecat în străinătate pentru un an, de pildă, pentru a putea apoi să-şi aducă familia în Germania. Lucrurile trebuie văzute nuanţat, de la caz la caz. Sigur că pentru orice copil e mai bine să aibă părinţii aproape decât să aibă o situaţie materiala bună. Căldura părintească nu poate fi înlocuită de nimic. Dar asta nu se rezolva sub ameninţarea sancţiunilor. Nu poţi generaliza pentru toţi cei care nu-şi vad copilul trei luni pe an. De exemplu, îngrijitoarele din Germania, unele îşi lasă copiii o lună şi o luna sunt acasă, chiar dacă e vorba de copii de doi ani! Altfel, în cazurile în care copiii sunt lăsaţi singuri, cu siguranţă că profesorii sau cei care cunosc cazul vor sesiza Protecţia Copilului şi se poate găsi o rezolvare, pentru fiecare caz în parte. Exista vreo 350.000 de romani plecaţi la muncă în Germania, potrivit statisticilor. Cum să fie decăzuţi din drepturile părinteşti? E o aberaţie”.
„Abandonul copiilor sau al părinţilor e infracţiune”
Ion Neluţu Drăgoi, Italia: „Propunerea e total greşită. Părintele nu poate fi înlocuit de nicio altă rudă, prieten sau cunoscut. A fi părinte înseamnă a avea obligaţii şi îndatoriri. Nu există a fi părinte doar pentru o zi sau o lună, un an. A fi părinte înseamnă mult mai mult. Cum poţi lipsi din viaţa fiilor tăi măcar o zi? Să trăieşti departe de ei cu gândul că alte persoane au grijă de copiii tăi? Să mănânci liniştit când poate copilul tău nu are ce mânca? Să dormi când nu ştii dacă copilului tău îi e cald sau frig? Aşa cum tu poţi locui sau munci în alt stat, şi copilul tău te poate însoţi, urmând şcoala în tara de rezidenţă, putând fi susţinuţi material chiar de comunitate sau de primăria unde locuieşti.
A-ţi abandona copiii şi părinţii bătrâni ar trebui pedepsit de lege cu închisoare. Dacă unul dintre părinţi pleacă la muncă în străinătate, rămâne celălalt cu copiii, şi în acest mod ei pot primi educaţie şi afecţiune. Amenzile nu îşi au locul, deoarece nu e o contravenţie să îţi abandonezi copii, e o infracţiune.
Dacă asistenţii sociali şi primăria şi-ar face treaba conştiincios - pentru asta sunt plătiţi - nu s-ar mai fi ajuns în această situaţie. Rezultatul acestor abandonuri şi fuga de responsabilităţi se vor cunoaşte în generaţiile viitoare, din păcate”.
Citeşte şi: Cu un like nu poţi schimba lumea, cu un VOT da! Campanie a Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa
