Aştept aicea până când/ ai să te-ntorci din veşnicie,
jur că nu plec până atunci.../ şi nici atuncea nu se ştie
dacă (n)-o fi să mai rămân/ încă pe-atât amar de vreme,
cât a trecut până acum/ prin ghiocei şi crizanteme
şi prin căldură şi prin frig,/ prin câte sunt şi nu mă lasă,
prin câte sunt şi preţuiesc/ făptura ta miraculoasă!
Te-aştept şi cred că mă auzi/ cum las o lacrimă să vină
în calea ta...cum şi atunci,/ când te-ntorceai cu poala plină
pentru cei mari, pentru cei mici.../ şi împărţeai la fiecare
tot ce-i mai bun şi mai frumos/ cu mâna ta mângâietoare...
şi ne-nvăţai, şi la uşor, dar şi la greu,/ să ne dăm sama...
atunci, pe prispă, când ziceam/ cu ochii umezi: vine mama!
