PROTESTE în Italia, Anglia, Franţa şi Irlanda | Gălăţenii din DIASPORA, solidari cu cei din ţară (FOTO)
Foto: Gălăţeni protestând la Trieste

PROTESTE în Italia, Anglia, Franţa şi Irlanda | Gălăţenii din DIASPORA, solidari cu cei din ţară (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

La Trieste, Portsmouth, Paris sau Dublin, gălăţenii au fost solidari cu cei rămaşi la malul Dunării şi au ieşit în stradă împotriva schilodirii legii penale, a corupţiei şi a hoţiei.

Iată o radiografie a protestului de la Trieste, la organizarea căruia a participat şi gălăţeanca Iulia Daniela Negru, care locuieşte acolo din 2004, de când o bursă Erasmus a făcut-o să se îndrăgostească de oraşul italian. Şi tot de atunci, după cum ne mărturiseşte, încearcă să-şi scoată românii la vot, la filme româneşti ori la evenimente de 8 Martie şi 1 Decembrie, riscând să fie blocată pe WhatsUp ori Facebook pentru „îndrăzneală”.

Miercuri seară, văzând ce se întâmplă în ţară, le-a scris prietenilor, convinsă că „atunci când politicienii aleşi îşi bat joc de ţară şi de statul de drept, e important să reacţionăm”. Răspunsul imediat? „Ieşim în stradă!”.

Italia: cronică de manifestaţie

"Duminică, ora patru după-masă, Piazza della Borsa, buricul târgului, sau mă rog ficatul, suntem de la buric pe stânga, cu spatele la mare. Plouă, deci îmi imaginez că vom fi fo’ cinci în piaţă. Vine lumea, nu îmi vine să cred! Suntem vreo sută. Scandăm, lozinci amuzante, cântăm, dansăm. Totul în ploaie, că e mai romantic.

Loredana aduce un aparat tip karaoke al fetiţei ei de 7 ani şi jumătate. Nu e singurul copil prezent şi mă bucur. Îi mulţumesc şi îi pun la gât una dintre eşarfele tricolore aduse de Gabi.

Reuşim să vorbim cu microfon, punem muzica prin smartphone, povestim. Eu le spun că am fost singura care nu a dat şpagă în autocarul spre România, prima şi ultima dată când am călătorit astfel, şi corupţia va mai exista atâta timp cât tot autocarul continuă să bombăne: "De ce dom’le toată lumea dă cinci euro, dă şi tu, ce tot opui rezistenţă?!".

Domnul Viorel ne povesteşte de Revoluţie, de minerii care loveau în cei cu barbă şi blugi, loveau şi fetele machiate, de ce oare… Se ascultă, se fumează, se vorbeşte.

Sunt trasă de mânecă. A venit dl consul: "Ah, doamna Daniela, nu aţi informat Consulatul despre această adunare a comunităţii româneşti". Mă fac roşie. "Vreţi să transmiteţi ceva Guvernului?". Îl apreciez pe domnul consul, e un om direct. Mă uit la mulţimea din ploaie, mă uit din nou la dumnealui. "Vă trimit mail", zic eu. Începe din nou muzica, nu se mai aude nimic şi ne salutăm.

Adunarea se termină pe la ora şase. Mulţi oameni, fiecare cu dorinţa şi ideea lui, sub aceeaşi idee, a unei Românii în care vrem să trăim cu toţii. Ne pasă. Am lucrat ca o maşinărie bine unsă, am comunicat, am venit, am discutat politică aşa cum trebuie, răbdător, am încercat să îi includem pe toţi, fără discriminare. Am ascultat bucătari, sudori, zidari, îngrijitoare, profesori, electricieni, tâmplari. Toţi au ceva de zis, toţi vor să înţeleagă, mulţi vor se întoarcă. Suntem cu voi, România, civilizat, frumos, educat”, ne-a transmis Daniela Negru.

Anglia: mesajul Danielei Lawson

"Duminică s-a scandat «Uniţi salvăm întreaga Românie!» de către grupul de români din Guildhall Square, Portsmouth. Aş vrea ca gălăţenii care au animat oraşul, însufleţiţi de aceleaşi idealuri de păstrare a valorilor democratice în ţară, şi făcându-şi simţită prezenţa din spirit civic pe străzile unui Galaţi readus de ei pe harta României unite şi solidare, să simtă susţinerea celor care le suntem alături, în orice colţ al lumii ne-am afla”, ne-a transmis gălăţeanca Daniela Lawson, participantă la protestul din Marea Britanie.

”Trăim momente frumoase şi emoţii pozitive, au reuşit penalii din guvern să mobilizeze ce are ţara mai de preţ!", a adăugat Daniela Lawson.

Franţa: mesajul lui Cătălin Tecaru

"Important este că scopul protestelor a fost deja atins. Urmărim în continuare ce se întâmplă acasă"

Mesajul ne-a transmis de gălăţeanul Cătălin Tecaru, unul dintre organizatorii protestului care a avut loc duminică, la Trocadéro, lângă Turnul Eiffel din Paris, capitala Franţei.

Manifestarea a adunat aproximativ o mie de români, dintre care nu mai puţin de 700 au aflat din evenimentul creat de Cătălin Tecaru pe Facebook.

Irlanda: mesajul Corinei Ropotan

"Am ajuns sclavii Europei", "Abrogare şi plecare", "Alături de poporul meu", "Mai am un singur dor... să-l văd pe Dragnea scriitor", "Justice for all not only mafia", acestea sunt mesajele scrise pe pancartele purtate de românii care au participat la protestul organizat la Dublin, în Irlanda. "Sper să se ajungă unde trebuie! Dupa atâţia şi atâţia ani.... nu prea mai am speranţe", ne-a mărturisit gălăţeanca Corina Mirabela Ropotan, despre care aţi mai putut citi în pagina de Diaspora a ziarului "Viaţa liberă" şi care ne-a transmis şi imaginile.

Citit 6066 ori Ultima modificare Vineri, 10 Februarie 2017 01:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.