Anca Melinte

Anca Melinte

Licenţă de TRANSPORT din partea aleşilor: ELECTROCENTRALE s-a apucat de CURSE CONVENŢIE

Luni, 11 Mai 2015 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pentru că, pe puţin până în luna august, nu va mai transporta agent termic prin reţelele primare, SC Electrocentrale va face un altfel de transport: curse convenţie. În urma solicitării venite din partea CET îi vor fi înfiinţate două trasee. Astfel, Consiliul Local a aprobat recent „atribuirea licenţelor de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate speciale, operatorului de transport Societatea Electrocentrale SA pentru angajaţii proprii, pe ...

IATĂ cine vrea să lucreze la TUNELUL PE SUB DUNĂRE. PRIMĂRIA Galaţi analizează ofertele

Luni, 11 Mai 2015 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* Un consorţiu şi două asocieri de firme din România, Franţa, SUA, Belgia şi Grecia se luptă pentru a ne oferi asistenţă şi consultanţă tehnică, economico-financiară şi juridică pentru tunelurile rutiere de subtraversare a Dunării * Valoarea estimată, fără TVA, a contractului licitat, este de 22.089.500 de lei Licitaţia organizată de Primăria municipiului Galaţi pentru studiul de fezabilitate al tunelului pe sub Dunăre a ajuns deja în etapa de evaluare a ofertelor. U ...

Vecini cu VIP-urile politicii gălăţene/ Gălăţenii „emigrează” în Arcaşilor

Luni, 11 Mai 2015 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Numai în ultimele două luni, aleşii locali au aprobat nouă planuri urbanistice propuse de gălăţenii care vor să construiască în zona Traian Nord, şi în special pe strada Arcaşilor. Mai mult, recent, Legislativul Local a aprobat şi Planul Urbanistic Zonal - Regulament Local de Urbanism pentru cartierul Traian Nord, elaborate de arhitecţii şi urbaniştii bucureşteni ai firmelor SC Quattro Design SRL şi de SC Halcrow SRL. Teritoriul reglementat se află în partea de nord a munic ...

Teoria amantei: „Dacă nu ţi-l luam eu, ţi-l lua alta!”

Luni, 11 Mai 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* „Te tai bucăţi şi te dau la câini!”. Până s-o văd cum dă pe gât un cocktail cu sânge de vită şi bucăţi de carne crudă, în vreme ce un firicel roşu i se scurgea pe la colţul gurii, ca în filmele cu vampiri, am crezut că Elena Merişoreanu e doar o cântăreaţă de muzică populară. Scena, petrecută în jungla Pro Tv, la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” a fost precedată de sorbirea pe nerăsuflate, de către aceeaşi doamnă a muzicii populare, a unui pahar cu ...

Student gălăţean, SEMIFINALIST la "Românii au Talent". Bogdan Panaite ARE NEVOIE de VOTURI!

Duminică, 10 Mai 2015 15:30 | Publicat în MAGAZIN
Gălăţeanul Bogdan Panaite va concura vineri, 15 mai, de la ora 20,30, în cea de-a doua semifinală a show-ului „Românii au Talent” de la Pro Tv. Gălăţeanul în vârstă de 20 de ani, student la Facultatea de Arte – Secţiunea Interpretare Canto Clasic, se va lupta cu alţi 11 concurenţi pentru un loc în marea finală, adică pentru marele premiu de 120.000 de euro sau pentru premiul de originalitate în valoare de 10.000 de euro. La preselecţiile concursului, Bogdan a uimit jur ...

Spaţii verzi de tot rahatul

Sâmbătă, 09 Mai 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În funduleţul gol, cu pantalonaşii în vine, stătea nedumerit în mijlocul spaţiului verde de la intrarea în Parcul Eminescu. De pe alee, o femeie îi făcea semene disperate să se aşeze pe vine şi să… facă. Puştiul se ghemuia doar ca să se ridice din nou. Femeia o lua de la capăt gesticulând să se aşeze o dată pe ciuci şi să rezolve problema. O să mă acuzaţi că n-am altă treabă decât să mă leg de un biet copil căruia i-a venit să facă pipi! Băieţelul era, în ...

Triunghiuri amoroase din care se nasc şi copii

Sâmbătă, 09 Mai 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Şi cu fiica şi cu mama. „Aşa ceva nu se spune, aşa ceva se face, dacă ai ocazia! Am avut şi eu relaţii cu mamă şi fiică. Da, da, mai multe! Păi cum să nu ştiu că sunt mamă şi fiică?! Nu mai scăpam de ele! Şi mi-au băgat pe gât şi nişte prietene. Eu nu am vrut, m-au siluit! Am vrut să mă arunc de la etaj, dar m-au prins în braţe. Eu am un cult pentru femeie. Fără ele am fi nişte nenorociţi. A fost cu consimţământul lur? Care-i treaba? În locul tău mi-aş ce ...

Vila Primăriei a fost scoasă la vânzare. Când va avea loc licitaţia publică cu strigare

Duminică, 10 Mai 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La aproape un an după ce consilierii locali au votat vânzarea Vilei „Bucegi", situată în oraşul Călimăneşti-Căciulata, judeţul Vâlcea, Primăria Galaţi anunţă că organizează licitaţie publică deschisă cu strigare în acest scop. Pentru vânzarea imobilului, teren cu construcţie, proprietatea privată a municipiului Galaţi preţul de pornire a licitaţiei este de 213.000 de euro (din care numai valoarea terenului în suprafaţă de 999,39 mp este de 114.000 de euro), la car ...

Atenţie, şoferi! Circulaţie îngreunată pe una dintre cele mai importante artere ale Galaţiului

Vineri, 08 Mai 2015 15:30 | Publicat în EVENIMENT
Şoferi, ocoliţi bulevardul George Coşbuc! Potrivit Primăriei Galaţi, sâmbătă, 9 mai 2015, în intervalul orar 8,00 – 16,00 traficul se va desfăşura cu dificultate pe tronsonul cuprins între Patinoar şi Bariera Traian, pe porţiunea pe care există linie de tramvai. În zonă se vor face lucrări de reparaţie a carosabilului aferent căii de rulare a tramvaielor. Pe durata lucrărilor, Transurb Galaţi va înlocui tramvaiele care circulă pe rutele care trec pe Bulevardul George Co ...

Galaţiul va avea iar un autobuz electric

Vineri, 08 Mai 2015 07:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Timp de o săptămână, gălăţenii vor putea circula nu doar cu mijloacele Transurb sau cu maxi-taxi, ci şi cu un autobuz ecologic, pe care Primăria municipiului Galaţi şi Transurb SA îl testează. Autobuzul va circula pe traseele 102 (Micro 19 – Parc CFR), 11 (Micro 13 – Piaţa Centrală) şi 17 (Metro – Dimitrie Cantemir), rute alese de Transurb pentru că sunt lungi şi astfel pot fi testate eficient autonomia şi consumul de curent electric pentru încărcarea acumulatorilor. ...
Pagina 951 din 1583