Monolog de Cal: "Aici, lângă regiunea Marilor Grajduri, când vremea era mai populară şi ţăranii fiilor noştri/voştri învăţau Mioriţa pe dinăuntru şi pe dinafară, ronţăiam zăbala pusă la timp, de mă găseau lupii şi Luna pe Arii din Opera Pâinii. Apoi, fără nici o milă, mi s-au furat potcoavele şi ochelarii...şi aram desculţ pe tarlaua falsei regine cu grădini suspendate, iar fiii ţăranilor noştri/voştri căutau aiurea-n neant potcoave de cai/putere şi cai/noroc ...

Noi nu ne ocupăm cu asta şi nici nu suntem şi nici nu dăm bir cu cealaltă... strigăm (şi noi) să se facă lumină, însă avem toţi ochii şi toate mâinile pe daltă!   Avem şi vreme, avem şi timp, şi nu ne plângem de osteneală sau ne/răbdare... strigăm (şi noi) să se facă întuneric, însă nu punem ochii şi mâinile pe lumânare!   Avem şi de băut, avem şi de mâncat, nu ne văităm de foame, de sete şi de sărăcie... strigăm (şi noi) să se facă ori să nu se ...

Se duce încolo. Merge încet. Şi eu tot încolo mă duc. Avem acelaşi drum. Şi cam aceeaşi vârstă. Poartă haine ieftine, croite clasic. Dar curate. Ca şi mine. Şi pantofi naturali, bine văcsuiţi. Nu bocanci de terorist. Pe cap nu are nici fes şi nici glugă de călău. Nici şapcă de marţafoi şi nici pălărie de domn. Însă are în cap. Destule şi frumoase. Destule şi serioase. Destule şi secante la liniştea universală, câtă a scăpat din ghearele lungi şi mâzgoase ale ...

Abia atunci (n)-am înţeles că (nu) se poate nimic Altcum...şi numai Astfel poate fi: prin Paradis umblu cu mâinile legate, şi prin Infern umblu desculţ...na, na, na, ni!   Abia atunci am înţeles că Totdeauna e-un fel de Unu supra Unu, e-un Alt fel de Niciodată în oglindă...numai Una, (din câte sunt!?) poate fi Ea, chiar fără El!?   Abia atunci...(când Unde-ncepe să dispară definitiv, şi nu aşa...na, na, na, ni!)... am înţeles că-i Ziuă-n rochie de Seară, n-am înţel ...

Acuş îi sare ţandăra luminii şi va să-(mi) zvârle: n-ai avut noroc...!... Eu va să strig (frumos) la întuneric să vină toată ziua şi să-l rog:   măcar o clipă, ultima din viaţă, vreau să mă laşi în adâncimea ta... m-am săturat de frica lipsei tale şi-a celor care-o cred şi-o cheamă stea,   şi-a celor care-au scris că-i începutul deschis/închis (bun/rău) într-un cuvânt!... Acuş îi sare ţandăra şi-mi urlă: cum ai curaj să spui "sânt cel ce sânt"?   cum ...

Sigur că da!...Culcat pe spate, în lanul de grâu, paiele mi se par că sunt înalte până la cer. Văd ciocârliile urcându-se şi cântând...şi coborând în braţele tăcerii şi în cuiburile pline cu triluri viitoare. Şi uite ce miros de splendoare şi pâine în verdele trecător spre galben şi foame! Şi uite ce aromă de viaţă fără sfârşit şi de moarte fără început! Şi cât de pură-i şi cât de simplă-i această deschidere spre necunoscutul de unde (se spune) că am ...

Cu şase luni înainte de plecare, începe să se pregătească de drum. Şi nu se pregăteşte oricum. Cu paşi înceţi şi mărunţi, puţin aplecat spre obrazul fin al cărării, merge la poartă, stă, se întoarce şi se uită la faţa casei pe care a lutuit-o cu mâinile mamei şi cu mâinile lui. Stă. Nu zice nimic. N-are cui. Şi, în ultima vreme, nici singur nu mai vorbeşte. Stă. Apoi, cum numai el ştie şi poate să fie calm, păşeşte diagonala ogrăzii şi se duce în fundul d ...

Bună fie-ţi dimineaţa, doamnă Iarnă!... eşti frumoasă!...ce frumos ai început Simfonia unui Vis pentru Vioară, unui Alb pentru Pian ne/cunoscut!   Vis în alb şi Alb în vis peste morminte cu vii morţi şi cu morţi vii, fără sfârşit...!... Ningi curat...aud antume şi postume cum se suie-n cărţi şi-aşteaptă la citit!   Chiar s-aude glas de fiară la fereastră: plâns de lup flămând şi trist, pe care-l ştii de Atuncea, când...(şi el, şi Poezia)... se hrăneau cu mul ...

Pe marginea tăcerii, cu iarbă înclinată spre râpa din aminte, şi multă, şi adâncă, stau şi-mi îndes privirea cu sfărmături de păsări, cu foşnet de şopârle, cu somn şi visuri lângă trei sălcii scorburoase, bătrâne, date-n lacrimi printre copaci de unde vioarele mă cheamă să văd ce nu se vede, s-aud ce nu s-aude... cum viaţa intră-n moarte, şi viaţa se destramă, cum moartea intră-n viaţă, şi moartea se desface în ţăndări, şi se nalţă-n mireasă, deoda ...

Nici o şansă de linişte şi bun simţ în autobuze, indiferent de ora pe care ţi-o alegi să mergi cu acest transportor comun. Scriam, deunăzi, despre cum (nu) pricep nişte persoane să înveţe şi să aplice unicul fără de care nu se poate face nici o brânză în cest gregar supra/numit Societate. Bineînţeles, dumneavoastră realizaţi că-i vorba despre Respect. Acest sentiment aflat pe cale de dispariţie, mai ales în oraşul ăsta ferfeniţit de indiferenţa unui eterogen furibu ...