"eu mă mai uit cu ochii goi la stele/ de pe pământul mişcător/ când singur fi-voi printre ele/ şi n-oi avea pământ să mor/ m-or plânge limba românească în totul de cuvânt al ei/ nu voi muri de niciodată/ un făt-frumos fără de tei"... Am copiat "Hieroglifa", una dintre cele mai frumoase/ uluitoare Poezii ale "Îngerului cu o carte în mână", ale lui "U.M.N.S" - (Uzina de Metafore Nichita Stănescu)... ale celui care a ştiut şi a putut să-şi construiască, să-şi desfăşoare şi să-şi înfăşoare o Viaţă fără Prejudecăţi, o Viaţă numai şi numai în braţele şi în slujba Poeziei, o Viaţă plină cu Prieteni şi Candoare, cu mare Admiraţie şi mare Dragoste pentru Limba Română! Iată ce şi cum zice Nichita despre Patrie şi despre Limbă: "A vorbi despre limba în care gândeşti, a gândi - gândire nu se poate face decât numai într-o limbă - în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumuseţea lucrurilor concrete nu poate fi exprimată decât în limba română. Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanţă aparte îmi dau seama că ea are! Această observaţie, această revelaţie am avut-o abia atunci când am învăţat o altă limbă. Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate şi frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atât de intimă îmi este limba în care m-am născut, încât nu o pot considera altfel decât iarbă. Noi, de fapt, avem două părţi coincidente, odată este patrie de pământ şi de piatră şi încă odată este numele patriei de pământ şi de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice. De aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune. De aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte. De aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte."... Se poate comenta? Se poate! Da’ oare nu-i mai bine să mă mir şi să ascult? Ca orice Poet de Geniu, Nichita Stănescu a avut şi mulţi duşmani, însă i-a iertat pe toţi! Şi pe ipocriţi! Şi pe răutăcioşi! Pe sine Nu S-a Iertat Niciodată! De asta a Premiul "Herder", Premiul şi "Cununa de aur" de la Struga! Şi de asta merita şi Premiul "Nobel" în anul 1984... însă, vorba lui, "n-a fost, n-a fost aşa"! Fiindcă, în 13 Decembrie 1983, a hotărât să se mute la Cimitirul "Bellu", lângă Conu Mişu, cum prieteneşte obişnuia să-l numească pe Mihai Eminescu! Ne-au rămas Cărţile Sale, inegalabilele şi nemuritoarele Sale Cărţi! "Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!"... parcă astfel Nichita Stănescu îşi pregătea Nemurirea! Nu?
Treizeci şi patru de ani fără Nichita Stănescu Scris de Ion Zimbru
