– Da, nene Sarsailă!/ - îi zic dup-ascultare -
te cred, îţi dau dreptate,/ nu te-ncontrez, mi-i scârbă
de călcători pe Lege,/ pe Dumnezeu...de fanţii
care-au făcut din Ţară/ şi Patrie o cârpă,
care-au distrus candoarea,/ nădejdea, cinstea, şcoala
şi tot ce însemnează/ identitatea noastră,
care-au distrus şi raiul/ şi iadul şi norocul,
dar zvârle belzebutul/ în cârca dumneavoastră -
însă nu pot, Jupâne.../ mi-i teamă că se rupe
salcâmul, grinda, cuiul.../ şi-or să mă clevetească
alde mansardă goală.../ că nu vreau să-mi car crucea,
că nu-mi dă popa voie/ în laţ şi-l doare-n bască
de dreptul meu la viaţă,/ de dreptul meu la moarte!
Grav, badea Sarsailă-mi/ dă contrasemnătură,
ştampilă şi sigiliu-ntr-un/ timp cu vremuri strâmbe:
– Băăăăăăăăă, dacă nu-ţi convine,/ trăieşte şi îndură!
