Unii oameni... [aşa li se spune în mod convenţional, însă cine ştie ce or fi fiind în realitatea nedefinită (sau definită tot convenţional)]... exact nouăzeci şi nouă dintr-o sută, cred că există Fericire! Cum se vede sigur, numai un om... (tot la fel i se spune şi lui, dar el nu crede nici dacă-l pici cu ceară, nici dacă-l păleşti cu leuca, nici dacă-l rogi frumos ori contondent, nici dacă încerci să-l convingi cu argumente materialiste sau idealiste, nici dacă-(i) aduci/invoci toate felurile de dovezi infernale sau cereşti)... ştie că nu există Fericire! Iar acest afect poate fi catalogat ca fiind mai perfid/subtil decât Păcălitorul inexistent al celebrului şi mucalitului Păcală! Efectele acestui sentiment care împinge omul până dincolo de Obsesie sunt, în toate cazurile, ori tragice, ori dramatice, ori caraghioase, ori de-a dreptul imbecile! De pildă, o cucoană din hailaif spunea într-o dimineaţă, la biserică: "Iubesc foarte mult tocăniţa de cartofi şi-s foarte-foarte fericită!" Şi altul, într-o după amiază, la crâşmă: "Mi-am cumpărat plasmă mare şi plâng de fericire!" Una s-a suit pe bloc să chiuie de fericire că a câştigat o sută de lei la loto, s-a împiedicat de-o antenă străveche şi s-a prăbuşit ireversibil/iremediabil de la etajul unsprezece! Unul, fericit că a divorţat, a băut până când a intrat în delir alcoolic, a vrut să treacă strada pe sub zebră... şi l-a călcat o basculantă de tot!... Şi tot aşa!... [Publicitate I: "Şi uită-te cât de fericiţi sunt din punctul lor de vedere! Şi cum stau exact pe marginea Pământului! Şi nu se ascund! Şi nu le pasă de nimeni şi de nimic! Şi tot mănâncă mere! Şi tot mănâncă mere! Uită-te cum sămânţa fericirii nu piere niciodată! Şi uită-te cum râd şi cum se joacă şi calcă pe Ţâncul Pământului! Şi ea nu vrea să ştie că nu-i pasăre nestemată! Şi el nu vrea să afle că nu-i ceea ce crede! Şi că amândoi, iată, fac în zadar exerciţii de zbor pe aripile vântului! Şi mai uită-te şi cum aleargă şi rup maci din grâu! Dar nu li-i teamă c-or să lunece ş-or să cadă de pe marginea Pământului! Uită-te cum scutură mere! Şi cum tot mănâncă mere! Şi uită-te cum nu-şi mai pot ţine dragostea în frâu!... Şi cum se trezesc deodată, şi mă compătimesc, şi-mi azvârle vro două lacrămi... fiindcă eu sunt Nefericitul... din punctul lor de vedere!" - (Costică Prăpăd - "Introducere în exteriorul fericirii omeneşti")]... [Publicitate II: "Fiecare om are un orizont! Şi, când orizontul se reduce la un punct, acesta se numeşte Punct de Vedere!" - (Ion Mutelcă - "Prolegomene în zare")]
Introducere în Exteriorul fericirii Omeneşti Scris de Ion Zimbru
