Ilustraţia de pe prima copertă a volumului „Pedeapsa gutuiului” aparţine unui pictor/grafician finlandez, Hugo Gerhard Simberg, se numeşte „Îngerul rănit” şi reprezintă doi oameni care transportă un înger pe o targă improvizată! Această ilustraţie este sfâşietoare prin conotaţiile spiritual-tragice, transpuse într-o tristă imagine a timpurilor şi vremurilor în care dumnezeirea e pe Cale de Dispariţie! Omul din faţa brancardei priveşte înainte, fără nici o speranţă, lămurit şi sătul de ce sunt în stare alde homo sapiens! Cel din spatele tărgii priveşte spre noi, cu ochi dojenitori, fără cuvinte, însă ca şi cum ar acuza şi ar zice „uite ce aţi făcut, oamenilor fără suflet şi fără minte”!...Sigur că da! Iată ce făcea şi ce face Luminiţa Mihai cu îngerii şi pentru cetitori!...„tu aveai genunchii dulci/ – erai sofisticată precum o ecuaţie de gradul trei,/ pe stradă păşeai cum un copac înflorit/ ar începe deodată să păşească printre femei// eu vânam versuri pe acoperiş/ – arcul lor de argint îl încordam temerar,/ jucam leapşa cu îngerii, le spuneam că nu cred/ să-mi ajungă cerul la câtă poezie port.../ şi-mi jucam inima la zaruri şi mă rugam să pierd// uneori, seara, mă ascundeam în pantoful tău,/ să-mi povestească pe unde mâine zâmbetul ai să-l arunci,/ să-l pot lua şi să-mi ţină de cald şi de sete,/ femeie cu genunchii dulci”//...Sigur că da! Sigur că da! Tragem linie şi adunăm! Tragem linie şi scădem! Tragem linie şi împărţim! Şi despărţim! Şi zicem un celebru vers al poetului/moldavului Ioanid Romanescu: „Trăiască poezia şi marii visători!”
Pe prima copertă a volumului „Spitalul de păpuşi”, Luminiţa Mihai a aşezat o păpuşă, adică fotografia unei păpuşi dintre cele întrupate/însufleţite de rusoaica Anna Fadeeva din Novgorod! Ei bine, această ilustraţie sugerează Puritatea şi Simplitatea poeziilor din cuprinsul acestei cărţi, argumentează taman ce scrie poetul/bibliotecarul A. G. Secară în prefaţă!...„Toate păpuşile lumii, de la cele kokeshi din Japonia, până la toţi Pinocchio şi toţi Buratino, matrioşti sau nu, Barbie sau nu, toate păpuşile din toate teatrele de păpuşi, toate păpuşile care au ajuns să-l urască pe Moş Crăciun, dar toate, citind cartea de poezie a Luminiţei Mihai vor începe să înţeleagă unde sunt astăzi toţi copiii care le-au avut, care s-au jucat cu ele şi le-au uitat (sau nu): cu siguranţă vor începe să creadă şi în învierea păpuşilor, în evanghelia păpuşilor unde tăcerea lor, precum una a mieilor, dictează: „de cuvântul tăcere nu sunt sigură/ aud paşii lui dumnezeu/ cum îl cutreieră/ uneori”...(Stai să te miri!)
