Şi numai văzând/citind titlul „Spitalul de păpuşi” năvăleşte-n adâncuri sufleteşti şi-n culmi cerebrale senzaţia netă a frumuseţii ca Surpriză Divină, ca Întâmplare a unui Vis dincolo şi dincoace de Somn, chiar dacă înţeleptul Solomon a strigat Deşertăciunea Înăuntru şi Afară! Oricare poem am lectura dintr-această Carte a Luminiţei Mihai, nu se poate să nu ne amintim de Sacralitatea Decalogului, nu se poate să întindem mâna şi să nu pipăim Mersul unui Înger al Inefabilului pe lungimea Dreaptă sau Strâmbă a unui Curcubeu alb-negru! Şi nu se poate să nu ne inunde Convingerea/Siguranţa că traversăm o imensă pădure de Salcâmi cu flori Negre! Şi iarăşi nu se poate să nu constatăm că Poezia-i un Câştig în Sine, adică nu ne umple buzunarele, dar NE FACE MAI BUNI!
Hai să cetim laolaltă colea o „păpuşă de tină”! „acum mă uit la florile de tei/ cum m-aş uita în ochii unei femei/ – de-aş fi bărbat – / loc de întoarcere şi de plecare/ a neştiute cârduri de cocoare// şi asta-mi aminteşte vremea când eram sulfină,/ când mă plimbam cu luna şi cu fântâna de mână,/ când mă temeam de vişini şi de greieri/ – mai ştii tu, inimă, să taci şi să cutreieri/ din nou acea seară când cu deget nevinovat/ – şi sprânceană pelină – / am desenat pe vatră o păpuşă de tină/ – singura mea jucărie – / şi tu,/ moarte,/ azi vrei să te uiţi în ochii ei ca în ochii unei femei?”// Păi, doamnelor şi domnilor cetitoare/cetitori şi iubitori de adâncimi adamantine ale Ne/Cunoscutului de dincolo de Viaţă şi de Moarte, nu-i aşa că începe să se vadă şi să se audă murmurul sfânt al Tăcerii mergătoare la Şcoală, cu Biserica de mână? Nu-i aşa că începi să crezi că eşti Iarbă până unde osteneşte Lumina? Că te uimeşte Balansul propriei Stele ca şi cum aceasta ar fi un Păianjen agăţat de Infinit? Sigur că da! Iacătă!...„e o toamnă urâtă,/ e o toamnă bătrână în toate/ – poetul nu-i decât o lacrimă/ spânzurată de luciditate// dar ochiul n-o lasă să cadă/ – ochiul cui? – / nu are nici o importanţă,/ poate că şi ochi este poetul/ – spală şi-nşiră poeme pe aţă// un colier pentru femei frumoase,/ o agrafă pentru cea mai răzvrătită coamă/ – din părul celei mai tăcute îşi face un laţ/ şi mâinile lui miros a plecări şi a toamnă”//...Sigur că da! Se observă tocmai din Galaxia Capricornului că la plămada/plămădirea Luminiţei Mihai a muncit şi a tremurat Zodia Poeziei cu toate Ariile Tristeţii şi Bucuriei deopotrivă!...(Stai aşa!)
